Sorin Grindeanu și Hubert Thuma, prin pozițiile exprimate în cadrul negocierilor și ședințelor de partid privind formarea noului Guvern, au avut, poate fără intenție, meritul de a dezvălui adevărata miză a conflictului politic actual. Problema nu este Ilie Bolojan. Problema este USR și, mai ales, activitatea miniștrilor USR.
Nemulțumirea exprimată de liderii PSD și de o parte a PNL nu pare să fie îndreptată împotriva unei persoane, ci împotriva unui mod diferit de a administra ministerele și resursele publice. Reformele inițiate în instituțiile conduse de miniștri USR au început să afecteze mecanisme care, timp de ani de zile, au permis clientelei politice să beneficieze de acces privilegiat la resursele statului, la funcții și la contracte finanțate din bani publici.
Din această perspectivă, opoziția față de USR devine ușor de înțeles. Cu cât un ministru limitează influența politică asupra administrației, reduce sinecurile, impune transparență și introduce criterii de competență, cu atât deranjează mai mult structurile care au prosperat într-un sistem bazat pe relații, dependențe și privilegii.
Declarațiile lui Grindeanu și Thuma lasă impresia că adevărata lor preocupare nu este ritmul reformelor, ci consecințele acestora asupra unor mecanisme de influență și control consolidate în timp. De aceea, criticile la adresa lui Bolojan par să fie, în realitate, critici la adresa faptului că acesta a acordat susținere și libertate de acțiune unor miniștri care au început să schimbe regulile jocului.
În fond, disputa nu este despre persoane și nici despre orgolii politice. Este despre două viziuni diferite asupra statului: una care vede instituțiile publice ca instrumente aflate în slujba cetățeanului și alta care le privește ca pe resurse ce trebuie administrate în interesul unor rețele de influență și al clientelei de partid. Iar dacă reformele promovate de miniștrii USR au generat atâta rezistență, atunci tocmai această reacție spune multe despre interesele pe care respectivele reforme le-au afectat.
Pentru a doua oară într-un interval scurt de timp, PSD și o parte a PNL reclamă prezența USR în Guvern. Nu prezența fizică a unor miniștri USR îi deranjează, ci activitatea acestora. Faptul că au început să facă exact ceea ce politicienii tradiționali au promis timp de trei decenii și au evitat cu grijă să realizeze: reforme, transparență, reducerea sinecurilor și limitarea accesului clientelei politice la resursele publice. E un precedent periculos pentru conservatorismul pro-oligarhic al PSD și a o parte din PNL.
Miniștrii USR s-au remarcat printr-un stil de guvernare diferit. Au încercat să eficientizeze instituțiile, să reducă privilegiile clientelei politice, să accelereze absorbția fondurilor europene și să impună criterii de performanță în administrație. Tocmai această abordare a generat ostilitatea PSD și a acelei părți din PNL care, în ultimii ani, a guvernat împreună cu social-democrații și a participat la administrarea unui sistem bazat pe influență, dependențe politice și distribuirea resurselor către grupuri privilegiate.
Nemulțumirea reală nu este legată de Ilie Bolojan. Lui Bolojan i se reproșează că a acordat credit miniștrilor USR și că a tolerat un stil de guvernare care a început să deranjeze rețelele de influență construite în jurul banului public. Cu alte cuvinte, că a „userizat” Guvernul.
În comparație, numeroși miniștri ai PSD și PNL au continuat să funcționeze după modelul consacrat al ultimelor decenii. Ministerele au rămas supradimensionate, companiile de stat au continuat să fie populate cu sinecuriști, iar contractele publice au rămas în mare măsură opace. În infrastructură, energie, agricultură sau administrație, reformele profunde au lipsit aproape complet.
Nu s-a făcut ordine în marile companii de stat. Nu au fost eliminate mecanismele care favorizează clientela politică. Nu au fost restructurate instituțiile supradimensionate. Nu au fost înlăturate influențele baronilor locali asupra ministerelor și agențiilor guvernamentale. În schimb, România a pierdut bani din PNRR prin întârzieri și incapacitate administrativă, iar reformele asumate au fost amânate sau diluate.
Nici în domeniul justiției și al afacerilor interne rezultatele nu au fost spectaculoase. Sistemele au rămas în mare parte nereformate, iar percepția publică este că interesele de grup au continuat să prevaleze asupra interesului cetățeanului. În domeniul fiscal, evaziunea continuă să producă pierderi uriașe bugetului de stat, fără ca marile vulnerabilități ale sistemului să fie eliminate.
De aceea, opoziția PSD și a unei părți din PNL față de USR este perfect logică. Dacă un ministru începe să închidă robinetele prin care se scurg bani publici către clientela politică, inevitabil își creează adversari. Dacă introduce transparență, îi deranjează pe cei care prosperă în întuneric. Dacă reduce sinecurile, își atrage ostilitatea celor care trăiesc din ele.
În realitate, ceea ce deranjează este meritocrația. Pentru că meritocrația reprezintă o amenințare directă pentru un sistem construit pe obediență politică, relații și influență.
Din această perspectivă, declarațiile lui Grindeanu și ale altor lideri politici sunt revelatoare. Ele nu exprimă doar o dispută între partide, ci conflictul dintre două modele de guvernare. Un model bazat pe reformă, transparență și competență și un alt model bazat pe control politic, distribuirea privilegiilor și menținerea unor structuri care permit accesul preferențial la resursele statului.
În acest context, poziția lui Nicușor Dan este cea pe care o înțeleg cel mai greu. A ajuns primar și apoi președinte beneficiind de susținerea unui electorat format în mare măsură din simpatizanți USR și PNL. A fost fondator al USR și, pentru mulți alegători, a reprezentat simbolul unei alternative la vechiul sistem politic.
Tocmai de aceea, apropierea sa de PSD și distanțarea de USR provoacă nedumerire și dezamăgire în rândul unei părți importante a electoratului care l-a susținut. Din perspectiva acestui electorat, Nicușor Dan pare să se poziționeze alături de forțele politice care contestă tocmai partidul care l-a propulsat în viața publică.
Poate că explicațiile sunt mai complexe decât apar la prima vedere. Poate că logica funcției prezidențiale impune compromisuri și echilibre pe care publicul nu le vede. Însă, din punct de vedere politic și moral, imaginea transmisă este una dificil de acceptat pentru cei care au văzut în el continuatorul proiectului reformist început de USR.
Marea confruntare a momentului nu este, în opinia mea, între Bolojan și Grindeanu, nici între PNL și PSD. Este confruntarea dintre meritocrație și impostură, dintre transparență și opacitate, dintre interesul cetățeanului și interesele clientelei politice.
Iar dacă PSD și o parte a PNL consideră că principala problemă a Guvernului este influența USR, atunci poate că tocmai această reacție reprezintă cea mai bună dovadă că miniștrii USR au început să deranjeze exact acolo unde sistemul se simte cel mai vulnerabil.
Mai există însă un aspect esențial, despre care se vorbește prea puțin. PSD și o parte a PNL nu sunt adversarii unui anumit politician, fie el Bolojan sau altcineva. Ei sunt, în realitate, adversarii reformei autentice a statului. De zeci de ani, prosperitatea lor politică depinde de menținerea unui aparat administrativ supradimensionat, opac și controlabil politic. Clientelismul, nepotismul și sinecurismul nu reprezintă accidente ale sistemului, ci mecanismele prin care acesta funcționează și se reproduce.
Acesta este, în fond, motivul real al conflictului și al tentativei de marginalizare a lui Bolojan. Nu persoana lui deranjează, ci faptul că a permis și a susținut reforme care au lovit exact în fundamentul sistemului clientelar. În ministerele conduse de USR au început să apară măsuri care au limitat accesul clientelei politice la resursele și banii publici, au pus sub semnul întrebării privilegiile nejustificate și au creat premisele unei administrații bazate pe competență și responsabilitate.
Adevărata reformă nu înseamnă discursuri despre digitalizare, strategii sau sloganuri electorale. Adevărata reformă începe în momentul în care rețelele de influență nu mai pot controla contractele publice, când rudele, prietenii și oamenii de partid nu mai sunt angajați pe criterii politice și când funcțiile din companiile și instituțiile statului nu mai reprezintă recompense pentru fidelitate politică. Exact aici au apărut cele mai mari rezistențe.
De aceea, argumentele privind deficitul bugetar, datoria publică sau interesul național par adesea simple pretexte. Dacă aceste probleme ar fi reprezentat cu adevărat o prioritate pentru PSD și pentru aripa pro-PSD din PNL, reformele structurale ar fi fost începute cu mult timp în urmă. Realitatea sugerează însă că principala preocupare nu este eliminarea cauzelor care generează deficitul și ineficiența statului, ci păstrarea controlului asupra mecanismelor prin care sunt distribuite resursele publice.
Cancerul economiei românești nu este lipsa taxelor și nici lipsa resurselor. Cancerul este reprezentat de clientelismul politic, nepotismul și sinecurismul, care consumă resurse, descurajează competența și transformă instituțiile statului în instrumente aflate în slujba unor grupuri privilegiate. Atâta timp cât aceste practici vor fi protejate, orice discurs despre reformă, responsabilitate fiscală sau interes public va rămâne doar un exercițiu de imagine.
Privind retrospectiv desfășurarea evenimentelor, am impresia că PSD nu a urmărit, în primul rând, înlăturarea lui Bolojan. Adevărata țintă a fost USR. Bolojan a devenit o problemă doar în măsura în care a refuzat să renunțe la miniștrii USR și la direcția de reformă pe care aceștia o reprezentau.
Pentru PSD și pentru acea parte a PNL care se simte confortabil în vechiul sistem de administrare a statului, prezența USR în Guvern reprezintă o sursă permanentă de disconfort. Nu pentru că USR ar deține o influență politică disproporționată, ci pentru că miniștrii săi au adus în prim-plan teme pe care vechea clasă politică preferă să le evite: restructurarea aparatului bugetar, eliminarea sinecurilor, transparentizarea cheltuirii banului public, limitarea influenței politice asupra instituțiilor și profesionalizarea administrației.
PSD a înțeles rapid că Bolojan nu va accepta un Guvern din care să fie eliminați tocmai miniștrii care reprezentau nucleul reformator al executivului. În aceste condiții, contestarea lui Bolojan a devenit doar o cale indirectă de a ataca ceea ce deranja cu adevărat: influența și activitatea USR în Guvern.
În realitate, formula ideală pentru clientela politică ar fi fost refacerea unei coaliții fără USR. Un Guvern fără miniștri reformatori, fără presiunea transparenței și fără riscul unor restructurări care să afecteze rețelele de influență construite în jurul instituțiilor statului. Un Guvern în care funcțiile, contractele și resursele publice să poată fi administrate după regulile nescrise care au dominat politica românească în ultimele decenii.
De aceea, conflictul nu trebuie privit ca o simplă dispută între lideri politici. În spatele declarațiilor și negocierilor se află o confruntare mult mai profundă: confruntarea dintre cei care doresc reformarea statului și cei care beneficiază de pe urma menținerii lui într-o stare de dependență față de clientelism, nepotism și sinecurism. Din această perspectivă, opoziția față de USR nu este întâmplătoare. Ea reprezintă reacția firească a unui sistem care se simte amenințat atunci când cineva încearcă să-i schimbe regulile de funcționare.
