Municipiul Bistrița marchează astăzi, 16 iulie, împlinirea a 762 de ani de la prima atestare documentară, un moment simbolic care amintește de începuturile unuia dintre cele mai importante orașe istorice ale Transilvaniei.
Prima mențiune documentară a Bistriței datează din 16 iulie 1264, iar de-a lungul celor peste șapte secole și jumătate orașul s-a dezvoltat continuu, devenind un important centru economic, cultural și administrativ al județului Bistrița-Năsăud.
Cu ocazia aniversării, administrația locală transmite că această zi reprezintă un prilej de a celebra istoria, patrimoniul și identitatea municipiului, dar și evoluția sa către un oraș modern, construit prin investiții și implicarea comunității.
„De-a lungul acestor secole, Bistrița a evoluat continuu, păstrându-și patrimoniul și identitatea, dar privind mereu cu încredere spre viitor. Astăzi, orașul nostru înseamnă oameni, proiecte, investiții și dorința de a construi, împreună, o comunitate tot mai bună pentru fiecare bistrițean”, au transmis reprezentanții municipalității.
Totodată, autoritățile au adresat mulțumiri tuturor celor care contribuie, zi de zi, la dezvoltarea orașului și i-au îndemnat pe bistrițeni să privească aniversarea celor 762 de ani ca pe un moment de mândrie și încredere în viitor.
Bistrița este unul dintre cele mai vechi orașe din Transilvania, recunoscut pentru centrul său istoric, patrimoniul arhitectural și rolul important pe care l-a avut de-a lungul timpului în dezvoltarea regiunii.
La mulți ani, Bistrița! La mulți ani tuturor bistrițenilor!




