Cu asta trebuia să înceapă încă de la început. Dacă ar fi făcut-o atunci, ar fi fost susținut de mass-media și de populație, ar fi devenit rapid un erou național și nu ar mai fi fost contestat de șmecherii din PSD.
Primăriile au devenit, în ultimele două decenii, adevărate pepiniere de impostură administrativă. Nu pentru că administrația locală ar fi, prin definiție, incompetentă, ci pentru că a fost politizată până la sufocare. Funcțiile au fost ocupate pe criterii de loialitate, nu de competență; concursurile au fost mimate, iar fișele de post scrise cu dedicație. În acest mediu, incompetența nu doar că nu a fost sancționată, ci a devenit o condiție de supraviețuire. Cine nu punea întrebări, cine nu deranja, cine semna fără să citească avansa. Așa s-a format o masă critică de funcționari fără pregătire reală, dar cu carnet de partid și reflexe de supunere.
Următorul pas firesc ar trebui să fie o curățenie radicală în administrația publică centrală: eliminarea tuturor celor transferați din primării. În marea lor majoritate, sunt impostori promovați politic, fără competențe reale, care nu produc valoare administrativă, dar grevează serios cheltuielile publice. Transferați la centru nu pentru că erau buni, ci pentru că deveniseră incomozi la nivel local sau pentru că „era rândul lor”, acești funcționari au colonizat ministerele și agențiile centrale ca o formă de migrație birocratică parazitară.
Iar finalul este, inevitabil, pamfletar: statul român a ajuns să funcționeze ca un azil de lux pentru cadre eșuate. Primăriile produc, ministerele preiau, bugetul plătește, iar contribuabilul aplaudă fără voie. Când impostura se mută la centru, ea nu devine competență, ci catastrofă națională. Iar cei care urlă cel mai tare împotriva reformei sunt, deloc întâmplător, exact cei care ar trebui să-și caute un loc de muncă în sectorul privat – acolo unde impostura nu este plătită lunar din bani publici.
