Asaltul prostiei, al analfabetismului funcțional, al grobianismului și al lipsei totale de rușine din rețelele sociale confirmă, cu o precizie aproape dureroasă, avertismentul lui Umberto Eco: rețelele sociale au dat cuvântul prostului satului, iar acesta nu mai vorbește în șoaptă, la cârciumă, ci urlă, judecă și condamnă din postura de deținător absolut al adevărului.
Cei care au trecut prin școală din milă, din inerție administrativă sau din disperarea sistemului de a produce „minim zece clase” se simt astăzi îndreptățiți să-și insulte profesorii, să-și disprețuiască foștii colegi silitori și să calomnieze competența însăși. Meritocrația a devenit o ofensă, cultura o suspiciune, iar inteligența un defect moral.
Prostul satului nu mai are conștiința propriei limite. Dimpotrivă: tocmai ignoranța îl face agresiv. Judecă tot, comentează orice, insultă fără jenă, amenință cu o lejeritate care trădează absența oricărui filtru moral. Vocabularul său este preluat direct din subsolurile lumii interlope, iar expresia publică seamănă tot mai mult cu o bătaie de mahala transpusă în format digital. Cartierele rău famate au migrat pe platforme, iar algoritmii le-au dat vizibilitate.
Analfabetismul, dezacordurile gramaticale, greșelile grosolane de sintaxă și ortoepie, lipsa vocabularului elementar și absența oricărei culturi generale nu mai reprezintă un stigmat. Din contră, ele sunt purtate cu mândrie, ca semne ale unei autenticități primitive. A ști să scrii corect a devenit „fiță”, a argumenta coerent — „aroganță”, iar a cita o sursă — „manipulare”.
Dacă faci imprudența de a contrazice un asemenea „influencer” sau postac, este ca și cum ai cădea într-o hazna. Ești întâmpinat cu o avalanșă de dejecții verbale, cu invective suburbane și amenințări, menite nu să te convingă, ci să te reducă la tăcere. Miza nu este dialogul, ci intimidarea. Nu adevărul, ci dominarea.
Mai grav este că această vulgaritate se organizează în haită. Se validează reciproc, se extaziază în fața propriului umor grobian și se hrănesc din batjocură colectivă. Spiritul critic a fost înlocuit cu reflexul linșajului, iar ironia inteligentă cu râsul gros, de bodegă. Este triumful cantității asupra calității, al zgomotului asupra sensului.
Astfel, rețelele sociale nu mai coboară doar nivelul limbajului; ele subminează însăși ideea de decență publică. Nu asistăm doar la o criză de educație, ci la una de rușine. Pentru că, în fond, nu ignoranța este cea mai mare problemă, ci mândria de a fi ignorant și furia îndreptată împotriva celor care încă mai știu, mai citesc și mai gândesc.
