Da, aveți dreptate: într-o societate normală, obligațiile sociale nu sunt negociabile. Dacă vrem străzi decente, școli moderne, spitale funcționale și servicii publice de calitate, trebuie să contribuim cu toții. Impozitele și taxele sunt prețul civilizației. Nimic de contestat aici.
Problema este că, în România, teoria nu are nicio legătură cu realitatea.
Cetățenii își achită obligațiile și nu ar avea nimic de comentat dacă banii ar fi folosiți transparent, eficient și exclusiv în interes public. Dar ceea ce văd zi de zi este exact contrariul: opacitate, risipă, furt organizat și administrarea banului public după reguli mafiote. În plus, cei care sunt plătiți din impozitele și taxele cetățenilor, își afișează o opulență imposibil de justificat legal și moral. Asta este ruptura reală dintre stat și contribuabil.
A susține doar „datoria cetățenească”, ignorând deliberat reversul – responsabilitatea statului față de contribuabil – nu este doar lipsit de sens, ci profund ipocrit. Pentru că ocolește adevărata problemă: jefuirea sistematică a banilor proveniți din impozite și taxe, în beneficiul unor rețele politice bine înfipte în administrația publică.
Cetățeanul vede limpede ce se întâmplă: taxele cresc nu pentru binele comun, ci pentru a hrăni lăcomia unei clientele politice formate din primari, șefi de consilii județene, consilieri, parlamentari, ordonatori de credite și firmele lor „de casă”. Asta este percepția dominantă – și, din păcate, perfect justificată. Asta se vede în majorarea de impozite și taxe: nu modernizare, nu investiții oportune, ci îmbogățirea politicienilor și a clientelei politice. În acest context, majorarea taxelor și impozitelor devine nu doar neplauzibilă, ci ofensatoare.
Bolojan și reforma promisă care nu a existat
Ilie Bolojan, în pofida declarațiilor sale publice, nu a luat nicio măsură legislativă reală înainte de a susține majorarea taxelor, menită să blocheze mecanismele de sifonare a banului public. Nu a insistat pentru schimbarea cadrului legal care permite furtul instituționalizat. Nu a cerut transparență totală și, mai ales, răspundere personală pentru ordonatorii de credite care folosesc banii publici în interes de clan.
Dacă ar fi existat: o legislație clară privind transparența totală a cheltuirii fondurilor publice; sancțiuni reale pentru alocarea discreționară a banilor; răspundere patrimonială și penală pentru decizii inoportune sau clientelare,
atunci, da, majorarea taxelor și impozitelor ar fi avut o logică economică și morală. În absența acestora, ea nu este decât o manipulare politicianistă menită să mențină deschis robinetul jafului bugetar.
Reforma reală, mereu amânată
Majorarea taxelor este nejustificată atâta timp cât nu se face o reformă structurală profundă, care să vizeze:
reorganizarea administrației publice locale – comasarea primăriilor, instituțiilor deconcentrate și serviciilor redundante, pe baza unor modele funcționale, stabilite prin acte normative clare; atribuirea contractelor publice la prețuri reale de piață, nu la tarife duble sau triple față de mediul privat; constituirea unor comisii de recepție a lucrărilor publice, independente, formate din specialiști din mediul privat, nu din subordonați ai ordonatorilor de credite; interzicerea transferului fondurilor fără aprobare guvernamentală, pentru a stopa jongleriile bugetare locale; închiderea societăților de stat cronice pe pierdere și trecerea lor în administrare privată, pe baza unor contracte clare de performanță; o grilă unică de salarizare pentru tot personalul plătit din bani publici, cu limite maxime și indicatori reali de performanță, nu formali sau simbolici.
Ce a propus concret sau ce a realizat Bolojan în aceste domenii? Nimic relevant.
Adevărata gaură neagră a economiei românești – cheltuielile bugetare ineficiente, fără legătură cu performanța economică sau administrativă – rămâne neatinsă.
De ce nu cred în buna-credință a lui Bolojan
Neîncrederea mea se bazează pe două motive fundamentale:
1. Refuzul aplicării taxării inverse la TVA, deși deficitul de colectare depășește 30%, conform datelor Eurostat. O astfel de măsură ar fi redus drastic frauda și evaziunea și ar fi deblocat activitatea ANAF, canalizând-o spre adevăratul obiectiv: colectarea și combaterea evaziunii fiscale.
2. Menținerea mecanismelor de alocare a banilor publici către clientela politică, exact pe tiparele inventate și perfecționate de PSD: contracte umflate, lucrări supraevaluate, servicii plătite la prețuri obscene.
Plata dublă sau triplă a contractelor publice față de prețul pieței – care include, evident, și „para-ndărătul” pentru ordonatorii de credite – este cauza numărul unu a jafului bugetar și a îndatorării accelerate a României.
În aceste condiții, opoziția față de taxarea inversă a TVA nu este întâmplătoare. Ea are legătură directă cu marile contracte de investiții publice, unde mecanismele de rambursare și deducere a TVA sunt folosite pentru spălarea și redistribuirea banilor publici către rețelele de putere locală și centrală.
Iar Ilie Bolojan cunoaște foarte bine acest sistem – l-a văzut și l-a folosit la Oradea și la Consiliul Județean Bihor. Cum să lovească în foștii parteneri de sistem?
De aceea nu cred în buna lui credință. Pentru că adevărata reformă nu începe cu mâna în buzunarul contribuabilului, ci cu tăierea legăturilor dintre politică, administrație și hoția organizată.
Până atunci, orice majorare de taxe rămâne ceea ce este: o taxă pe prostie, cinism și resemnare.
