Nu am niciodată pretenția că, dacă îi citesc pe Kant, Hegel, Schopenhauer sau Nietzsche și înțeleg ce citesc, sunt filosof. După cum nu cred că, citindu-i pe Freud, Jung ori alții asemenea lor, devin psihanalist. Nu mă amăgesc nici cu ideea că, dacă îi parcurg pe Noica, Cioran, Paleologu, Paraschivescu, Pleșu sau Liiceanu și le pricep textele, pot revendica statutul de scriitor. La fel cum lectura lui Adam Smith, Hayek, Friedman, Samuelson, Hicks, Solow sau Roubini nu mă transformă într-un mare economist.
Nu.
Tot ce revendic — și revendic fără falsă modestie — este apanajul unei gândiri critice formate, exersate și consolidate. O gândire care nu mă face „specialist”, dar îmi oferă ceva infinit mai important într-o societate intoxicată de zgomot: capacitatea de a mă apăra de manipulare.
Gândirea critică este, pentru mine, un sistem imunitar intelectual. Ea îmi oferă instrumentele prin care pot decanta ficțiunea de realitate, retorica de adevăr, spectacolul de substanță. Nu mă las „luat de val”, nu reacționez emoțional la impulsurile mulțimii și nu particip, entuziast, la ritualul colectiv al autoiluzionării. Nu simt nevoia să proiectez calități excepționale asupra unor impostori meteorici, propulsați mediatic în rol de lideri providențiali.
Faptul că înțeleg ceea ce citesc nu îmi conferă prestigiu, ci luciditate. Nu titluri, ci criterii. Nu certitudini infatuate, ci o grilă de evaluare care îmi permite să disting valoarea de impostură. Să „citesc” individul dincolo de rolul pe care îl joacă în scenariul manipulării publice. Dincolo de mască, dincolo de costum, dincolo de replicile atent repetate în culise.
De aceea sunt rezervat în a pune etichete rapide. Prefer să văd omul dezbrăcat de haina simbolică cu care este împodobit artificial. Prefer să aștept ca mecanismele să se dezvăluie, fisurile să apară, iar coerența — sau lipsa ei — să iasă la suprafață. Într-o lume grăbită să adore, eu aleg să observ. Într-o lume nerăbdătoare să creadă, eu aleg să verific.
În cele din urmă, gândirea critică, formată prin contactul constant cu filosofia, psihanaliza și literatura de calitate, nu doar că mă protejează de manipulare, ci îmi oferă infrastructura interioară necesară pentru o poziționare morală corectă. Îmi permite să identific derapajele demagogice, să recunosc impostura morală și să refuz complicitatea prin tăcere sau aplauze.
Dintr-o asemenea postură nu pot aplauda ceea ce se întâmplă în jurul meu. Nu pot confunda zgomotul cu progresul și nici degradarea cu normalitatea. Iar dintr-o minimă igienă morală — poate ultimul lux care ne-a mai rămas — voi rămâne un critic fervent al degradării morale a societății în care trăim.
Nu pentru că m-aș crede superior.
Ci pentru că refuz să fiu manipulat.
