Uneori, o fotografie spune mai mult decât o mie de declarații politice, nu pentru că fotografia ar demonstra ceea ce noi vrem să demonstrăm, ci pentru că pune în același cadru oameni, funcții și relații care, privite separat, pot părea perfect obișnuite, dar care, privite împreună, ridică întrebări la care societatea are dreptul să primească răspunsuri. Pentru mine, acesta este cazul imaginilor de la restaurantul Isoletta din București, unde, în seara de 31 martie, între aproximativ orele 21.00 și 23.00, au fost fotografiați Sorin Grindeanu, Bogdan Ivan, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor Unite în Grecia, Florin-Lazăr Vlădică, Adrian Thiess și Gheorghe Adrian Rafael, alături de alte persoane care nu au fost identificate public. Imaginile au fost readuse în atenția publicului în septembrie, într-un moment în care scena politică românească traversează o criză profundă și în care, privind retrospectiv ultimele luni, această fotografie capătă o semnificație pe care poate că în martie nu o avea.
Nu fotografia în sine este scandalul. Oameni politici, oameni de afaceri, diplomați și consilieri se întâlnesc la mese private, iar simpla prezență la aceeași masă nu constituie o dovadă de ilegalitate. Problema apare în momentul în care începi să privești componența mesei și să pui întrebări elementare: cine i-a adus împreună, în ce calitate se aflau acolo, despre ce au discutat, cine a organizat întâlnirea, ce relații existau între participanți și, mai ales, de ce o persoană condamnată definitiv la închisoare cu executare și aflată în urmărire pentru executarea pedepsei ajunge să stea la aceeași masă cu persoane aflate în poziții importante ale statului român și cu un diplomat american?
În cazul lui Gheorghe Adrian Rafael, partea juridică nu este o speculație. Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv, în octombrie 2021, la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, după ce Tribunalul București pronunțase inițial o condamnare cu suspendare. Dosarul privea suma de 150.000 de euro pe care acesta a cerut-o și primit-o în contextul unei licitații organizate de Primăria Caransebeș, lăsând să se creadă că are influență asupra primarului de atunci, Marcel Vela. Instanța a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.
Așadar, întrebarea legitimă nu este dacă Gheorghe Adrian Rafael a fost condamnat. A fost. Întrebarea este alta: cum a ajuns un om aflat într-o asemenea situație juridică să fie prezent, într-un cadru aparent relaxat, la o masă la care se aflau un lider politic de prim rang, un ministru, un consilier prezidențial și ambasadoarea Statelor Unite în Grecia? Iar această întrebare devine cu atât mai relevantă cu cât, alt partcipant la întâlnire, Florin-Lazăr Vlădică ocupa o funcție importantă în structurile de la Cotroceni. Presa a relatat ulterior și poziția lui Nicușor Dan, care a spus că este posibil ca participanții la masă să nu fi cunoscut situația juridică a lui Rafael.
Această explicație este posibilă, dar nu și în cazul lui Grindeanu, caransebeșean la origine, cu strânse legături cu gruparea Berjeriță-Mocioalca, care controlează zona. Și tocmai de aceea nu trebuie nici respinsă din start, nici acceptată fără alte întrebări. Dacă nimeni de la masă nu știa cine este omul respectiv – deși mă îndoiesc că Grindeanu nu-l știa – care îi era situația juridică, avem o problemă de neglijență și de superficialitate atât a celor din staff-ul politucienilor cât și a serviciilor de paza și protecție. Dacă unii știau, iar alții nu știau, avem o altă problemă. Iar dacă toți știau, întrebarea devine cu totul alta. Nu spun că ultima variantă este adevărată. Spun doar că existența unei asemenea posibilități face ca episodul să merite mai mult decât câteva ore de indignare pe internet.
Și aici ajungem la ceea ce mă interesează de fapt: nu doar la fotografia de la Isoletta, ci la ceea ce s-a întâmplat după aceea.
Pentru că ceea ce mi se pare aproape la fel de important ca fotografia este reacția pe care a produs-o. Sau, mai exact, lipsa unei reacții proporționale cu gravitatea întrebărilor pe care le ridică. Într-o societate în care presa funcționează ca un veritabil câine de pază al democrației, o asemenea imagine ar trebui să provoace investigații, verificări, întrebări adresate tuturor participanților și o încercare serioasă de a reconstitui cine a organizat întâlnirea și care a fost scopul ei. În schimb, subiectul a rămas multă vreme la periferia agendei publice, fiind preluat mai degrabă fragmentar decât analizat în profunzime. Faptul că imaginile au revenit în atenția presei abia acum, în septembrie, arată cel puțin că subiectul nu a fost epuizat atunci când a apărut prima dată.
De asemenea, subiectul ar fi trebuit sa facă obiectul unei analize din partea SRI și Parchete, pentru că asemenea întâlniri ar trebui sa trezească suspiciuni.
Și aici cred că trebuie să fim atenți la o capcană: nici tăcerea presei nu dovedește existența unei conspirații și nici existența unei fotografii compromițătoare nu dovedește existența unei conspirații politice. Dar ambele pot constitui motive pentru a pune întrebări și a se face minime verificări. Într-o democrație funcțională, jurnalismul nu ar trebui să se oprească la fotografia spectaculoasă și nici să se mulțumească să o transforme într-un scandal de o zi. Ar trebui să urmărească traseul oamenilor din fotografie, relațiile dintre ei, contextul în care s-au întâlnit și ceea ce s-a întâmplat înainte și după acea seară.
Pentru că, dacă privim retrospectiv, martie nu mai pare o lună izolată.
Guvernul Bolojan a fost demis ulterior, iar criza politică a intrat într-o succesiune de negocieri, nominalizări și eșecuri parlamentare care au adus România în situația de astăzi. După două nominalizări nereușite, Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru formarea Guvernului, iar votul de învestitură este programat pentru 30 septembrie. Coaliția PNL-USR-UDMR dispune în prezent de aproximativ 169-170 de parlamentari, în timp ce pentru învestire sunt necesare 233 de voturi. PSD a anunțat că nu va vota Guvernul Mureșan.
Iar aici, pentru mine, începe partea cu adevărat interesantă.
Am fost și sunt rezervat în privința ideii că Nicușor Dan ar fi avut un rol activ într-un asemenea scenariu. Nu am suficiente dovezi pentru a transforma această suspiciune într-o afirmație. Și tocmai pentru că nu vreau să fac ceea ce critic la alții — să confund ipoteza cu certitudinea — prefer să aștept ceea ce se va întâmpla în Parlament.
Dacă Guvernul Mureșan va fi respins, va exista un moment politic extrem de important. Nu pentru că respingerea lui ar demonstra automat existența vreunui plan ascuns, ci pentru că decizia ulterioară a președintelui va deveni un fapt concret, verificabil. Nicușor Dan a spus deja public că nu își dorește, în acest moment, alegeri anticipate și că preferă găsirea unui compromis între partidele parlamentare.
Prin urmare, dacă Guvernul Mureșan cade, întrebarea mea nu va fi „cine este vinovat?”, ci „ce face președintele?”. Dacă va continua să evite alegerile anticipate și va căuta o nouă formulă parlamentară, atunci va trebui să încercăm să înțelegem de ce. Dacă, dimpotrivă, va ajunge la concluzia că singura soluție este întoarcerea la electorat, atunci vom avea un alt tip de răspuns politic.
Dar există ceva ce nu vreau să fac, deși am niște bănuieli: să transform anticipat acest episod într-o dovadă a unei conspirații MAGA.
Există în spațiul public afirmații și relatări despre presupusa implicare americană în schimbarea Guvernului Bolojan și despre declarațiile atribuite ambasadoarei Kimberly Guilfoyle la Atena. G4Media a relatat în septembrie că Wall Street Journal a scris despre afirmațiile respective și despre presupusa implicare a SUA în demiterea Guvernului Bolojan. Acestea sunt însă, deocamdată, afirmații care trebuie verificate, atribuite celor care le-au făcut și confruntate cu eventuale dezmințiri și dovezi suplimentare; ele nu pot fi transformate prin simpla repetare într-un fapt demonstrat.
Dar tocmai suprapunerea acestor informații face ca fotografia de la Isoletta să merite reanalizată.
Nu pentru că fotografia ar demonstra că Grindeanu a conspirat cu cineva. Nu demonstrează asta.
Nu pentru că prezența unui condamnat la masă ar demonstra că ceilalți participanți îi ofereau protecție. Nu demonstrează nici asta, deși pentru mult mai puțin decât atât, unii au demisionat din funcțiile publice.
Și cu atât mai puțin pentru că apropierea unor oameni de politică americană ar demonstra existența unei operațiuni MAGA în România. Nici această concluzie nu poate fi trasă dintr-o fotografie.
Dar fotografia pune în aceeași încăpere oameni ale căror trasee publice se intersectează în moduri suficient de interesante pentru ca presa să pună întrebări și serviciile ori procurorii să se autosesizeze. Iar când, câteva luni mai târziu, România traversează o criză politică majoră, întrebările devin inevitabil mai importante.
De aceea eu nu vreau să dau astăzi verdictul.
Vreau să văd ce se întâmplă săptămâna viitoare.
Vreau să văd dacă Guvernul Mureșan trece sau nu de Parlament, ce voturi apar, cine negociază, cine se răzgândește, ce face PSD, ce face AUR și, mai ales, ce face Nicușor Dan după un eventual eșec. Pentru că atunci vom avea fapte noi, nu doar fotografii, zvonuri și ipoteze.
Iar dacă după toate acestea vor apărea și alte informații verificabile despre întâlnirea de la Isoletta, despre legăturile dintre participanți și despre ceea ce s-a întâmplat în spatele scenei politice începând din martie, atunci imaginea de astăzi va putea fi privită într-o lumină complet diferită.
În acest moment, eu prefer să rămân prudent.
Nu pentru că nu văd conexiunile posibile, ci tocmai pentru că le văd și nu vreau să le transform în certitudini înainte ca faptele să le confirme.
Pentru că există o diferență enormă între a observa că două evenimente se leagă temporal și a demonstra că ele fac parte din același plan.
Iar această diferență este exact linia dintre investigație și conspiraționism.
Săptămâna viitoare ne poate oferi o parte din răspuns.
Și sper, sincer, să nu fie răspunsul de care mă tem.
Pentru că dacă ipoteza pe care astăzi o consider doar posibilă s-ar confirma prin fapte — dacă ar apărea dovezi că schimbările politice din România au fost influențate din exterior, că oameni aflați în poziții-cheie au acționat în consecință și că personaje precum Grindeanu, Simion sau alți actori politici au făcut parte dintr-un asemenea aranjament — atunci problema nu ar mai fi despre un guvern, despre un partid sau despre un președinte.
Ar fi despre suveranitatea reală a deciziei politice românești.
Iar dacă, în schimb, toate aceste conexiuni se vor dovedi simple coincidențe, atunci voi prefera să recunosc acest lucru fără ezitare.
Pentru că, spre deosebire de cei care își construiesc opiniile ca să nu fie nevoiți niciodată să și le schimbe, eu vreau să-mi păstrez dreptul de a spune: am greșit.
Deocamdată însă, fotografia de la Isoletta rămâne acolo.
Și întrebările rămân și ele.
