Numirea lui Ilie Bolojan în funcția de prim-ministru a fost prezentată ca un act de responsabilitate. România se afla într-o situație bugetară gravă, iar mesajul oficial era limpede: stoparea cheltuielilor aberante, reforma statului, eliminarea risipei și decuplarea clientelismului politic de la banul public. Cu alte cuvinte, exact opusul politicilor care aduseseră finanțele publice în pragul colapsului.
La nivel declarativ, obiectivul era corect. La nivelul faptelor, însă, rezultatul a fost cu totul altul.
Austeritate pentru populație, protecție pentru sistem
Măsurile adoptate de guvernul Bolojan au avut o direcție constantă și previzibilă: populația. Creșterea TVA, majorarea impozitelor pe proprietate, înghețarea sau reducerea pensiilor, anularea indexării cu inflația, eliminarea facilităților fiscale pentru persoanele cu dizabilități și liberalizarea prețurilor la energie, gaze și carburanți – toate acestea au transferat costul crizei bugetare către cetățeni.
Nu vorbim despre reforme structurale, ci despre ajustări contabile rapide, cu impact social major, dar cu risc politic minim pentru adevărații beneficiari ai risipei bugetare.
În paralel, exact acele zone care ar fi putut produce economii reale și sustenabile au rămas intacte: rețeaua de sinecuri a fost menținută și redistribuită politic; programul „Anghel Saligny”, principal instrument de direcționare clientelară a fondurilor publice, nu a fost atins; administrația publică locală, supradimensionată, ineficientă și profund politizată, nu a fost reformată; mecanismele de atribuire și recepție a contractelor publice au rămas neschimbate; așa-zisa reformă a pensiilor speciale din justiție a fost construită astfel încât să fie respinsă de Curtea Constituțională; reorganizarea administrativ teritoriala, care greveaza grav bugetul public, nici nu mai este pomenita.
Rezultatul? Sistemul care a produs dezastrul bugetar a fost protejat, iar costurile au fost externalizate către societate.
PSD – votant disciplinat, opozant ipocrit
În acest context, comportamentul PSD este esențial pentru a înțelege adevărata miză politică. Deși se revendică drept partid al protecției sociale, PSD a votat fără ezitare alături de PNL, USR și UDMR toate măsurile de austeritate care au afectat populația.
În schimb, atunci când a fost vorba despre reforme reale – sinecuri, pensii speciale, administrație publică, clientelism –, PSD a blocat sau a diluat orice inițiativă.
Această dublă poziționare i-a permis să joace un rol clasic: să lase guvernarea să aplice măsuri nepopulare, pentru ca ulterior să revină în postura de apărător al celor afectați.
Întrebarea care nu poate fi evitată
În aceste condiții, întrebarea devine legitimă: în folosul cui a guvernat, de fapt, Ilie Bolojan?
Nu al PNL, care va deconta electoral austeritatea. Nu al USR, care va fi asociat cu măsuri pe care nu le-a decis. Ci al PSD, singurul partid care: și-a salvat rețeaua clientelară; și-a conservat impunitatea politică; a evitat asumarea publică a austerității; și-a păstrat poziția strategică pentru revenirea la putere. Astfel, PSD a scos, din nou, „castanele din foc cu mâna altuia”.
Un final deja cunoscut
Istoria recentă a României se repetă. După ce a contribuit decisiv la dezechilibrele bugetare prin politici populiste și programe clientelare, PSD a participat direct, dar a mimat că a asistat pasiv la aplicarea austerității, pentru ca apoi să se pregătească să revină cu promisiuni de „reparație socială”.
Ipocrit, va vorbi din nou despre impozitarea bogaților, despre protejarea categoriilor vulnerabile și despre „dreptate socială”, deși a votat toate măsurile care au sărăcit populația. Și, ca de fiecare dată, nu își va asuma nimic, invocând stabilitatea și constrângerile coaliției.
Concluzie
Guvernarea Bolojan nu a însemnat reformarea statului, ci salvarea sistemului care l-a capturat. A fost o austeritate selectivă, aplicată celor fără putere politică, în timp ce rețelele de influență și drenaj bugetar au rămas intacte.
De aceea, oricât de controversat ar fi Rareș Bogdan, intuiția lui este corectă: PSD a mai câștigat o rundă fără să se expună.
În această ecuație, Bolojan rămâne tehnocratul austerității selective, omul care a aplicat exact ce trebuia pentru a salva sistemul, nu pentru a-l reforma. A tăiat acolo unde nu exista putere politică și a ocolit cu grijă acolo unde se află adevărata pradă.
Oricât de antipatic ar fi Rareș Bogdan, de data asta are dreptate. Nu e prost. Simte instinctiv că PSD a mai păcălit o dată PNL, machiavelic, folosindu-l ca paravan pentru a-și conserva puterea.
PSD rămâne, ca de obicei, și „curat”, și cu sacii în căruță. Iar nota de plată, încă o dată, este achitată de populație.
