Educația: hârtia strălucește, mintea e opțională
Născut cu instinctul camaleonic al unui dâmbovițean fanariot, Adrian Nicușor Nica a înțeles devreme ce cere piața românească: nu-ți trebuie minte, ci o hârtie care sclipește suficient de mult cât să-ți deschidă ușa către scaune călduțe. Liceu economic — bifat. Diploma „Artifex” — bifată cu aplauze imaginare. Certificatul nu era niciodată despre ceea ce știa, ci despre ce putea face când suna telefonul politic potrivit.
Cariera? Alergatul după scaune călduțe
1999–2013: colecție impresionantă de funcții în ANAF, toate câștigate nu prin performanță, ci prin înscriere în partid și abilitatea de a spune „da, șefu’!” la momentul potrivit. Trecut prin direcții și liste, a bifat experiență administrativă suficientă ca să demonstreze că promovările nu sunt pentru cei competenți, ci pentru cei loiali. Dovada competenței? Singurul examen real pe care l-a susținut a fost cel de director adjunct la DGAMC. Rezultatul? Nici nota 5 (sub 50 de puncte din 100).
Apoi au urmat consiliile de administrație: Loteria, Metrorex, CFR-urile, Romatsa — o colecție de posturi unde prezența era simbolică, dar indemnizațiile erau reale. Toate cu sprijinul liderilor PSD.
Festivalul sinecurilor (2013–2015)
Dacă ar fi existat un premiu Nobel pentru „prezență simbolică în consilii cu beneficii reale”, Nica ar fi avut deja vitrina plină. Telefoanele de la partid contau mai mult decât dosarele: dacă te suna șeful, te teleportezi, altfel… doar râzi și încasezi.
Hidroelectrica (2015–2024): sinecura devine artă
La Hidroelectrica, rolul oficial — „control” — era, aparent, o glumă autoritară. Rolul real: păzitorul liniștii instituționale; să nu deranjeze „rețelele” deja instalate. Cine căuta controale eficiente s-a rătăcit. Accentul se punea pe menținerea status quo-ului și pe liniștea marilor jucători. În alte cuvinte: prezent la număr, absent la fapte.
Apogeul obedienței? Chirurgia politică asupra ANAF
După ani de obișnuință cu scaunele, Nica primește bisturiul: președinția ANAF. Ce face un chirurg obedient când nu are de operat pe cine trebuie? Propune „reforme” care, în realitate, taie din mișcarea celor care mai puteau depista fraudele serioase. Sub pretextul „reformei”, se consolidează controlul politic, se protejează clienții grei, iar diploma de Artifex + carnetul de partid devin rețeta succesului.
Motivele reale:
• Reformă = consolidare a controlului politic, nu eficiență.
• Protecția clientelei: controale doar la comandă, pentru cine e util.
• Sinecuri noi pregătite: CV-uri marca Nica (diplomă de carton + carnet de partid) = șef în ANAF.
Paradoxul reformei și antireformatorul
Un astfel de sinecurist, oportunist de carieră, nu poate fi nici în glumă un ajutor pentru Bolojan în tentativa de reformare a statului. Nica este marele beneficiar al exact ceea ce Bolojan critica: sinecurismul, scaunele călduțe, indemnizațiile fără muncă și ineficiența protejată. Prin însăși conformația sa profesională, Nica este un antireformator convins, gardian al status quo-ului și protector al sinecurismului, adversarul natural al oricărei schimbări reale.
Ce se pregătește — anihilarea Inspecției Fiscale, singura structură care mai putea sancționa evaziunea — e mai periculos decât o carie neglijată: la început nu se simte nimic, apoi se rupe tot maxilarul fiscal. Iar în timp ce Bolojan visează la reforme, Nica zâmbește la scaunul lui călduț, știind că a apărat cu succes sinecurile de care el însuși a beneficiat ani la rând.
Concluzia finală:
Adrian Nicușor Nica nu e doar un sinecurist. E doctorul Mengele al fiscalității, obedient, fără scrupule și fără rușine, gata să desființeze tot ce poate aduce puțină eficiență în ANAF. Dacă Grindeanu e regizorul filmului prost, Nica e actorul principal: se supune, încasează, protejează sinecurile și transformă reformele în comedie neagră, pentru profitul personal și liniștea clientelei.
