Ipocrizia ca politică de stat!

   Există o ipocrizie care nu mai poate fi pusă pe seama confuziei, a presiunilor de moment sau a compromisului politic inevitabil. Este ipocrizia sistemică, asumată, transformată în metodă de guvernare. În această categorie se înscrie perfect comportamentul recent al lui Sorin Grindeanu și al PSD.
      După ce au votat, fără rezerve și fără ezitare, toate măsurile profund antipopulare – majorarea TVA, impozitarea pensiilor, reducerea sau plafonarea salariilor, creșterea impozitelor și taxelor locale – liderii PSD descoperă, brusc, că sunt scandalizați. Denunță austeritatea cu un aer grav, critică „excesul” partenerilor de coaliție și se poziționează public ca apărători ai celor loviți de deciziile pe care chiar ei le-au adoptat.
      Nu asistăm la o eroare politică, ci la un spectacol calculat: partidul aflat la guvernare joacă rolul opoziției. PSD mimează revolta față de propriile voturi, ca și cum ar fi fost constrâns, păcălit sau luat prin surprindere de realitate. Indignarea este regizată, iar discursul este conceput exclusiv pentru consum electoral.
      Pentru ca această piesă să pară credibilă, sunt oferite și mici „reparații sociale”: câteva firimituri bugetare, compensații simbolice, atent dozate mediatic. În realitate, aceste gesturi nu recuperează nici măcar o fracțiune din ceea ce a fost tăiat. Ele nu sunt politici publice, ci recuzită de campanie, menită să creeze iluzia grijii față de categoriile vulnerabile.
      Ceea ce PSD evită sistematic să discute este adevărata cauză a dezastrului bugetar. Bugetul public nu este împins spre faliment de pensionari, de salariații din mediul privat sau de cei care trăiesc la limita subzistenței, ci de existența a trei structuri masive de privilegiați, pe care partidul le apără cu obstinație.
      Prima este armata sinecuriștilor: funcții inutile, agenții fără obiect real de activitate, consilii de administrație populate cu clienți de partid, plătiți regește pentru a nu face nimic. Un aparat parazitar, imun la evaluare, răspundere și performanță.
      A doua este armata bugetarilor din administrația publică locală, umflată artificial din rațiuni electorale. Primării sufocate de personal angajat pe criterii de rudenie, loialitate politică sau obediență, nu de competență. O masă de vot captiv, întreținută din bani publici, transformată în instrument de control politic asupra comunităților.
      A treia, și cea mai bine apărată, este armata pensionarilor speciali. Un sistem de privilegii rupt de orice principiu de contributivitate sau echitate socială, păzit cu îndârjire pentru că asigură supunerea justiției, a structurilor de forță și a altor zone-cheie ale statului.
      Aceste trei armate nu reprezintă o deviere accidentală a sistemului, ci infrastructura de putere a PSD. Existența partidului este indisolubil legată de existența lor. De aceea, orice discurs despre austeritate este selectiv, ipocrit și profund mincinos. Se taie de la cei fără pârghii, în timp ce privilegiile rămân intangibile.
      „Protejarea categoriilor vulnerabile” este doar un paravan moral. În spatele lui se află adevăratul obiectiv: menținerea unui mecanism de control asupra administrației publice, justiției și economiei, prin rețele de dependență financiară și politică, care au atribuții in alimentarea clientelei politice cu fonduri publice.
      Astfel se explică ipocrizia lui Sorin Grindeanu și a PSD. Nu este o contradicție, ci o strategie. Nu este incoerență, ci calcul rece. PSD votează austeritatea, o aplică fără ezitare, apoi o condamnă public, pentru că singura linie roșie reală nu este suferința socială, ci atingerea propriilor structuri de putere.
      Ipocrizia a devenit doctrină. Cinismul, politică de stat. Iar nota de plată, ca de obicei, este achitată de cei care muncesc, plătesc taxe și nu fac parte din niciuna dintre armatele privilegiate ale României.