Centrul Legacy din Beclean a fost inaugurat astăzi oficial

0
406

Din data de 1 Decembrie el va deveni loc public de recreere. Investiția s-a materializat prin fonduri europene, valoarea totală a contractului fiind de 22,7 milioane de lei.

Centrul Recreativ Legacy este amplasat la Băile Figa, pe o suprafață de 16.150 metri pătraţi și cuprinde spaţii de desfăşurare a unor programe de gimnastică aerobică şi de întreţinere, yoga, fitness, înot, dans de societate, alergare, creaţie, educaţie fizică. Proiectul se adresează în special persoanelor provenind din grupuri vulnerabile. Centrul Recreativ va asigura servicii pe toată durata anului și realizarea lui constituie o oportunitate la nivelul ocupării forţei de muncă specializată în domeniul turismului şi al serviciilor de promovare, creând premisele dezvoltării economice de nivel local pe termen mediu şi lung, a explicat primarul orașului Beclean, gazda evenimentului de astăzi, Nicolae Moldovan.

La evenimentul prilejuit de deschiderea oficială a centrului, invitatul de onoare a fost ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, fiind prezenți de asemenea, președintele Radu Moldovan, senatorul Ioan Deneș, deputații Daniel Suciu, Bogdan Ivan, respectiv Robert Sighiartău. Nu a lipsit prefectul Mica Oprea, subprefecții Decsei Atilla și Ioan Zăgrean, primarul Bistriței, Ioan Turc, primari din comunele județului Bistrița-Năsăud: Doru Crișan, Prundu Bârgăului, Romeo Florian, Lechința, Vasile Silași, Chiochiș, Ioan Mureșan, Nușeni, Vlăduț Purja, Târlișua, Sorin Hognogi, Spermezeu, Radu Spermezan, Paul Știr, Căianu Mic, Vasile Codrea, Budești, Ioan Bob, Șintereag, Ioan Monița, Romuli, alți primari de comune și orașe din Regiunea de Nord-Vest, șefi de servicii deconcentrate, etc.

Din punct de vedere funcţional, centrul poate contribui la valorificarea resurselor turistice locale de tip nămol sau rezerve salinice, constituind o sursă de creştere sustenabilă a standardului de viaţă al localnicilor. Acest tip de investiţii oferă diverse servicii de relaxare

Terapii de recreere prin activităţi multiple (şah, bowling, table, alte jocuri recreative etc.);

Terapii de recreere prin exerciţii fizice (săli de gimnastica în grupuri de câte 10-15 persoane, spaţii pentru gimnastică analitică, echipamente specifice menţinerii şi refacerii aparatului locomotor prin exerciţii de forţă);

Terapii de recreere prin exerciţii mentale (sală de yoga, de meditaţie cu muzică ambientală, sală de relaxare etc.)

Terapii de recreere prin consiliere (sală de conferinţe, sală de consiliere etc.); Terapii de recreere prin activităţi culturale (sală de film, de spectacol cultural, sală de teatru etc.)

Alte terapii de recreere moderne care au la bază integrarea socială a persoanelor aflate în dificultate, a vârstnicilor, a celor cu afecţiuni medicale sau aflate în situaţii de risc social

Facilităţi sportive de mici dimensiuni: bazine de înot, pereţi de escaladă.

Terapii de recuperare a aparatului locomotor (sală de fitness terapeutic, sală de masaj terapeutic, salon de exerciţii specifice pentru recuperarea aparatului locomotor, săli de kinetoterapie, duş scoţian sub presiune etc.) pentru vârstnici, persoane aflate în situaţii de risc social sau persoane cu deficienţe locomotorii;

Terapii de recuperare (unitate de aerosoli, unitate de inhalaţii, cameră pneumatică, gimnastică respiratorie la aparate, respiraţie în mediu salin, hidroterapie cu apă salină etc.) pentru vârstnici, persoane aflate în situaţii de risc social sau persoane cu dificultăţi ale aparatului respirator;

Terapii de stimulare (sală de masaj limfatic, hidroterapie cu apă salină, săli de masaj special etc.);

Terapii de recuperare specială în mediul acvatic (hidroterapie în mediu salin etc.);

Hidroterapii: hidrotermoterapie (băi medicinale generale, băi parţiale, băi terapeutice), hidroelectroterapie (băi galvanice), hidrokinetoterapie (bazin mare, bazin treflă, bazin de elongaţii etc.);

Electroterapie: terapii cu curenţi de joasă tensiune sau ultrasunete (curenţi galvanici, curenţi diodinamici, curenţi cu impulsuri, curenţi exponenţiali, electrostimulatoare, sonodynatori), terapii cu curenţi de frecvenţă medie (mediaflux, curenţi interferenţiali), terapii cu curenţi de înaltă frecvenţă (diatermice, ultrasunete, radar, microunde), terapii cu câmpuri electromagnetice (magnetodiaflux, diapuls), fototerapie (ultraviolete, solux, băi de lumină generale sau parţiale);

Termoterapii: proceduri cu parafină, nămol etc.

Funcţiune medicală (cabinet medical pentru intervenţii în situaţii de urgenţă).

Serviciile medicale vor fi acordate în cabinete de asistenţă, consultaţii şi de analize.

Obiectivul mai poate include funcţiuni recreative şi medico-sociale într-un centru cu: zonă de expoziţii, kinetoterapie – gimnastică medicală, hidroterapie – instalaţii/căzi automatizate, băi cu plante şi nămol, baie cu aburi – bazin relaxare cu aburi, cascadă cervicală, fântână de gheaţă, duş vichy, duşuri emoţionale – cromo şi/sau aromoterapie, camere de nămol – băi cu nămol în cadă, împachetări – tratamente faciale, corporale; masaj, Tepidarium – spaţii de relaxare, căldură radiantă din pereţi şi pardoseală, Auditorium – zonă de relaxare, fotolii încălzite, cromoterapie

Pentru adulţii, zona de agrement cuprinde bazine înot şi recreative, spaţii de fitness – cardio, aerobic, forţă.

Copiii vor putea beneficia de: piscină – gimnastică, şedinţe de socializare, şedinţe de înot, bazin cu tobogane, spaţii de joacă – tobogane, tunele-labirint, serpentine, saltea gonflabilă, piscine cu bile, atelier de creaţie cu mici obiecte de decor, pictură, modelaj, spaţiu de teatru, kinetoterapie – masaj therapeutic, hidroterapie, salină artificială amenajată subteran, sală de preparat şi servit masa caldă, fresh bar (zona de zi/SPA), sală de socializ

Pe scurt, Centrul Recreativ Legacy are prevăzute următoarele dotări:

– Bazin de înot cu funcții recreative și de recuperare;

– Bazin de înot cu jocuri în apă;

– Bazin de relaxare;

– Bazin de recuperare;

– Bazin cu apă sărată;

– Zonă de relaxare și recreere;

– Sală de bowling și fitness;

– Bibliotecă pentru copii și adulți;

– Sală de gimnastică;

– Ateliere creative;

– Spațiu expozițional;

– Spații verzi (6.800 mp);

– Locuri de joacă pentru copii;

– Mobilier urban în limita terenului;

– Sisteme de supraveghere video și wi-fi.

Urmăriți întreg evenimetul în format video accesând linkul de mai jos:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.