Ca și în 1989, când milițieni „s-au salvat” băgând în față militarii, istoria se repetă!?

0
352

Cu mentalitatea aceasta, de a avea structuri privilegiate, întreținute din bani publici, cu merite discutabile din punct de vedere moral, nu vom intra niciodată în rândul lumii civilizate și nu vom fi primiți în Schengen!

Nu sunt invidios și nici nu sunt adeptul principiului „să moară și capra vecinului”! Din contra, apreciez valoarea, performanța, sacrificiul și sunt pentru stimularea performanței și a recompensării eficienței. Dar, continuând să ignorăm principiile de bază ale economiei europene – respectiv ce înseamnă sustenabilitate când e vorba de cheltuieli publice și ce înseamnă să întreții o castă, care nu produce nimic, plătind-o dublu sau triplu față de cel ce produce -, mi se pare mai mult decât evident că trăim într-un stat arhaic, anacronic, care se întrece în a acorda rente, aiurea, din împrumuturi, fără o logică elementară și fără a ține seama de performanță economică. Efectul? Statul va sucomba și va eșua în anarhie! OK! Dacă-i asculți (cu excepția militarilor, care nu intră în discuție), toți cei care primesc, acum, pensii fără contribuție (deci, din start, fiind avantajați, imoral, nu numai cu faptul primesc venituri neimpozabile, mult peste medie sau cu ieșirea la pensie în floarea vârstei de muncă, ci și cu un mecanism șmecheresc, de tip mafiot, ce permite stabilirea unei pensii mai mare decât salariul), susțin că le merită, că sunt „speciali” ca funcții și că, de fapt, astfel le este răsplătită muncă „specială”, riscul la care se supun și alte bazaconii, mai mult paranormale decât normale, ca logică, în raport cu munca și importanța socială a muncii a altor categorii sociale (care, analizate pe fond, sunt la fel de „speciale”). E o relativitate mai mult decât absurdă și păguboasă această ierarhizare și, e clar, discriminatorie. Înțeleg să faci diferența prin salarizare, dar să-i scutești și de obligațiile fiscale și să le asiguri pensii mai mari decât salariile? Pe de altă parte, când e vorba de repere de raportare, respectiv alte țări ale UE, cu o economie și performanță economică apropiată, se contestă comparația, pe motiv că nu e corectă și nici relevantă. Adică s-o ignorăm, că nu contează ce fac alții, care au sisteme echilibrate, după ani de experiență!? Însă, dincolo de importanța sau exagerarea importanței sociale a funcției și muncii, care stă la baza relativității discriminatorii a asigurării pensiei fără nici o legătură cu contributivitatea; dincolo de faptul că, paradoxal, nu se simte contribuția „specialilor” la colectarea veniturilor fiscale (din contra), ceea ce se scapă, deliberat, din vedere (cu excepțiile de rigoare, ale celor ce sunt în stradă), e lipsa de performanță profesională și socială a muncii, care să justifice absurdul pensiei. Adică asigurarea de privilegii și rente pentru ce? Pentru incompetență, ineficiență sau subminarea autorității publice? Că asta rezulta din raportul: sancționat și executat! Paradoxul? Cei mai prosperi indivizi, în România, sunt, culmea, cei condamnați pentru fraude fiscale! Într-o țară care deține triste recorduri în materie de furturi cu autori necunoscuți, crime cu autori necunoscuți, tâlhării și violuri nerezolvate, evaziune fiscală în proporție de 40% din PIB, ori în care furtul banului public, fără a fi deferiți justiției autorii; o țară în care gradul de colectare este mult sub media UE, care împrumută zeci de miliarde să acopere frauda fiscală și ineficiența autorității publice, să ai pretenția că meriți pensie fără contributivitate (nici la propriu și nici la figurat), e un sacrilegiu moral și un atac la democrație, bun simț și a logicii elementare. Că nu e normal să ți se plătească un serviciu pe care nu l-ai prestat. Când 70% dintre infractorii care au prăduit bugetul public, scapă, speculând incompetența organelor de poliție, de urmărire penală și justiție, ori scapă mituind justiția ori racolând -o ca complice, în ce logică merită polițiștii, procurorii și judecătorii, pensii fără contributivitate? De unde pretind pensiile, dacă cei ce fură banii publici sunt protejați sau iertați? Ce stimulează statul, de fapt, prin pensii fără contributivitate și fără nici o legătură cu performanța? Nu jaful bugetar? Nu falimentul fiscal al României? Se pare că da! Când statul (inclusiv cel de drept) e „în pioneze” (adică aproape in faliment, pentru că cei ce ar trebui să contribuie sunt scăpați de viitorii pensionari „speciali”) și nu funcționează, nefiind capabil să colecteze veniturile fiscale necesare funcționarii, fiind „urecheat”, frecvent, de autoritățile din UE pentru deficit uriaș de cont curent, pentru ce merite sunt atribuite salarii mai mari decât în Germania, scutire de la plata contribuțiilor sociale, ori pensii astronomice în raport cu pensia medie, unor categorii sociale care nu și-au adus aportul la echilibrarea bugetului public? Nu-i așa? Analizați câte din hoțiile constatate au fost confirmate de organele de poliție, parchete, instanțe și câte au fost recuperate! Nici 10%! Și dacă vorbim de stat de drept și respectarea Constituției, e moral și corect să apelezi la falsă discriminare, când e vorba de protecția privilegiilor, dar să te faci că nu vezi că, în fapt, discriminați sunt cei care primesc pensii în raport de contribuție? Asta e egalitate constituțională și democrație bazata pe stat de drept? Să iei de la cei mulți, să atribui discreționar unor caste, chiar dacă meritele (cu unele excepții, cum sunt cei din poliția judiciară, DIICOT sau cei din stradă) sunt relative? Adică, așa funcționează statul de drept? Cei cu salarii mici, sunt obligați să contribuie, indiferent unde își desfășoară activitatea, în timp ce cei cu salarii mari (de doua, trei, patru sau cinci ori peste media), sunt scutiți de la plata contribuțiilor, chiar dacă pun în pericol stabilitatea bugetară a statului? Așa „grăiește” Constituția? În aceeași notă, când e vorba de protecția privilegiilor, chiar dacă bugetul este în faliment, observăm culmea imoralității și absurdului, pe care o îmbrățișează chiar miniștrii aflați la guvernare (în frunte cu D-l Bode, care încă n-a realizat că, legal, polițiștii sunt funcționari publici civili, nu militari). Ni se vinde aceeași veșnică marotă, că polițiștii nu pot fi obligați să contribuie la fondul de pensie și nu pot fi pensionați în funcție de contributivitate, pentru că sunt asimilați militarilor și că salariile și pensiile lor sunt militare. Oare? Ne-am tâmpit definitiv? De unde naiba ați scos imbecilitatea aceasta, domnilor, că polițiștii sunt militari sau sunt asimilați militarilor? De unde ați scos marota aceasta cu care ne bombardați asiduu, că profesia de polițist e una militară și e una extrem de periculoasă și stresantă? Cu excepția unor servicii, care interacționează direct cu infractorii, ce e periculos și stresant în poliție? Statul în birouri? Ca 70% din polițiștii, cu funcții și salarii mari, n-au nici o interacțiune cu infractorii! Nu vă e un pic de rușine să susțineți o astfel de minciună, sfruntată, riscând să aruncați în aer PNRR și să pierdeți miliarde de euro, văduvind întreaga populație a României, de dreptul de a obține fonduri pentru dezvoltare și creșterea nivelului de trai, doar pentru a menține niște privilegii și niște rente neconstituționale, pentru o categorie socială ce se vrea altceva decât e? O să dați vina pe USR și Ghinea pentru pierderea fondurilor europene? Cum puteți susține o astfel de aberație, riscând pierderea banilor de la UE, că polițiștii sunt militari ori asimilați militarilor, când, conform Legii 188/1999, Statutul funcționarului public și Codului administrativ, polițiștii sunt, încă din 2002 (precum restul funcționarilor din ministere) funcționari publici? Faptul că le-ați permis, ulterior, după demilitarizare, să-și facă, șmecherește, un statut special, semi militar, printr-o Lege ordinară, 360/2002, care adaugă la Legea organică, 188/1999 (ca și cum Legea 188/1999, n-ar exista), înseamnă ca sunt militari? Ăsta-i stat de drept și normalitate, când de drept e funcționar public, civil, dar în fapt are prerogative militare? Cum adică Legea 360/2002, emisă în baza Legii 188/1999, care stabilește clar că polițistul este funcționar public și nu militar, anulează prevederile Legii 188/1999 sau o golesc de conținut (o fac inaplicabilă) și este constituțional și democratic așa, ca polițistul să fie și civil și militar? De când o lege ordinară modifică și schimbă o lege organică și de când polițistul a redevenit militar? Suntem în paranormal, domnilor? Ce facem, totuși, cu democrația, care nu permite unui militar sa ancheteze civili? Continuă să ne aresteze și cerceteze militarii, de fapt? Că asta susțineți! Că ați demilitarizat, formal Poliția, pentru a adera la UE, dar, în fapt, polițiștii sunt militari! Continuând cu marota aceasta, bazată pe minciună și încălcarea Constituției – ori a tratatului de aderare la UE -, că polițistul este, de fapt, militar sau asimilat militarului și că e normal să fie plătit precum militarii, chiar dacă e funcționar public și că e normal și legal să beneficieze de pensie militară, nu faceți decât sa susțineți o minciună cu care sfidați democrația, legile, Constituția si, mai ales, directivele UE, persistând într-o uriașă eroare de organizare socială, care servește nu democrația, nu statul de drept, cu interese meschine, autocrate, așa cum le servește PSD de peste douăzeci de ani. Apropo! Chiar așa! Nu puteți reforma pensiile polițiștilor, aplicând formula contributivității (nu retroactiv, ci pe viitor)? Ce va împiedică? Faptul ca sunt, formal, militari? Susțineți o minciună grosolană, domnilor, care se va termina urât pentru România și pentru viitorul societății! Polițiștii, conform Legii organice, 188/1999, Codului administrativ și tratatului de aderare la UE, nu sunt militari și nu trebuie asimilați militarilor, ci sunt civili ce se supun legilor civile. Cum adică civil cu statut de militar? Nu e o eroare de interpretare! E o șmecherie tipic românească, rezolvată în stil mafiot, prin presiune unei caste asupra Guvernului și Parlamentului, care a cedat șantajului și traficului de influență. Asta e salarizarea polițiștilor, plata contribuțiilor sociale și pensionarea lor: a fost asimilată, forțat, imoral și nelegal, cu binecuvântarea Parlamentului, cu cea a militarilor, fără să se sesizeze că e contrar legii. Apropo! Cu excepția Rusiei și Chinei, nicăieri în lumea civilizată polițistul nu este militar și cu atât mai puțin în UE. De fapt, conform legii și tratatului de aderare la UE, nici în România, legal, nu e. Cu toate acestea, vine D-l Bode și ne ia de fraieri, spunându-ne că polițiștii sunt militari și că mai bine pierdem toți banii europeni decât să admitem că polițiștii nu sunt militari! În ce lume trăim, când un ministru al guvernului manipulează în acest fel opinia publică și populația, cu riscul ca țara să piardă miliarde de euro? Da, dacă tot vreți să-i faceți, pe polițiști militari, domnilor, faceți-i, dar nu în UE, ci după ce vă veți alipi CSI-lui lui Putin și Lukashenko! Că văd că într-acolo vă îndreptați și cu mare viteză! În UE, după cum bine știți, polițistul nu e militar, ci funcționar public (fără statut special) și nu are rente sau privilegii speciale. E plătit din bani publici, ca orice funcționar public și are pensie ca un funcționar public. Nu vă convine astfel? Vreți polițiști civili, dar cu drepturi militare? Vreți să remilitarizați (de drept, că de facto ați făcut-o, aprobând Statutul polițistului, prin încălcarea legii și Constituției) polițiștii (așa cum a declarat pesedistul Fifor)? N-aveți decât o variantă: ieșirea din UE, domnilor! În lumea civilizată și democrată, unde funcționează statul de drept, adică unde legea e respectată, militarii nu anchetează civilii, polițiștii nu sunt militari, nu sunt scutiți de contribuții sociale și nici nu au pensii mai mari decât salariile, precum în România lui Bode. Nu sunt, nicăieri în UE, o castă privilegiată, căreia i se asigura rente și pensii speciale la 45 de ani, pentru că s-au surmenat în birouri. În concluzie, se pare, sunteți într-o uriașă dilemă, domnilor aflați la putere, alături de PSD: ori continuați, nelegal și neconstituțional să tratați polițiștii și alte categorii de privilegiați, asimilându-i cu militarii – pe baza unor legi ordinare ce anulează legea organică -, ori sacrificați un popor, pentru o castă, riscând „out” din UE. Pentru că, să fim serioși: și pervers și în rai, oricât de șmecher ai fi, nu se poate! De fapt, să spunem adevărul: de ce sunteți în dilemă (mă refer la cei din PNL, pentru că cei din PSD se știe că sunt adepții neocomunismului)? Pentru că sunteți șantajabili, domnilor aflați la guvernare! Adică aveți prea multe „schelete în dulap”, vă știți cu „musca pe căciulă” sau, mai rău, aveți în plan să vă îmbogățiți, prin metode „neortodoxe” și vă e teamă de polițiști. Iar ei profită de imoralitatea voastră pe care o exploatează de treizeci de ani în beneficiu personal. De aceea n-aveți curaj și tolerați, de peste douăzeci de ani (din 2002), această mizerie socială: de drept, polițistul este funcționar public (răspunde în fața legii ca un funcționar public, nu în fața Parchetului militar) și ar trebui să fie salarizat și sa beneficieze de pensie conform legii funcționarului public, dar în fapt, în ceea ce privește salarizarea și pensionarea, polițistului este considerat militar, chiar dacă a fost demilitarizat din 2002 (ca o condiție esențială pentru a adera la UE). Sau, ce să înțelegem? Că demilitarizarea a fost o minciună și ați „dres-o” printr-o altă măgărie tipic comunistă: modificarea unei legi organice cu o lege ordinară? Că de douăzeci de ani nu există democrație și suntem anchetați, ca în timpul dictaturii, de militari, de facto? Că, dacă polițiștii sunt militari, cum susține ministrul Bode, înseamnă că toate dosarele instrumentate de polițiști, sunt abuzuri din punct de vedere al democrației. Așa o fi?

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.