Laboratorul mobil al RAR, la Prundu Bârgăului în 14 Aprilie

0
296

Primarul Doru Crişan anunţă că joi, 14 Aprilie, începând cu ora 08.30, la sediul Primăriei Prundu Bârgăului, se va prezenta personal specializat cu laborator mobil din cadrul Registrului Auto Român, Reprezentanța Bistrița, în vederea efectuării de operațiuni specifice de identificare a vehiculelor agricole de pe raza comunei, care nu dețin CIV.

Legea nr. 260/2020 a produs modificări în procedura de înregistrare a tractoarelor și mașinilor autopropulsate pentru lucrări în cadrul primăriilor, această procedură fiind posibilă doar pentru vehiculele care dețin CIV sau atestat tehnic și ITP. Desigur, obligativitatea se aplică doar în cazul în care respectivele vehicule circulă și pe drumurile publice, dar este puțin probabil ca un astfel de utilaj să se poată deplasa doar în afara acestor sectoare de drum.

Registrul Auto Român a demarat o campanie de sprijinire a deținătorilor de tractoare agricole și mașini autopropulsate pentru lucrări, prin intermediul laboratoarelor noastre mobile pentru certificarea autenticității, disponibile în toate reprezentanțele din țară. La solicitarea proprietarilor acestor vehicule, specialiștii RAR se deplasează în teren și efectuează procedurile necesare pentru eliberarea CIV sau a atestatului tehnic, în funcție de tipul vehiculului: tractor agricol sau mașină autopropulsată pentru lucrări. În plus, în cadrul aceleiași deplasări în teren, inginerii RAR fac și inspecția tehnică periodică a tractoarelor. Tot acest demers vine în sprijinul proprietarilor de utilaje, care nu mai sunt nevoiți să transporte vehiculele la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR, dar pentru a face aceste proceduri mai eficiente, sfatul nostru este ca proprietarii să solicite sprijinul autorităților locale, pentru a fi ajutați să se organizeze și să solicite deplasarea autolaboratoarelor mobile.

“ITP la fața locului” face parte din campania noastră de sprijinire a deținătorilor de semi- remorci speciale apicole , prin înlesnirea condițiilor de efectuare a inspecției tehnice periodice (ITP) acolo unde ne solicitați prezența.

În ceea ce privește autovehiculele speciale apicole , precizăm că avem în lucru procedura de extindere a acestei facilități și asupra pavilioanelor apicole montate pe autovehicule, activitate ce se va regăsi în proxima modificare a legislației naționale de ITP.

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.