Interesant (dacă nu chiar stil dictatorialo-mafiot, de execuție la ordin, tip „camarilă” a puterii) este faptul că ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului), când nu este „asmuțită” împotriva „țintei”, stă „cu capul la cutie” ca și cum instituția n-ar exista. Când nu e ordin, culmea, nimic nu se întâmplă în piața consumului! E liniște totală, chiar dacă morgile sunt pline de morți din cauza nerespectării legislației în domeniul bunurilor destinate consumului! Deși, legal, ANPC este o instituție care ar trebui să servească, exclusiv, interesele consumatorului – adică să protejeze consumatorul de abuzuri de orice fel sau de înșelăciune -, în fapt, ANPC a devenit un instrument, pur coercitiv, utilizat de puterea politică, doar atunci când cineva „calcă pe bec”, respectiv deranjează politica economică sau interesele electorale dintr-un anume moment. În rest, ANPC n-are nici o treabă cu obiectul existenței: protecția consumatorului! Atunci aflăm de existența ANPC: când se „zborșește” puterea, constatând că a scăpat de sub control ceva! În rest, dacă nu apare vreun caz de consumator care a decedat intoxicat, inspectorii ANPC, stau cuminți, precum militarii „incazarmați”, în birouri, făcând statistici sau rapoarte sterile, atenți să nu supere factorul politic sau clientela politică, care face legea „pe timp de pace” în domeniul producției și comerțului de bunuri. Care vigilență și intervenție promptă în piață? Intervin doar când e solicitare politică, ipocrit, în numele protecției consumatorului vulnerabil și, precum soldații disciplinați, la ordin, se năpustesc asupra „dușmanului de clasă”, executându-l exemplar și fără milă. Întrebarea e: cum naiba se face că, pe timp de „pace”, când nu „explodează mămăliga”, adică nu exista „stare de necesitate” (nu este „șifonată imaginea factorului politic), deși piața colcăie de mizerie (falsuri; bunuri necorespunzătoare calitativ sau improprii consumului uman; servicii ce se dovedesc a fi înșelăciune pură; prețuri exagerate; monopoluri; mărfuri cu termenul de valabilitate expirat; depozitate în condiții necorespunzatoare; înțelegeri de tip cartel; promoții și publicitate mincinoasă, carburanți fasificați; ape așa zis minerale, îmbuteliate „la chiuvetă”; substanțe cancerigene în toate produsele alimentate și îmbrăcăminte; etc.), adică e haos absolut în producția de bunuri și comerț, ANPC, sesizata de cetățeni, se eschivează și invocă, de regulă, lipsa cadrului legal sau ambiguitatea legii în materie de protecție a consumatorului? În contrast, atunci când ordinul vine de la „stăpân”, mentalitatea ANPC se metamorfozează subit și descopera că, de fapt, au cadrul legislativ adecvat pentru orice abuz împotriva consumatorului. Curat, murdar, nu (parafrazându-l pe Caragiale)? Întreb, ca unul ce se împiedică zilnic de mizeriile unei piețe libere de orice reguli ale siguranței consumului: Ce fel de instituție este, totuși, aceasta, care aplică legea, discreționar, în funcție de unde vine „comanda”? Cât de democratică este aceasta procedură, din punct de vedere al economiei de piață și a concurenței, să intervii doar când cere factorul politic, iar în rest să nu exiști și să nu te întrebe nimeni de ce consumi, aiurea, fondurile publice? Câtă moralitate există în acest gen de operare? Nu așa acționau și instituțiile comuniste? Nu așa acționează și camarila lui Putin? Nu e, cumva, demagogie de tip dictatură și servilism politic, grețos, intervenția în numele consumatorului (poporului), doar la comanda factorului politic? Că, în nici un caz, inițiativa „atacului” asupra „benzinarilor rebeli”, a fost a ANPC! Nu contest si nu analizez oportunitatea intervenției (o va face justiția), ci relativitatea și moralitatea ei. De ce numai acum, când prețurile au crescut, constant, de mult timp, fără nici o legătură cu bursa petrolului?
