AcasăSportVIDEO - Noul antrenor al Gloriei 2018,prezentat oficial
spot_img

Articole noi

VIDEO – Noul antrenor al Gloriei 2018,prezentat oficial

Florentin Pera: Cupele Europene reprezintă obiectivul nostru pentru sezonul competițional 2023-2024.

Florentin Pera împreună cu directorul executiv al Gloriei 2018, Eugen Cosma a susținut astăzi prima sa conferință de presă în noua sa calitate, cea de antrenor al echipei de Handal fete, după ce luni, conducerea clubului sportiv bistrițean a reziliat contractul cu Horațiu Pașca. Pera a precizat că a fost primit foarte bine la echipă și, evident, își dorește o victorie în meciul de vineri, 20 octombrie, cu Minaur Baia Mare.

Întrebat care sunt obiectivele echipei cu el antrenor, Pera a evidențiat faptul că pentru sezonul 2023-2024 acesta este reprezentat de Cupele Europene. De asemenea, pentru 2024-2025, Florentin Pera a vorbit despre situarea pe podium a echipei, iar în doi ani, crearea unei echipe care să cîștige campionatul și/sau să cucerească Cupa României dar și să joace la nivel de Liga Campionilor.

Urmăriți întreaga conferință de presă in video-ul de mai jos :

COMENTARII
Decisiv.ro utilizează tehnologii de inteligență artificială (IA) pentru realizarea, adaptarea sau editarea unor texte, imagini și elemente grafice. Conținutul este verificat editorial înainte de publicare, iar responsabilitatea asupra materialelor publicate aparține redacției.

Latest Posts

Nu rata