Uneori, cele mai importante mesaje nu sunt rostite de pe scena oficială și nici nu sunt scrise în discursuri pregătite de consilieri. Sunt spuse direct, în fața celui care trebuie să le audă.
La inaugurarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Traian Larionesi, administratorul Frasinul, a făcut exact acest lucru.
În loc să vorbească doar despre lucrările finalizate, despre utilaje, proiecte și panglici tăiate, antreprenorul a ales să vorbească despre ceea ce se întâmplă după ce se termină ceremonia: despre bani, facturi, taxe, angajați, credite și despre relația dintre firmele românești și stat.
Mesajul adresat președintelui Nicușor Dan a fost unul direct: România are nevoie de un Guvern, iar antreprenorii au nevoie de un stat care să fie partener, nu doar beneficiar de taxe.
Este o afirmație care merită ascultată dincolo de culoarea politică.
Pentru că problema ridicată de Larionesi nu este doar problema unei firme și nici doar problema constructorilor care lucrează la proiecte publice. Este o discuție despre mecanismul prin care statul își finanțează investițiile și despre cine suportă, în cele din urmă, costul întârzierilor.
Un antreprenor care execută o lucrare trebuie să-și plătească oamenii. Trebuie să-și plătească furnizorii. Are credite, combustibil, materiale, utilaje, taxe și salarii. Statul, în schimb, poate ajunge în situația de a întârzia plata unor lucrări deja executate.
Iar aici apare contradicția pe care antreprenorul a pus-o pe masă fără prea multe ocolișuri: firma trebuie să-și respecte obligațiile la termen, în timp ce statul își poate permite să spună că plata va veni „când se va putea”.
Dacă lucrurile stau astfel, întrebarea este legitimă: cine finanțează, de fapt, investiția publică?
Pentru că atunci când constructorul își ia credit pentru a putea continua o lucrare publică, când își plătește oamenii din bani împrumutați și când acceptă să meargă înainte în condiții financiare dificile, nu mai vorbim doar despre o relație contractuală. Vorbim despre un risc transferat, într-o anumită măsură, către mediul privat.
Și poate tocmai de aceea mesajul lui Traian Larionesi a avut greutate.
Nu a venit din partea unui om care privește lucrurile de la distanță. A vorbit din interiorul unui șantier, după o investiție majoră, după luni de muncă și după problemele financiare pe care spune că a fost nevoit să le gestioneze pentru ca lucrările să continue.
Mai important este că antreprenorul nu a vorbit doar despre propria companie. A vorbit despre oameni.
Despre angajații care trebuie plătiți. Despre firmele românești care vor să rămână în România. Despre antreprenorii care spun că vor să-și plătească taxele și să-și dezvolte afacerile aici, dar care au nevoie ca regulile să funcționeze în ambele sensuri.
Asta este, poate, partea cea mai importantă a discursului.
Un stat puternic nu este doar un stat care colectează. Este și un stat care își respectă obligațiile.
Iar dacă România își dorește investiții, construcții, spitale, drumuri și proiecte de infrastructură realizate de companii românești, trebuie să existe și predictibilitate financiară.
Nu poți cere permanent mediului privat să fie punctual, disciplinat și solvabil, în timp ce instituțiile statului funcționează cu întârzieri care ajung să pună presiune pe firme.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița este, în final, o investiție care rămâne în urma tuturor acestor probleme administrative și financiare.
Pacienții nu vor vedea facturile antreprenorilor. Medicii vor vedea însă un spital modern. Bistrițenii vor vedea o investiție finalizată.
Dar în spatele unei astfel de investiții există oameni și companii care trebuie să supraviețuiască până la finalul proiectului.
De aceea, mesajul lui Traian Larionesi ar trebui privit mai puțin ca pe o intervenție de la o inaugurare și mai mult ca pe un semnal transmis din economia reală către administrație.
Iar către președintele României mesajul a fost unul neobișnuit de direct: „Mi-aș dori foarte mult să fiți mai curajos.”
Poate că aceasta este una dintre întrebările importante ale perioadei pe care o traversăm.
Nu doar cine conduce România, ci și dacă statul român va reuși să le ofere celor care muncesc, investesc și plătesc taxe un cadru în care să poată continua să facă acest lucru.
Pentru că România nu se construiește doar prin proiecte aprobate și inaugurări.
Se construiește și prin firme care pot rezista până la plata ultimei facturi, prin angajați care își primesc salariile la timp și printr-un stat care înțelege că antreprenorul nu este doar cel care plătește taxe.
Este și cel care, de multe ori, pune banii, oamenii și riscul înainte ca statul să pună banii la dispoziție.
Iar dacă vrem ca acești antreprenori să rămână în România, poate că merită să le ascultăm și mesajul.
