Înainte de a începe tăvălugul teoriilor despre desemnarea lui Siegfried Mureșan și de a ne explica unii altora, cu aerul celor care au acces la toate informațiile din Cotroceni, că omul a fost trimis din start într-o misiune imposibilă, poate ar trebui să luăm în calcul și o variantă pe care aproape nimeni nu o discută: dacă scopul nu este neapărat formarea unui guvern cu orice preț?
Circulă pe rețelele de socializare tot felul de scenarii potrivit cărora Mureșan va eșua, după care Nicușor Dan îl va desemna pe Grindeanu și, în cele din urmă, se va forma un nou guvern, fără să se ajungă la alegeri anticipate.
S-ar putea.
Dar dacă nu?
De ce excludem din start posibilitatea dizolvării Parlamentului și a convocării alegerilor anticipate? Credeți că Nicușor Dan nu cunoaște situația politică reală și nu are propriile informații despre intenția de vot a românilor? Credeți că nu poate evalua efectul politic al unei perioade în care PSD și AUR ajung să voteze împreună împotriva unor măsuri ale guvernului sau în chestiuni legate de direcția economică și europeană a României?
Și chiar avem impresia că apropierea dintre PSD și AUR nu este observată de electorat?
Aici mi se pare că există o necunoscută importantă pe care comentatorii de pe rețelele sociale o tratează cu prea multă siguranță: sondajul nu este urna de vot. Iar antecedentele au confirmat asta.
Un sondaj măsoară o fotografie de moment, într-un anumit context și într-o anumită perioadă. Alegerile măsoară altceva: mobilizarea, participarea efectivă, campania electorală, candidații, redistribuirea voturilor, pragurile electorale și, mai ales, capacitatea unui partid de a transforma simpatia declarată într-un vot efectiv.
Chiar credeți că AUR va obține la alegeri exact procentul pe care ni-l arată astăzi sondajele? Și dacă PNL, USR și UDMR ar trece împreună de 50%?
Nu spun că se va întâmpla.
Spun doar că nu știm.
La fel, nu cred că este corect să traducem automat procentele din sondaje în afirmația că „25% dintre români sunt extremiști”. Sunt lucruri diferite. Un procent dintr-un sondaj nu este o radiografie morală a unei populații. Iar mobilizarea electorală poate schimba substanțial raportul dintre intenția declarată și votul efectiv.
Să presupunem însă un scenariu: PSD, sprijinit de rețeaua sa de primari și de structurile teritoriale, obține în jur de 10%, în timp ce POT și SOS nu mai reușesc să treacă pragul electoral. Dacă, în același timp, PNL, USR și UDMR obțin împreună peste 50%, configurația Parlamentului s-ar putea schimba radical.
Este doar un scenariu.
Dar tocmai pentru că este posibil, merită discutat.
Și atunci apare întrebarea interesantă: dacă acesta ar fi unul dintre scenariile luate în calcul de Nicușor Dan, oare desemnarea lui Siegfried Mureșan trebuie privită neapărat ca o simplă încercare de a forma un guvern?
Poate că da.
Poate că nu.
Poate că, înainte de a declara cu satisfacție că „Mureșan va eșua”, ar trebui să ne întrebăm dacă un eventual eșec nu ar putea avea și o altă consecință politică: aceea de a obliga partidele să-și arate mai clar pozițiile, să-și asume voturile și să explice electoratului de ce votează într-un anumit fel.
Pentru că în politică există o diferență uriașă între ceea ce spui la televizor și ceea ce votezi în Parlament.
Poți să vorbești ore întregi despre patriotism, suveranitate, interes național și apărarea românilor. Dar, până la urmă, rămâne votul.
Cine a votat pentru?
Cine a votat împotrivă?
Cine s-a abținut?
Cine a lipsit?
Cine a negociat?
Și, mai ales, cine a votat împreună cu cine?
Acolo începe să dispară decorul.
Iar dacă PSD și AUR continuă să se apropie și ajung să voteze împreună în chestiuni politice importante, această apropiere va deveni din ce în ce mai greu de ascuns sub discursuri diferite. Electoratul va putea compara ceea ce se spune cu ceea ce se face.
Și atunci s-ar putea ca adevărata problemă să nu mai fie cine devine premier.
S-ar putea ca întrebarea să fie mult mai mare: Ce fel de Parlament vrem după următoarele alegeri?
Într-un asemenea scenariu, alegerile anticipate nu ar mai fi doar o soluție pentru ieșirea dintr-o criză guvernamentală. Ar putea deveni momentul în care electoratul este pus în fața unei alegeri politice mai clare privind direcția României: continuarea orientării europene și occidentale sau o repoziționare care ar putea să o îndepărteze de această direcție și să o apropie, explicit ori implicit, de zona de influență a Moscovei.
Nu afirm că acesta este planul lui Nicușor Dan.
Nu am informații din interior care să-mi permită să spun asta.
Este doar o ipoteză.
Dar este o ipoteză care merită luată în calcul.
Pentru că noi avem obiceiul să privim politica românească de la o zi la alta, de la o declarație la alta și de la o funcție la alta. Cine devine premier? Cine primește ministerul? Cine pleacă? Cine intră? Cine cu cine negociază?
Poate că, uneori, ar trebui să ridicăm puțin privirea deasupra acestui bâlci al funcțiilor și să încercăm să vedem jocul în ansamblu.
Poate că ceea ce pare astăzi un eșec este, pentru altcineva, doar o mutare pe tabla de șah.
Poate că ceea ce noi numim „criză” este momentul în care fiecare partid este obligat să-și arate adevărata poziție.
Iar dacă se va ajunge la alegeri anticipate, românii vor avea, în cele din urmă, posibilitatea să decidă singuri.
Nu după sondaje.
Nu după comentariile de pe Facebook.
Nu după propaganda unui partid sau a altuia.
Ci după ceea ce au văzut cu ochii lor.
După voturi.
După alianțe.
După fapte.
Și, mai ales, după direcția în care au constatat că este împinsă România.
Poate că jocul este, totuși, mai complicat decât pare.
