Declarația absolut halucinantă, scăpată la nervi de Sorin Grindeanu, este încă o dovadă că PSD continuă să trăiască într-o bulă ruptă de realitate. O bulă construită, ani la rând, pe exploatarea ignoranței unei părți importante a populației și pe nostalgia unei societăți care promitea supraviețuirea fără prea mult efort intelectual, fără competiție și fără asumarea responsabilității individuale. O lume în care inițiativa era suspectă, iar mediocritatea era ridicată la rang de virtute.
Numai că această bulă începe să se dezumfle. Încet, dar inevitabil. Nu pentru că adversarii PSD ar fi devenit mai convingători, ci pentru că timpul este un adversar pe care nu-l poți cumpăra și nici angaja pe statul de plată. Electoratul nostalgic după epoca partidului-stat se reduce de la an la an printr-un proces firesc: prin dispariția biologică a unei generații, dar mai ales prin contactul direct al milioane de români cu civilizația occidentală și prin accesul la surse alternative de informare, în special prin rețelele sociale. Când ai văzut cum funcționează administrația într-o țară occidentală, începi inevitabil să privești altfel și administrația de acasă.
Ceea ce Grindeanu și cercul său par să ignore este că PSD-ul de astăzi nu mai beneficiază de bazinul electoral din 2024. Iar acest lucru s-a văzut deja la alegerile prezidențiale.
Din acest motiv, impresia pe care o lasă actualele mișcări politice este aceea a unei formațiuni care încearcă să forțeze preluarea controlului asupra puterii pentru următorii doi ani, nu pentru că s-ar baza pe o creștere electorală solidă, ci tocmai pentru că știe că timpul nu mai lucrează în favoarea sa.
Și mai știe ceva. Strategia prin care PSD a încercat să se poziționeze în opoziție față de Ilie Bolojan, mizând pe populism și demagogie pentru recuperarea electoratului, nu a produs rezultatul așteptat. Dimpotrivă. A demonstrat că rețeta folosită cu succes ani întregi începe să-și piardă eficiența.
În acest context, declarația de ieri capătă o semnificație mult mai gravă. O declarație care pune în discuție inclusiv riscul pierderii a peste trei miliarde de euro din PNRR și SAFE pare mai degrabă o mutare disperată decât una strategică. Ca într-o partidă de șah în care, văzând că pierde poziția, jucătorul răstoarnă tabla și speră că arbitrul va declara remiză.
Explicația pe care o sugerează evoluțiile politice este că Sorin Grindeanu nu și-a construit poziția de lider prin validarea directă a electoratului, ci prin susținerea unei clientele politice și administrative dependente de accesul la resurse publice. Din această perspectivă, prioritatea nu mai pare să fie câștigarea României, ci conservarea mecanismelor care au alimentat, ani la rând, această rețea de interese.
Ce va fi în 2028 pare să conteze mai puțin. Important este ce se poate controla până atunci. Cu alte cuvinte, sacrificarea viitorului pentru prezent.
De aici și opoziția față de reformele promovate de Ilie Bolojan și de partenerii săi de guvernare. În opinia mea, ele amenință cei patru piloni pe care PSD și-a construit și și-a conservat puterea în ultimele trei decenii și jumătate.
Primul este clientelismul politic, prin care resursele publice și marile contracte ale statului sunt direcționate către rețeaua de interese care alimentează partidul.
Al doilea este populismul bugetar, prin care salariile, sporurile și pensiile sunt majorate dincolo de ceea ce economia poate susține, pentru a cumpăra liniștea socială și voturile, nota de plată fiind transferată generațiilor viitoare.
Al treilea este sinecurismul, adică multiplicarea funcțiilor și privilegiilor acordate fidelilor politici, indiferent de performanță sau de utilitatea lor pentru administrație.
Iar al patrulea este nepotismul, prin care instituțiile publice devin, prea adesea, agenții de plasare pentru rude, apropiați și oameni de partid.
Toate argumentele și reacțiile PSD din ultimele săptămâni pot fi înțelese mult mai ușor dacă sunt privite prin prisma apărării acestor patru mecanisme.
Programul Anghel Saligny reprezintă probabil exemplul cel mai elocvent al acestui model. Conceput inițial ca instrument de dezvoltare locală, el a devenit, în practică, un uriaș mecanism de fidelizare politică. Un adevărat perfuzor electoral prin care fondurile publice au circulat adesea nu după criteriul eficienței economice, ci al apartenenței politice. Nu întâmplător, acest program este apărat cu o înverșunare aproape maternă. Dacă ar avea certificat de naștere, probabil la rubrica „părinți” ar scrie: Liviu Dragnea și interesul de partid.
Dar conservarea puterii nu se rezumă la clientela politică. Ea are și un al doilea pilon: electoratul fidelizat prin ceea ce PSD a transformat, de-a lungul celor 36 de ani, într-o veritabilă strategie electorală – distribuirea de beneficii imediate, fără o acoperire economică solidă. Majorările de salarii în sectorul bugetar, sporurile acordate fără legătură cu performanța și creșterile de pensii produc satisfacție pe termen scurt și voturi la următoarele alegeri, dar estompează și atenția publică față de modul în care sunt administrate resursele statului.
Economia însă nu funcționează după regulile campaniei electorale. După ce se sting reflectoarele apar inflația, deficitele și împrumuturile contractate la costuri din ce în ce mai mari. Iar aceste datorii nu sunt plătite nici de Sorin Grindeanu, nici de liderii PSD și nici de clientela politică ce prosperă din contractele cu statul. Ele sunt achitate, prin taxe mai mari, prin scăderea puterii de cumpărare și prin oportunități pierdute, de fiecare român care muncește cinstit și de generațiile care vor veni.
În fond, este aceeași filozofie politică aplicată de zeci de ani: se împart cadouri cumpărate din banii altora, iar când vine scadența, factura este lăsată pe masa contribuabilului. Generozitatea este spectaculoasă doar până afli cine plătește consumația. În politică există puține prânzuri gratuite. În România, de regulă, doar invitațiile la masă sunt gratuite; nota de plată ajunge întotdeauna la cetățean.
La fel stau lucrurile și în cazul sinecurilor și al nepotismului, mecanisme prin care instituțiile publice au devenit, de multe ori, agenții de plasare pentru rude, apropiați și fideli ai sistemului. Iar acolo unde competența lipsea, apărea întotdeauna o funcție nouă. Statul român a demonstrat că poate crea posturi cu o imaginație pe care nici literatura SF n-a atins-o.
Din această perspectivă, existența lui Ilie Bolojan la conducerea Guvernului și participarea USR la guvernare reprezintă o amenințare directă pentru perpetuarea acestui model. Cu Bolojan și USR la masa Guvernului, reactivarea mecanismului clasic al pomenilor electorale devine mult mai dificilă, iar reformele care urmăresc disciplina bugetară și eficientizarea administrației pun în pericol însăși logica de funcționare a sistemului.
Legea salarizării, în forma discutată, ar limita posibilitatea acordării unor salarii disproporționate și ar obliga instituțiile să-și eficientizeze activitatea. Restructurările ar deveni inevitabile. Iar pentru un sistem construit pe acumularea de funcții și privilegii, eficiența administrativă este aproape la fel de periculoasă precum usturoiul pentru Dracula.
În același timp, schimbarea regulilor privind alocarea fondurilor din PNRR și SAFE riscă să reducă spațiul de manevră pentru direcționarea discreționară a banilor publici către clientela politică și economică. De aici și rezistența acerbă la orice reformă care mută accentul de pe influență pe competență.
În acest registru poate fi înțeleasă și susținerea moțiunii de cenzură, precum și presiunile exercitate asupra PNL prin intermediul grupărilor apropiate PSD. Miza nu pare să fie doar schimbarea unui guvern, ci conservarea unui întreg model de funcționare a statului.
Numai că aici apare elementul pe care, cred eu, Grindeanu și strategii PSD l-au subestimat.
Ilie Bolojan și o parte importantă a PNL au înțeles că actuala criză poate reprezenta șansa istorică a rebranduirii partidului. Au înțeles că există momente în care viitorul valorează mai mult decât confortul prezentului și că ruptura de vechile mecanisme poate deveni singura soluție de supraviețuire politică.
De aceea, nici șantajul politic și nici promisiunile nu mai par să funcționeze cu aceeași eficiență ca în trecut. Pentru prima dată după mulți ani, o parte importantă din PNL pare dispusă să riște pierderea guvernării pentru câștigarea credibilității.
Nu este exclus ca, dincolo de declarațiile oficiale, anticipatele să reprezinte scenariul preferat al lui Bolojan. Alegeri anticipate ar redesena raportul de forțe și ar elimina principalul avantaj de care PSD beneficiază astăzi: actuala configurație parlamentară.
PSD știe foarte bine acest lucru. Tocmai de aceea, impresia pe care o lasă este aceea a unui sistem care încearcă să valorifice la maximum timpul rămas. Ca un chiriaș care, știind că urmează evacuarea, încearcă să plece cu clanțele, prizele și becurile din apartament.
Dacă această interpretare este corectă, atunci declarația lui Sorin Grindeanu nu reprezintă o simplă ieșire nervoasă. Ea este simptomul unei formațiuni politice care simte că terenul îi fuge de sub picioare și care încearcă, cu orice preț, să prelungească viața unui model politic bazat pe distribuirea privilegiilor, nu pe construirea prosperității.
Iar istoria ne arată un lucru simplu: atunci când un sistem începe să lupte mai mult pentru propria supraviețuire decât pentru binele societății, începutul sfârșitului este, de regulă, mai aproape decât sunt dispuși liderii să recunoască.
