România nu este o țară săracă pentru că i-ar lipsi resursele naturale, oamenii inteligenți sau oportunitățile. România este săracă pentru că, de prea multe ori, comoditatea a devenit un mod de viață. Nu doar comoditatea fizică, ci, mai ales, comoditatea intelectuală. Acestea sunt cei mai periculoși dușmani ai unei națiuni, pentru că nu distrug prin violență, ci prin lentoare, transformând treptat inițiativa în pasivitate, meritul în conformism și libertatea în dependență.
Comoditatea fizică și intelectuală reprezintă unul dintre cei mai mari dușmani ai societății românești. Din păcate, această stare de spirit nu a apărut întâmplător și nici peste noapte. Ea este moștenirea unui regim comunist care a descurajat inițiativa, responsabilitatea individuală și gândirea critică, cultivând în schimb conformismul, dependența de stat și convingerea că altcineva trebuie să decidă și să rezolve problemele fiecăruia. În comunism, munca era adesea formală, performanța era descurajată de egalitarismul ideologic, iar spiritul critic era reprimat, fiind perceput ca o amenințare la adresa puterii. În aceste condiții, comoditatea intelectuală și fizică a devenit una dintre trăsăturile definitorii ale societății comuniste.
După 1989, această mentalitate ar fi trebuit combătută prin educație, competiție, meritocrație și stimularea inițiativei private. Din păcate, în mare măsură, s-a întâmplat contrariul. Ion Iliescu și PSD, specialiști în manipularea maselor și în exploatarea reflexelor moștenite din vechiul regim, nu numai că au preluat această moștenire, ci au transformat-o într-un instrument de guvernare. Au întreținut dependența de stat, au descurajat spiritul antreprenorial și au cultivat o cultură politică bazată pe asistențialism, clientelism, trafic de influență, nepotism și fidelizarea electorală prin beneficii acordate din bani publici. În loc să formeze cetățeni independenți, au preferat să creeze categorii sociale dependente de decizia politică, deoarece un cetățean dependent este mult mai ușor de influențat decât unul autonom.
Comoditatea fizică se manifestă prin refuzul efortului și prin preferința pentru soluțiile facile. Ea încurajează dependența de stat, convingerea că altcineva trebuie să rezolve problemele personale și că prosperitatea poate fi obținută fără muncă, fără asumarea responsabilității și fără risc. În același timp, comoditatea intelectuală este și mai nocivă. Ea înseamnă refuzul de a gândi critic, de a verifica informațiile, de a înțelege mecanismele puterii și de a sancționa impostura prin vot. Un cetățean care nu gândește critic devine un cetățean ușor de manipulat.
De aceea, corupția nu este doar rezultatul caracterului unor politicieni lipsiți de scrupule. Corupția prosperă într-o societate în care prea mulți oameni preferă confortul resemnării în locul efortului de a schimba lucrurile. Politicienii nu creează această stare din nimic, ci profită de ea, o întrețin și o exploatează electoral.
În ultimele decenii, o parte importantă a clasei politice, iar PSD în mod special, a construit o filozofie politică bazată pe cultivarea dependenței de stat. Nu este nimic condamnabil în existența ajutoarelor sociale pentru persoanele care, din motive obiective, nu se pot întreține. Dimpotrivă, solidaritatea este o obligație a oricărei societăți civilizate. Problema apare atunci când protecția socială este transformată într-un instrument electoral, când nu mai urmărește reintegrarea oamenilor în muncă, ci fidelizarea lor politică. În acel moment, ajutorul social încetează să mai fie un act de solidaritate și devine un mijloc de control.
Aceeași filosofie se regăsește, din păcate, și în numeroase instituții publice, unde criteriile politice au înlocuit competența, iar siguranța funcției a înlocuit responsabilitatea. Nu fiecare bugetar este incompetent sau comod; există profesioniști care își fac datoria cu devotament. Însă atunci când sistemul protejează incompetența, când performanța nu este răsplătită, iar mediocritatea nu este sancționată, comoditatea devine regula, nu excepția.
Un om care nu este obligat să performeze încetează, în timp, să mai evolueze. O administrație care nu este evaluată devine birocratică. O clasă politică care nu este sancționată electoral devine coruptă. Iar o societate care acceptă toate acestea fără să reacționeze devine captivă propriilor slăbiciuni.
Nivelul de trai al unei națiuni este expresia caracterului său colectiv. Prosperitatea nu se distribuie prin decret și nici nu se votează în Parlament. Ea se construiește prin muncă, disciplină, educație, competență și responsabilitate. În schimb, sărăcia este întreținută de populism, de dependență, de lipsa spiritului critic și de iluzia că statul poate înlocui inițiativa individuală.
Adevărul este incomod, dar nu de aceea trebuie ascuns. Nicio societate nu se poate dezvolta dacă refuză să-și privească propriile defecte. Iar unul dintre cele mai mari defecte ale României contemporane este acceptarea comodității ca normalitate. Atât timp cât vom prefera confortul în locul efortului, obediența în locul libertății și dependența în locul responsabilității, vom continua să producem aceiași politicieni, aceleași mecanisme de corupție și aceeași subdezvoltare.
Schimbarea nu va veni printr-un lider providențial și nici printr-un partid salvator. Ea va începe în ziua în care majoritatea românilor vor înțelege că libertatea are un preț, că prosperitatea cere muncă și că democrația nu poate supraviețui fără cetățeni activi, informați și greu de manipulat. Până atunci, adevăratul aliat al corupției nu va fi un partid sau un politician, ci comoditatea fizică și intelectuală a unei părți prea mari a societății.
