Bineînțeles, nici eu nu cred cu adevărat ceea ce tocmai am afirmat, chiar dacă formularea poate lăsa această impresie. Pentru că, în realitate, problema nu este dacă există sau nu „acoperiți” ori politicieni pro-PSD în PNL. Problema este mult mai profundă.
În ultimii ani, centrele reale de comandă au evoluat. O parte a PSD și o parte a PNL – cea care a confiscat pozițiile liderilor autentici ai partidului – par să răspundă acelorași interese. Nu unor doctrine politice, nu alegătorilor, ci grupurilor care gravitează în jurul marilor contracte publice: energie, infrastructură rutieră, programele finanțate prin Anghel Saligny și monopolul asupra fondurilor bugetare.
De acolo pare să vină comanda comună. De acolo au fost influențate, în opinia multora, deciziile unor miniștri din PSD și PNL de-a lungul ultimilor ani. Pentru că, în politică, la fel ca în afaceri, cine finanțează orchestra are pretenția să aleagă și muzica.
Numai că Ilie Bolojan a stricat partitura. Nu doar că a refuzat să mai cânte după notele impuse de aceste grupuri de interese, dar a întrerupt și unele fluxuri de influență, plasând miniștri USR în domenii considerate strategice și râvnite de „băieții deștepți” și de oligarhii conectați la banul public.
Rezultatul? Un deranj general. Un fenomen interesant: adversari care până ieri se atacau reciproc au început, brusc, să vorbească pe aceeași voce. Apele s-au limpezit, iar la suprafață au apărut cei care, în percepția publică, au apărat constant interesele sistemului construit în jurul contractelor publice, al infrastructurii și al exploatării resurselor statului.
Dintre toți, un nume pare să se desprindă mai clar decât celelalte: Cătălin Predoiu. Un ministru aproape permanent al ultimelor două decenii, prezent în guverne succesive, indiferent de culoarea politică a acestora.
Iar întrebarea este legitimă: ce explică această longevitate? Servirea interesului cetățeanului sau servirea intereselor grupurilor care au prosperat în aceeași perioadă? Fiecare este liber să răspundă cum consideră.
Totuși, când privești nivelul deficitului bugetar, explozia datoriei publice, împrumuturile tot mai mari și incapacitatea statului de a combate eficient evaziunea fiscală și risipa banului public, este greu să nu te întrebi cine a fost, în realitate, beneficiarul politicilor promovate în toți acești ani.
Pentru unii, răspunsul este evident. Pentru alții, dilema încă există. Mai ales pentru cei care încă mai cred că România este condusă de partide aflate în competiție, și nu de rețele de interese care își schimbă doar sigla de pe afiș.
