Trăim într-o țară modelată după chipul și asemănarea mass-mediei sale. O mass-medie deținută, în bună parte, de mari evazioniști, combinatori și profitori ai tranziției, care și-au reciclat jaful în „opinie publică”. Televiziuni ele însele evazioniste, populate de personaje prezentate drept jurnaliști, dar lipsite de caracter, adesea analfabeți funcțional, cu diplome obținute la facultăți private-fantomă, unde nu s-a predat nici gândirea critică, nici morala — nici măcar din greșeală.
Aceștia sunt, paradoxal, „formatorii de opinie” ai României. Ei decid ce este adevăr și ce este fals, ce merită indignare și ce trebuie trecut sub tăcere. Ei stabilesc cine e „bun” și cine e „rău”, cine trebuie lăudat și cine trebuie linșat. Iar țara arată exact așa cum au format-o: superficială, isterică, obsedată de aparențe și complet indiferentă la fond.
În acest peisaj degradat, competența nu interesează, decența deranjează, iar normalitatea devine suspectă. Nu contează ce faci, ci ce porți. Nu contează ce construiești, ci ce etalezi. Valoarea e măsurată în obiecte de lux, nu în rezultate. De aici și grotescul ultimului episod: ceasul lui Bolojan.
Un ceas banal, de câteva sute de lei, a fost transformat în subiect național. Nu pentru că ar fi ceva de reproșat, ci pentru că nu respectă „canonul”. Pentru presa românească, un om public trebuie să poarte ceas ca al lui Grindeanu: scump, ostentativ, suficient de opac încât să sugereze succesul, chiar dacă succesul nu are nicio legătură cu munca, eficiența sau responsabilitatea publică. Așa cere ritualul. Așa se cade. Altfel, ești o anomalie.
Dar episodul ceasului este doar suprafața. În profunzime, lucrurile sunt mult mai grave. Devine evident că nu asistăm la simple exagerări jurnalistice, ci la o campanie coordonată. S-a dat ordin: orice, numai pentru a fi discreditat Bolojan. Iar când ordinul există, mercenarii mediatici nu întârzie niciodată. Se înghesuie, concurează între ei, inventează, forțează, exagerează, fiecare încercând să livreze ceva mai toxic, mai spectaculos, mai „de impact”.
Nu contează cât de imoral este demersul, cât de ridicolă este acuzația sau cât de transparentă manipularea. Minciuna devine metodă de lucru, insinuarea — probă, iar isteria — substitut de argument. Nu se mai caută adevărul, ci efectul. Nu se mai informează publicul, ci se execută simbolic un om devenit incomod.
Așa funcționează presa transformată în trupă de execuție: nu investighează, ci atacă; nu explică, ci compromite; nu verifică, ci sugerează. Ceasul nu e decât un pretext, un cârlig aruncat într-un public deja dresat să reacționeze la nimicuri și să ignore esențialul.
În spatele acestei isterii fabricate se vede limpede frica. Frica de un om care nu joacă după regulile lor, care nu afișează opulența cerută, care nu confirmă mitologia succesului obținut prin combinații. De aceea trebuie „adus la nivel”. Făcut egal cu restul. Murdărit, dacă se poate.
Nu pentru că ar fi vinovat de ceva, ci pentru că simpla existență a unei alternative — a normalității, a decenței, a unei alte forme de autoritate publică — este intolerabilă pentru un sistem mediatic construit pe impostură. În România de azi, presa nu mai reflectă realitatea. O constrânge să semene cu propriile ei mizerii.
sursa foto: Antena 3 CNN
