Anul 2025 se dovedește unul foarte important pentru infrastructura din Beclean, unde mai multe investiții majore – realizate în colaborare cu CNAIR, DRDP Cluj și Ministerul Transporturilor – au ajuns la final.
După ce la începutul lunii decembrie a fost deschis circulației noul pod peste râul Someș, parte esențială a variantei ocolitoare a orașului, autoritățile locale anunță finalizarea altor două obiective importante: Viaductul de la Șuri și asfaltarea completă a DN17 pe tronsonul care traversează orașul Beclean.
Primarul Nicolae Moldovan subliniază că lucrările din acest an reprezintă un progres semnificativ pentru fluidizarea traficului și pentru creșterea siguranței rutiere în zonă. Totodată, edilul le-a mulțumit locuitorilor orașului pentru răbdarea de care au dat dovadă în perioada desfășurării lucrărilor.
„Pentru noi, beclenarii, anul acesta «Nicolașul» vine de la CNAIR, DRDP Cluj și Ministerul Transporturilor. A fost un an foarte generos în investiții. Mulțumesc tuturor celor care au suportat disconfortul și partenerilor instituționali pentru sprijin și excelenta colaborare”, a transmis primarul Nicolae Moldovan.
Executanții lucrărilor
- Asfaltare DN17: M.I.S. Grup
- Viaductul de la Șuri: Frasinul SRL
- Varianta ocolitoare a orașului Beclean: CML.RO SRL
Finalizarea acestor obiective reprezintă un nou pas înainte pentru proiectul variantei ocolitoare, considerat unul dintre cele mai importante pentru degrevarea traficului de pe DN17 și pentru dezvoltarea urbană a Becleanului.




