Declarația lui Alin Mituța, fost europarlamentar, potrivit căreia România alocă cele mai mari cheltuieli din Uniunea Europeană pentru ordine publică și servicii secrete, este mai mult decât o simplă statistică. Este un semnal de alarmă care arată că România alunecă din nou spre un stat cu reflexe totalitare.
Conform lui Mituța, azi avem urmatoarea situație:
– locul 1 la nivel UE la cheltuieli pentru ordine publică (2.7% din PIB față de 1.7% media UE);
– locul 1 la nivel UE la cheltuieli pentru servicii secrete (0,4% din PIB);
– locul 1 la nivel UE la cheltuieli pentru pompieri/servicii de urgență (0.9% din PIB, față de 0.5% media UE);
– ultimul loc din UE la investiții publice în educație (2.9% din PIB, față de 4.6% media UE);
– ultimul loc din UE pentru cercetare (0.5% din PIB, față de 2.3% media UE);
– penultimul lor din UE la servicii de sănătate (4.7% din PIB, față de 7.3% media UE);
– locul 24/27 la cheltuieli de asistență socială (16.6% din PIB, față de 26.7% media UE)
Or, când un stat investește prioritar în instituțiile de forță, mesajul este limpede: protejarea puterii devine mai importantă decât protejarea cetățeanului. Interesul public este împins în plan secund, iar prioritatea o reprezintă conservarea privilegiilor celor aflați la conducere și ale clientelei politice, cu sprijinul instituțiilor de forță.
În clipa în care serviciile secrete, Poliția, Jandarmeria și Justiția ajung să consume o parte disproporționată din resursele publice, în timp ce educația, sănătatea și nivelul de trai al cetățenilor rămân subfinanțate, este greu să mai vorbești, cu bună-credință, despre o democrație autentică și despre un stat de drept funcțional.
Democrația nu se măsoară prin numărul instituțiilor de control și nici prin bugetele lor, ci prin calitatea vieții cetățeanului, prin libertățile pe care acesta le exercită fără teamă și prin încrederea că instituțiile statului îi apără drepturile, nu interesele celor aflați vremelnic la putere.
Când frica începe să înlocuiască libertatea, iar controlul ajunge să fie finanțat mai generos decât educația, sănătatea și dezvoltarea societății, nu mai asistăm doar la o schimbare de priorități bugetare. Asistăm la o realunecare spre un model de societate în care puterea se apără pe sine, iar cetățeanul devine, din nou, un simplu obiect al autorității.
