Cum a devenit Europa pretext, iar cetățeanul – fraierul de serviciu
OK! Ați majorat taxele și impozitele pe proprietate. Ne-ați cocoșat. Ne-ați explicat doct că „așa cere Europa” și că „PNRR nu ne lasă alternativă”. Am înțeles. Când vine vorba de bani luați de la cetățeni, PNRR e literă de lege, tabel de Moise și adevăr revelat.
Ce nu înțelegem — sau, mai corect spus, ce nu mai înghițim — este ipocrizia acestui zel european selectiv. Pentru că UE nu înseamnă doar taxe mai mari. UE înseamnă și:
transparență; reguli; control; răspundere; pedepse reale pentru furtul banului public.
Acolo, însă, v-ați oprit brusc. Europa s-a terminat fix la buzunarul cetățeanului.
De ce copiați Europa doar când e vorba de jupuit, dar nu și când e vorba de pedepsit hoția?
De ce nu copiați identic legislația europeană privind protejarea fondurilor publice, deturnarea de fonduri, răspunderea ordonatorilor de credite?
De ce nu aveți același entuziasm când e vorba de primari, contracte publice, recepții fictive și lucrări umflate?
Răspunsul e simplu și indecent: pentru că acolo sunt banii voștri.
Dacă, înainte de a majora TVA, ați fi introdus taxarea inversă,
dacă ați fi declarat nevirarea TVA colectate drept evaziune fiscală,
dacă ați fi interzis insolvența de tip șmecheresc ca metodă de a fura bugetul, am fi spus: „OK! Statul încearcă măcar să fie corect”.
Dar nu. Ați preferat soluția clasică românească: luați banii de la cei care nu pot fugi și închideți ochii la cei care fură organizat.
La fel, dacă ați fi pus lesa legală pe administrația locală: fără investiții fără studii reale de oportunitate; fără proiecte avizate politic, nu profesional; fără festivaluri, concerte, borduri luminoase și ornamente de Crăciun cât PIB-ul unui sat, cetățeanul ar fi acceptat mai ușor taxele. Pentru că ar fi văzut asfalt, școli, spitale.
Dar nu. Cetățeanul vede vile, SUV-uri, rubedenii angajate și contracte cu dedicație.
Cetățeanul nu e prost. Doar a fost tratat ca atare timp de 36 de ani.
El vede clar că banii din taxe și impozite nu se duc în comunități, ci:
în conturile primarilor; în conturile consilierilor locali; în firmele clientelei politice; în anvelopele salariale ale clanurilor din primării.
Investițiile sunt doar decorul.
Hoția este scenariul principal.
Acum veniți cu „marea reformă”: reducem numărul de angajați din administrația locală. Extraordinar!
Dar ce ați rezolvat? Ați tuns frunzele, nu ați scos rădăcina. Pentru că adevărata problemă nu e funcționarul mărunt, ci sistemul de sifonare instituționalizată. Iar vârful acestui sistem poartă un nume aparent respectabil: Programul „Anghel Saligny”.
Aceasta nu este o politică publică. Este cea mai eficientă mită politică inventată după 1989.
Fonduri fără reguli clare.
Fără control real.
Fără criterii serioase.
Proiecte stupide, inutile, dar perfecte pentru furt.
Un mecanism prin care primarii primesc bani publici ca pe o pungă de cash, să-i împartă după bunul plac: cui trebuie, când trebuie, cât trebuie.
Ați majorat TVA, impozite, taxe locale — dar:
– n-ați întărit controlul;
– n-ați introdus răspunderea;
– n-ați legat cheltuirea banilor de rezultate. Deși PNRR cere explicit control strict al utilizării fondurilor publice.
Dar, se pare, PNRR e obligatoriu doar când se storc cetățenii, nu și când trebuie deranjați primarii, baronii și clientela politică.
Aici ajungem la adevărata boală a economiei românești: nu lipsa taxelor, nu colectarea slabă, ci jaful organizat al banilor colectați.
Timp de 36 de ani, partidele au făcut același lucru: au slăbit legislația, au golit de conținut răspunderea, au capturat instituțiile de control.
Astăzi, de la Guvern și Parlament până la Curtea Constituțională, vedem aceeași panică: orice lege care ar proteja serios banul public este „periculoasă” „neconstituțională”, „excesivă”.
De ce?
Pentru că ar tăia sursa de trai a unei clase întregi de sinecuriști profesioniști.
Aceștia nu trăiesc din salarii.
Trăiesc din contracte.
Din comisioane.
Din fonduri publice fără pază.
În acest caz, PNRR nu mai e sfânt.
Devine opțional.
Sau, dacă deranjează prea tare, devine… neconstituțional.
Europa, însă, rămâne bună. Dar doar ca scuză pentru biruri.
