În sfârșit, o veste bună: guvernul vrea să reducă cheltuielile bugetare! Dar, firește, o face în stilul consacrat al administrației românești: cu barda, legat la ochi și sub îndrumarea celor care au creat haosul. Ca și cum ai chema piromanul să stingă focul cu benzină.
Se vorbește mult despre tăierea sporurilor. Perfect! Și eu sunt pentru! Dar nu oricum. Nu la grămadă, nu după ureche și nu de către aceiași politicieni care le-au inventat, aplicat și distribuit cu generozitate neamurilor, amantelor, finilor și altor categorii socio-politice de interes direct.
Pentru că, să fim serioși, în România se taie acolo unde nu sunt beizadele, nu veri de-al treilea, nu neveste de partid. Acolo unde mai rezistă câte un funcționar cinstit, fără susținere politică, dar cu coloană vertebrală. Ăia vor zbura primii. Restul, „rețeaua”, va rămâne bine mersi, cu sporuri și cu merite nemăsurate la „semnatul în echipă”.
Auditul: acel animal mitic care nu există în România
Domnule Bolojan, dacă vreți să tăiați sporurile, începeți cu un audit. Nu făcut de rudele auditorului-șef sau de unchiul primarului, ci de profesioniști din mediul privat, fără carnet de partid. Auditul trebuie să răspundă simplu la întrebarea: la ce folosește acest spor și cui? Dacă răspunsul e „la nimic” și „unuia cu pile”, tăiați fără milă. Dar doar după ce știți pe ce puneți bisturiul, nu ciocanul de șnițele.
Sporul de „subteran” dat contabilului de la suprafață e deja legendă. Dar nu uitați ANAF-ul: acolo, doar trei direcții lucrează efectiv cu risc – Inspecția Fiscală, Antifrauda și Executarea Silită. Restul, din birouri, primesc „spor de pericol” probabil pentru că există șansa să-și prindă degetul în capsator.
Primăriile: paradis fiscal pentru neamuri, coșmar bugetar pentru țară
Și nu ANAF-ul e cel mai mare șoc. Adevărata nebunie e în administrația locală, unde, în sate cu 1500 de suflete, primăriile au ajuns să aibă 40-50 de angajați. Adică, un funcționar la 30 de locuitori. Practic, se pot organiza campionate de ping-pong administrativ, pentru că munca efectivă e puțină și salariile sunt mai mari ca-n ministere.
Mulți nu știu ce muncesc. Nici ei nu știu. Dar iau sporuri. Iar digitalizarea ar permite reducerea cu 70% a acestor posturi fără ca nimeni să observe. Ba chiar s-ar putea lucra mai bine – fără consilieri personali ai consilierilor personali.
Studiu de caz: „Ce-ai făcut azi la serviciu?” – „Am completat o fișă goală.”
Un director de la Finanțe, mai cu inițiativă, a încercat prin 2010 să afle cât muncesc oamenii din subordine. Le-a dat un chestionar zilnic, cu ore și activități. Rezultatul? 70% din timpul de lucru nu a putut fi justificat. Adică nimic. Un vid administrativ cu normă întreagă.
Aceeași metodă ar trebui aplicată și la agențiile guvernamentale. Avem vreo 250 de entități, multe create doar pentru a da cuiva un titlu și o leafă. Nu poți justifica nici 30% din funcțiile existente. Dar toate au sedii, directori, secretare, șoferi și consilii de administrație. Adică exact locurile care scapă întotdeauna de tăieri.
Lecția uitată: când „reforma” aduce mai multă evaziune
Și dacă mai avem vreun dubiu că reformele făcute cu barda nu doar că nu reformează nimic, dar chiar strică iremediabil, să ne uităm puțin în trecutul glorios al guvernelor „vizionare”.
Aproape fiecare guvern, în ultimii 20 de ani, a început cu marota „reformei administrației publice”. Tăiem, comasăm, digitalizăm (la nivel declarativ), reinventăm statul! Și ce-a ieșit?
Un exemplu celebru: Victor Ponta. În 2012, cu un curaj demn de un haiduc de televizor, a desființat Garda Financiară. A spus că vrea să eficientizeze combaterea evaziunii. Ce-a rezultat? O gaură vizibilă și din cosmos, dar ignorată cu obstinație la nivel terestru.
În 2012, veniturile fiscale reprezentau 33% din PIB. În 2024, sunt doar 27% din PIB. Nu, nu e o greșeală de tastare. E o scădere reală de 6% din PIB – o pierdere colosală, care echivalează cu miliarde de euro pe an. Bani care nu mai ajung la școli, spitale, drumuri, ci se scurg, discret, în buzunarele clientelei politice și ale economiei subterane.
Adică exact acolo unde „reformatorii” nu se uită niciodată.
Așa se întâmplă când restructurezi fără cap, desființezi instituții funcționale ca să creezi noi sinecuri și lași controlul fiscal pe mâna incompetenților. Practic, deschizi larg ușa evaziunii fiscale și închizi ochii. În numele reformei, bineînțeles!
Pericolul angajărilor prin transfer: cum să devii inspector cu pile și fără BAC
Ultimii ani au consacrat o metodă de „evoluție” profesională mai eficientă decât orice masterat: te angajezi pe pile la o primărie de sat, apoi te transferi strategic la ANAF, în Poliție sau în altă instituție centrală. Nici nu-ți trebuie examen. Ai doar nevoie de relații.
Nu știi nimic, dar ești repartizat lângă un profesionist, care face toată treaba. Tu semnezi. La final de lună, ești premiant la productivitate, pentru că te-au „tras în sus” cifrele celuilalt. Iar la evaluarea anuală iei „Foarte Bine”. Pe meritul altuia, firește.
După noua reformă, tu rămâi. Cel care muncește, pleacă. Asta e „curățenia” românească.
Între bună intenție și prăbușirea sistemului
Și ca să fie clar: nu contestăm buna credință a lui Ilie Bolojan. Nu e vreun politician de carton, iar în raport cu media clasei politice românești, pare că știe să țină un pix și fără să i-l dicteze vreun sponsor. Ce contestăm este profesionalismul în luarea unor astfel de decizii macroeconomice.
Pentru că nu poți conduce întreaga administrație publică precum o primărie sau un consiliu județean. Poți fi gospodar la tine acasă, dar dacă încerci să reformezi aparatul bugetar național cu aceleași metode și instrumente, s-ar putea să tai craca de sub propriile picioare.
Mai grav, o decizie politică, pripită și subiectivă, poate paraliza statul. Nu e nevoie decât de câteva greve generale bine sincronizate în instituții-cheie, iar sistemul se blochează. De aceea e nevoie de un audit extern, profesionist, apolitic și credibil.
Niciun sindicat nu poate contesta un astfel de audit. Dar o decizie politicianistă, aplicată fără analiză și fără consultare, va stârni revolta celor corecți și va întări exact pe cei care profită de haos.
Asta trebuie să înțeleagă Ilie Bolojan. Pentru că altfel, reforma lui va deveni eșecul lui. Și poate chiar sfârșitul carierei politice și administrative a unuia dintre puținii lideri locali care mai inspiră încredere în afara PSD-PNL-UDMR.
Concluzia finală: când statul slăbește, mafiile se întăresc
Adevărul gol-goluț e următorul: reforma administrativă nu înseamnă tăieri arbitrare, făcute de aceiași care au creat haosul. Nu înseamnă „reducere de 20% la kilogram” și nici cosmetizare cu scop electoral. Înseamnă analiză, audit serios și curaj să spui adevărul: că statul român e sufocat de pile, iar funcționarul cinstit a devenit specie pe cale de dispariție.
Dacă mai aplicăm o dată rețeta „reformei” făcute cu barda și carnetul de partid, rezultatul va fi același: vor rămâne doar obedienții și neaveniții, iar profesioniștii vor fi dați afară ca periculoși pentru echilibrul sistemului corupt.
Și nu va plăti niciun politician. Va plăti cetățeanul. Din nou.
În concluzie, reforma făcută de politicieni e în genul: „Reforma românească: cureți geamurile, dar dai foc casei.”, ori:
„Statul român e ca o grădină plină de buruieni. Politicienii reformatori taie trandafirii.”
