După o viață „în slujba legii”, mă uit în oglindă și văd un naiv incurabil, idealist, care va muri crezând în justiția bazată pe lege. Care lege și care stat de drept?Comuniștii, pentru a-și justifica prezența la guvernare, s-au autonumit „reprezentanți ai proletariatului”, în numele căruia au omorât și schingiuit, adică au eliminat valorile ce le contestau dreptul de a guverna și a administra avuția națională. Și-au impus voința, nu prin logica moralității, ci prin teroare, exploatând frica, inventând celebrele și de tristă amintire, instituții de represiune, Miliția și Securitatea. Prin legi stupide, lozinci și slogane abstracte, precum: „uneltire împotriva orânduirii sociale”, „atac la valorile comuniste, democratice”, „uneltire împotriva statului sau poporului”, „deviație de la principiile comunismului”, „propagandă anticomunistă”, „defăimarea statului”, cetățeanul care avea curajul să critice farsa numită aiurea comunism sau, pentru că nu suporta minciuna, cădea în dizgrația așa zidului partid comunist (o grupare de șmecheri oportuniști), intrau în „malaxorul” Poliției și Securității, entități „experte” în anihilarea psihică și exterminarea fizică a individului devenit țintă. Justiție, adevăr, dreptul la apărare, drepturile umane, în relația individ căzut în dizgrație versus Miliție, Securitate, Procuratura sau instanțele comuniste? Sighetul Marmației, Poarta Albă, Aiud, Gherla, cu cimitirele și zecile de mii de morminte anonime sunt adevărata dovadă a „justiției” comuniste, înfăptuite de instituțiile statului, în frunte cu Miliția și Securitatea. O armată, extrem de eficientă în exterminarea oricărui individ, creată pe modelul NKVD stalinist, în care erau recrutați cei mai cinici psihopați din societate, lipsiți total de empatie față de semeni. Cu aceasta armată de psihopați, lipsiți de empatie, slugi credincioase regimului comunist, a fost surprinsă România și mai tot blocul estic, în 1989.
Conștienți că această armată constituie un pericol pentru democrație și statul de drept, Slovenia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia, au procedat, urgent, la desființarea instituțiilor și eliminarea din administrația publică a acestei „armate”. Toți angajații, fără excepție, au fost demilitarizați, au fost concediați și, cei care au scăpat de justiție, au primit statutul de cetățeni simpli, cu aceleași drepturi ca oricare alt cetatean, cu excepția interdicției de a mai activa în instituții de securitate și ordine publică. Și cu asta s-a pus punct în ce privește reforma administrativă a statului.Noi, pentru că suntem „originali”, adică „mușcălăi” și fraieri cronici și pentru că l-am avut pe”emanatul” Iliescu (un comunist notoriu, cu pedigree, auto-metamorfozat în disident) ne-am procopsit, pe lângă comuniștii rebranduiți în democrați (FSN), cu instrumentele represiunii, Miliția și Securitatea, convertite, în bloc (cu mici excepții, pentru a adormi vigilența), în instituții democratice, Poliția și SRI. Am schimbat doar denumirile instituțiilor (să sune a reformă), dar nu și personalul, atribuțiile instituțiilor și funcțiilor și, mai ales, mentalitatea comunistă a funcționarilor. De fapt, noile structuri au fost formate din aceeași psihopați care au servit, necondiționat, fără limite și fără scrupule, regimul comunist, al căror deziderat consta în lipsa totală de empatie. Aceeași armată de indivizi responsabila de exterminarea intelectualității din perioada interbelica, care nu s-a lăsat convertita la comunism și a zecilor de mii de cruci din cimitirele de la Sighet, Poarta Alba, Pitești, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla, Aiud, etc.
Salvați de Iliescu și FSN, armata milițienilor și securiștilor, rebranduita, logic, a devenit credincioasă celor ce i-au salvat, iar asta o vedem în securizarea la putere a FSN (PDSR, PD, PUNR, PUR, PSD, PDL, și PDL-PNL) de treizeci și doi de ani. Pentru că de treizeci și doi de ani, drept recunoștință pentru „salvare”, polițiștii și sereiștii au devenit cei mai activi susținători ai FSN/PSD.
Dincolo de atribuțiile constituționale și legale, bazate pe principii democratice, ce-i face unici și continuatori a-i comunismului (în special pe moștenitorii securității, adică SRI), este instrumentul oferit, prin care Iliescu i-a făcut indispensabili „democrației” de partid și „noii oranduiri sociale”. Instrumentul prin care i-a refăcut atotputernici, precum în comunism, oferindu-le posibilitatea de a acționa, subiectiv și imoral, la selecția candidaților la ocuparea tuturor funcțiilor publice: dreptul de a emite „avizul de integritate” (morală) pentru cei numiți în funcții publice. Așa a reintrodus, Iliescu, securitatea comunistă, în societatea românească, oferindu-i instrumentul de selecție politică, prin care orice adversar sau incomod, poate fi înlăturat. Ca în comunism! Azi, urmare a acestei decizii politice, ilescine, machiavelice, SRI deține în portofoliu două instrumente, extrem de periculoase pentru democrație, neconstituționale și nelegale: „avizul de integritate” și viza pentru „accesul la informațiile clasificate”. Ambele acordate, discreționar, fără drept de contestare și fără a fi motivate in conformitate cu vreo procedură legală. Așa a reușit, Iliescu, să readucă securitatea în prim-planul vieții politice și s-o transforme, prin intermediul SRI, într-un instrument cu care își poate elimina adversarii politici și pe cei incomozi. Nu mai ești închis la Sighet, înfometat și lichidat fizic, dar ți se blochează dreptul de a-ți exercita drepturile civile, garantate prin Constituție.
Apropo de constituționalitatea și legalitatea emiterii avizului de integritate sau a emiterii și retragerii accesului la informațiile clasificate, fără drept de contestație și obligația motivării acestora. În ce lege (organică sau ordinară), este prevăzută emiterea de către SRI a avizului de integritate, la ocuparea unei funcții publice? Nu căutați că nu există o astfel de lege! De asemenea, care din atribuțiile SRI, din Legea de organizare a SRI, conferă dreptul acestei instituții de a emite aviz de integritate? Nu căutați, că nu există o astfel de atribuție! Din contra, o astfel de atribuție, legată de încălcarea unui drept constituțional, este interzisă SRI. La fel se pune problema și în cazul accesului la informații clasificate, unde SRI deține monopol și drept de veto discreționar, fără control, care le asigură o poziție privilegiată, contrar regulilor democratice și a statului de drept. Cum poate exista, într-o societate democrată, o instituție care deține drept de decizie, discreționar, în exercitarea unui drept constituțional, prin încălcarea celui mai elementar drept constituțional și democratic, dreptul la apărare? Cum adică decizia SRI, este considerată infailibilă, incontestabilă, fără a fi motivată? Ei, ca i Securitatea, nu se supun constituției și legilor țării? Conform constituției și legilor în vigoare, există două tipuri de sancțiuni care pot priva cetățeanul de exercitarea unor drepturi civile: sancțiunile contravenționale și sancțiunile penale. Ambele situații sunt stabilite de către instanțele de judecată, în urma unui proces în care cetățeanul are dreptul la apărare. Din păcate, în România, cu câteva excepții minore, nu există legi care impun reguli morale și nici sancțiuni pentru încălcarea unor norme morale. Și, oricum, acestea trebuie confirmate de instanțe. Or, dând verdicte finale, prin încălcarea dreptului la apărare, SRI nu se substituie instanțelor de judecată? Ba da, se substituie și încă complet nelegal și neconstituțional! Pentru că, din punct de vedere al atribuțiilor, SRI nu este nici autoritate judecătorească și nici morală. Din contra, conform legii, dacă în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată săvârșirea unor fapte ce intră sub incidența legii penale, SRI este obligată să sesizeze organele de cercetare penală abilitate, respectiv DIICOT, nu să dea decizii definitive, cum o fac în cazul avizului de integritate, nesupus nici unui control de legalitate. Nu să se substituie autorităților abilitate să ia decizii, în aceste circumstanțe? Așa trebuia să reacționeze Ciolacu, dacă afirmația sa, în cazul refuzului numirii secretarului general al Guvernului, la propunerea PNL, că deține informări de la SRI, privind incompatibilitatea numirii acestuia în funcție, este reală. Trebuia, în primul rând, să ceară SRI (sau altor servicii care au furnizat informațiile), să-i prezinte dovada că au procedat potrivit legii, adică au sesizat autoritățile abilitate și sesizările se confirmă prin deschiderea unei acțiuni penale. Altfel, Ciolacu nu face decât să preia o cutuma comunistoida, inventată și introdusa de Iliescu în politică și societate, care a permis securității și altor instituții de acest gen, să viruseze societatea românească peste treizeci și doi de ani, prin furnizarea unor informații neveridice, tip „radio-șanț”, încălcând drepturile civile, cu care au manipulat factorii politici. Ca prim-ministru, să vii cu o astfel de inepție juridică, justificând că încalci un drept constituțional al unui cetățean, printr-o cutuma care încalcă constituția și legile (în condițiile în care ai în anturajul tău cazuri mult mai grave, confirmate de justiție, precum Neacșu sau Chesnoiu), înseamnă să recunoști că nu există democrație în România și că, în pofida legilor și principiilor democratice instaurate, tot cele comuniste, de tip autocrat, guvernează. Cum să transformi securitatea comunistă, cu pedigree de criminali notorii, autori ai pogromului intelectualității, în autoritate morală, dincolo de limitele constituției și legilor, decât prin impunerea principiului autocratic? De când SRI, cu ai săi „credibili”, Timofte, Codlea, generalii și coloneii infractori Soare, Păltânea, Dumitrache, cei declarați „poliție politică”, precum fostul șef al SRI Arad, colonelul Goron (respectabil pensionar cu pensie specială, în contrast cu victimile sale care abia supraviețuiesc) sunt autoritate morală supremă? Ce, s-a reinstaurat autocrația și noi n-o știm?O să spună, mulți cârcotași, că „dau din casă”. Nu domnilor, „nu dau din casă”. E „gunoiul de sub preș” care ne ține prizonieri ai unor mentalități tributare unui sistem care continuă să ne otrăvească și să ne invrăjbească, făcând un arc peste timp, periculos, între comunismul infect (cu toate mizeriile lui imorale) și generația noastră. E timpul să înțelegem că nu poți asana, moral, societatea, păstrând instrumente arhaice, care, în numele unei moralități deocheate, subiective, permit unor grupări să opereze cu metode imorale, pentru a-și atinge scopuri murdare. Asta nu e democrație, ci autocrație!
