Pentru mine, Nicușor Dan reprezintă cea mai cruntă dezamăgire a celor 36 de ani de așa-zisă democrație, în care PSD a contribuit, prin practicile sale politice, la perpetuarea unui sistem de putere care amenință să ne întoarcă spre autoritarism. Am tot sperat să mă înșel în privința deciziilor sale. Am crezut că este un jucător de șah, capabil să anticipeze mutările adversarului și să pregătească, cu răbdare și inteligență, lovitura decisivă. Din păcate, ceea ce văd mă obligă să-mi revizuiesc radical această apreciere. Încep să cred că am confundat prudența cu strategia, iar răbdarea cu abilitatea de a construi un proiect politic coerent. Astăzi, deciziile sale îmi ridică serioase semne de întrebare cu privire la capacitatea de a înțelege miza funcției prezidențiale și, mai ales, la consecvența dintre promisiunile care l-au adus la Cotroceni și direcția în care pare să se îndrepte.
Pălăria de președinte pare mult prea mare pentru el. Spre deosebire de Nicușor Dan, Klaus Iohannis a rezistat un mandat, dar a clacat în al doilea, când s-a lăsat capturat de sistem. Nicușor Dan pare să fi cedat mult mai repede, înainte chiar de a împlini doi ani de mandat. Însă ceea ce mi se pare cel mai grav nu este doar absența unei strategii politice coerente, ci felul în care își tratează tocmai foștii aliați, oamenii și partidul care l-au sprijinit să ajungă la Cotroceni. Îi tratează de parcă i-ar fi dușmani sau îi privește cu o indiferență atât de ostentativă, încât aceasta devine, în sine, suspectă.
Cum poți să-ți bați joc de încrederea celor peste 6,1 milioane de alegători care te-au votat, reprezentând un electorat de dreapta, proeuropean, care așteaptă reformarea statului și desprinderea de vechile practici politice, și să ajungi să faci jocul unui partid precum PSD, pe care mulți dintre acești alegători îl asociază cu perpetuarea clientelismului și a unui sistem de putere incompatibil cu reformele promise? Cum poți să le ceri românilor să creadă în angajamentele tale europene, dacă deciziile politice riscă să consolideze tocmai forțele care au frânat modernizarea țării?
Iar dacă această apropiere de PSD se face în detrimentul propriilor aliați și al electoratului care aștepta o schimbare reală, întrebarea devine inevitabilă: în numele cui acționează președintele României — în numele celor care i-au acordat încrederea sau în interesul unui sistem politic pe care promitea, implicit, că îl va schimba?
Fără USR și fără sprijinul oamenilor care au crezut în el, ar fi avut Nicușor Dan aceeași șansă să ajungă primar al Capitalei și, ulterior, președintele României? Este o întrebare legitimă. Tocmai de aceea, atitudinea sa față de USR poate fi percepută ca o ingratitudine politică greu de justificat. Dacă deciziile sale contribuie la slăbirea propriilor aliați și la consolidarea PSD, atunci cui îi folosește, în realitate, această politică?
Același tipar pare să se contureze și în relația cu Ilie Bolojan și cu aripa liberală care îl susține. Bolojan a acceptat majorarea TVA de la 19% la 21%, contrar promisiunii electorale că taxa nu va crește. Este o decizie care poate fi criticată și pentru care trebuie să existe răspundere politică. Dar de aici până la a transforma dezacordul într-o vendetă personală este o distanță pe care un președinte responsabil ar trebui să știe să o păstreze. Iar dacă popularitatea lui Bolojan devine un motiv de rivalitate, lucrurile sunt cu atât mai îngrijorătoare.
Un președinte nu este ales pentru a-și regla conturile cu foștii susținători, pentru a-și elimina adversarii politici sau pentru a servi interesele unei grupări de partid. Este ales pentru a garanta funcționarea democratică a instituțiilor, pentru a apăra interesul național și pentru a menține echilibrul între puterile statului. Când acțiunile sale lasă impresia că urmăresc alte obiective, încrederea publică se erodează.
Iar dacă Nicușor Dan ajunge să susțină o formulă politică dominată de oameni controversați din PSD, în timp ce îi marginalizează pe cei care au reprezentat alternativa reformistă, cu ce argument îi mai poate convinge pe români că acționează în interesul lor? Cum poate pretinde că luptă împotriva vechiului sistem dacă deciziile sale riscă să-i consolideze tocmai mecanismele?
Nu poți vorbi despre reformă și interes național, dar să legitimezi, prin compromisuri politice, practicile pe care ai promis că le vei combate. Nu poți cere încredere publică în timp ce îi dezamăgești pe cei care ți-au acordat-o și îi favorizezi pe cei care au întreținut clientelismul politic.
În politică, trădarea încrederii celor care te-au propulsat poate fi mai gravă decât înfrângerea în fața adversarilor. Pentru că adversarul te învinge din exterior, dar tu însuți îți distrugi credibilitatea atunci când abandonezi principiile și oamenii care te-au făcut posibil.
Dacă aceasta este strategia lui Nicușor Dan, atunci nu asistăm la o partidă de șah în care președintele pregătește o mutare genială, ci la o partidă în care riscă să sacrifice tocmai piesele care l-au ajutat să ajungă la putere, fără să înțeleagă că, la final, poate rămâne singur pe tablă.
Și mai există o consecință pe care Nicușor Dan pare să o ignore: adevăratul câștigător al acestui joc politic riscă să fie AUR. Prin decizii care dezamăgesc electoratul proeuropean și compromit speranța unei reforme autentice, președintele contribuie la alimentarea frustrării și a neîncrederii în clasa politică tradițională. Iar când oamenii constată că votul lor pentru schimbare nu produce rezultatele așteptate, o parte dintre ei pot ajunge să caute o alternativă radicală. În ochii multor alegători dezamăgiți de PSD, AUR poate apărea drept o asemenea alternativă, indiferent de riscurile și contradicțiile pe care le presupune această alegere.
Iată paradoxul unui joc politic stupid: încercând să-și consolideze poziția prin compromisuri cu vechiul sistem, Nicușor Dan riscă să împingă și mai mulți alegători către forța politică ce promite să-l înlăture. Iar dacă acest scenariu se va confirma, nota de plată nu o vor achita doar partidele implicate, ci întreaga Românie.
Iar întrebarea fundamentală rămâne: când aduci la putere oameni și mecanisme pe care ai promis că le vei combate, în numele cui guvernezi — al românilor sau al sistemului?
