Un pas administrativ important pentru construirea unei noi piețe agroalimentare în orașul Beclean. Primarul Nicolae Moldovan a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea investiției, care își propune să ofere condiții moderne pentru comercializarea produselor agroalimentare.
Edilul a transmis că proiectul urmărește amenajarea unei piețe la standarde actuale de igienă și cu condiții adecvate pentru vânzarea produselor, astfel încât să fie asigurată siguranța alimentară a cumpărătorilor.
„Ne apropiem cu fiecare pas administrativ pe care îl facem de o normalitate căreia mulți beclenari îi simt lipsa: să avem în oraș o piață agroalimentară nouă, modernă, la standarde de igienă și condiții de desfacere a produselor care să asigure pe deplin siguranța noastră alimentară”, a declarat Nicolae Moldovan.
Primarul a precizat că semnarea contractului de finanțare reprezintă un nou pas în direcția realizării proiectului.
Deocamdată, în anunțul făcut de edil nu au fost precizate valoarea finanțării, calendarul lucrărilor sau data estimată la care noua piață agroalimentară ar urma să fie finalizată.







