Urmează ospățul hienelor și marea iluzie a suveranismului de fațadă!

0
19

      Am ajuns, în mod fatal, exact în punctul de unde am plecat în momentul moțiunii de cenzură. Scenariul din culise arată o regie pe care mulți au refuzat să o creedă. Inițial, actorii politici nu s-au înțeles, PSD trăind cu iluzia naivă că poate fenta și folosi electoratul și liderii AUR. Numai că tabăra suveranistă nu este condusă de ucenici necopți. Băieții își cunosc perfect greutatea în actuala ecuație a puterii și știu exact ce preț să ceară. Nu-i vedeți cum rânjesc cu o seninătate de sfinți de tinichea și cum mint fără să clipească, desprinși parcă din aceeași matriță a vechiului sistem din care, de altfel, se și trag?

      Au tot negociat la sânge, prin unghere secrete și prin emisari de taină – în frunte cu Marian Neacșu, avându-l pe Nicușor Dan pe post de paravan și mediator de fațadă. În final, s-a prăbușit cortina și am ajuns exact la deznodământul pe care Sorin Grindeanu și liderii social-democrați îl negau cu vehemență: vom avea un Guvern AUR-PSD. Piesa de rezistență a acestei construcții? Câțiva „fripturiști” rătăciți și racolați prin diverse metode de convingere din PNL, puși pe post de paratrăsnet politic. Acești figuranți de serviciu vor deconta public toată hoția, fiind folosiți doar pentru a farda imaginea noului Cabinet și a-i lipi o falsă aură europeană.

      În realitate, se arată urgia la orizont. Ne așteaptă un jaf economic de proporții biblice, camuflat artistic sub mreaja unor bilanțuri fanteziste și a unor statistici măsluite în laboratoarele puterii. Va fi un dezmăț cum România n-a mai văzut în toți cei 36 de ani de la Revoluție, reușind performanța de a eclipsa până și epoca Ciolacu. Cum legislația care ferea banul public a fost trecută subtil la index, iar corupția a fost aproape oficializată și scoasă de sub incriminare, urmează jaful jafurilor. Un ospăț dionisiac, o adevărată orgie culinară a hienelor politice.

      Dacă Uniunea Europeană și Comisia Europeană vor îndrăzni să-și bage nasul în conturi pentru a urmări traseul banilor europeni – de dragul cărora clientela de partid, cu balele la gură, i-a alungat pe Ilie Bolojan și pe cei din USR –, vor fi imediat ștampilate drept forțe de destabilizare. Bruxelles-ul va deveni peste noapte „agentul imperialist” care comite imixtiuni imorale în politica noastră suveranistă, vrând, chipurile, să submineze societatea și să jefuiască biata Românie.

      În tot acest timp, prostimea, sedată și mituită cu firimituri aruncate de la masa bogaților – ajutoare sociale de subzistență și pensii majorate cu procente microscopice –, va aplauda în delir „grija socială” manifestată de borfași pentru cei năpăstuiți.

      Așa că, de mâine încolo, păziți-vă buzunarele, portofelele și proprietățile! De mâine, păziți-vă pungile, asigurați-vă proprietățile și faceți rapid contracte ferme cu avocați buni, pentru că urmează spolierea generală a tuturor celor care nu fac parte din găștile lor. Sub stindardul sacru al echității sociale, hienele din PSD și AUR vor trece la „naționalizări” mascate, o inginerie financiară menită să vă deposedeze de bunuri pentru a le trece, cu acte în regulă, în patrimoniul lor privat. De fapt, nicio surpriză sub soare. PSD și clientela lor fac sportul acesta de performanță de fix 36 de ani.

      Prin urmare, stimați concetățeni și membri ai societății civile amorțite, este momentul să lăsăm floricelele de popcorn și să ne trezim din anestezia generală, înainte ca băieții aceștia să ne taxeze și aerul pe care îl respirăm în regim democratic. Dacă mai așteptăm mult ca salvarea să vină de la sine, singurul protest care ne va mai rămâne va fi să stingem lumina la ieșirea din țară – asta dacă nu cumva noul Guvern o va tăia din oficiu pentru a face economii la bugetul de jaf.

Să nu cumva să aveți naivitatea de a crede că hienele se vor sătura după primul fel de mâncare; dacă nu le punem lacăt la cămară prin presiune publică constantă, ne vor lăsa doar cu nota de plată a acestui banchet absurd. Trezirea, până nu ajungem cu toții simpli chebapi în meniul lor suveranist! Sau e prea târziu déjà?

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.