„Ne amăgim degeaba” – aceasta este concluzia amară a unei analize care privește dincolo de retorica politică optimistă. În orice formulă electorală am calcula, așa-zișii suveraniști par să dețină avantajul, dintr-un motiv care ține de o aritmetică socială implacabilă. Aceasta este realitatea României actuale: un bazin electoral majoritar, vulnerabil în fața sloganurilor populiste și lipsit, în mare parte, de exercițiul gândirii critice.
Ascensiunea unor figuri precum George Simion sau Sorin Grindeanu nu este accidentală. Aceștia au reușit să capitalizeze segmentul „proletarist” al eșichierului politic, instalându-se confortabil într-o zonă a discursului care rezonează cu frustrările maselor. Marea eroare istorică s-a produs după 1990: tranziția nu a reușit să convingă „ignorantul” că modelul occidental este singura cale viabilă de progres. Occidentul a rămas, pentru mulți, o entitate abstractă sau chiar ostilă, în loc să devină un set de valori asimilate.
Principalul vinovat pentru această stare de fapt este eșecul sistemului educațional. Departe de a fi un motor al deșteptării colective, educația din ultimele decenii a fost distrusă sistematic și transformată într-un fetiș al diplomelor goale. În loc să formeze cetățeni capabili de analiză, școala a anulat practic rolul formării gândirii critice, lăsând populația nepregătită în fața manipulării. Această carență este vizibilă pe rețelele sociale, unde curentul suveranist domină, confirmând prăpastia dintre elite și masa critică.
Totuși, în fața acestui tablou sumbru, fatalismul nu este soluția. A capitula în fața evidenței statistice înseamnă a face jocul alianței de facto dintre AUR și PSD. Ambele entități mizează pe o strategie precisă: demobilizarea celor care încă posedă capacitatea de a gândi critic. Pentru acești actori politici, cetățeanul lucid este un pericol direct pentru mecanismele lor de control; de aceea, ei întrețin un climat de deznădejde care să îi îndepărteze pe intelectuali și pe progresiști de urne sau de spațiul public.
În acest context, succesul unei moțiuni de cenzură sau stabilitatea parcursului european par să depindă mai degrabă de un miracol. Cu toate acestea, tocmai pentru că pericolul AUR și PSD la adresa viitorului occidental al României este unul real, trebuie insistat pe conștientizarea populației. Refuzul de a accepta resemnarea este singura barieră împotriva unei „majorități” create prin dezinformare. Viitorul țării nu este dictat doar de cifre, ci de capacitatea de a demonta, punct cu punct, populismul care amenință să ne izoleze de restul lumii civilizate.
