Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a actualizat programul de vizită și regulamentul privind accesul și conduita vizitatorilor și aparținătorilor pacienților internați. Noile reguli urmăresc protejarea pacienților, prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale și respectarea intimității acestora.
Care este programul de vizită
La secțiile Obstetrică și Pediatrie, vizitele sunt permise zilnic, între orele 15:00 și 17:00. Acestea se desfășoară exclusiv în încăperile special amenajate din fiecare secție, fără accesul aparținătorilor în saloane sau în alte încăperi.
La secția ATI, vizitele se realizează pe baza programărilor telefonice efectuate de personalul desemnat. Accesul trebuie înregistrat la Recepția spitalului, în afara programului obișnuit de vizită.
Pentru secțiile Cardiologie, Neurologie, Neurochirurgie, Chirurgie Plastică, ORL, Ginecologie, Medicină Internă, Boli Cronice, Diabet Zaharat, Reumatologie, Oftalmologie, Chirurgie, Urologie, Ortopedie, Boli Infecțioase, Pneumologie, Dermatologie, Psihiatrie, Oncologie și Recuperare, programul este următorul:
- Luni–vineri: 15:00–17:00;
- Sâmbătă–duminică: 10:00–12:00 și 15:00–17:00.
La Neonatologie și Centrul de Hemodializă nu sunt permise vizitele, cele două structuri fiind secții cu circuit închis.
Maximum 15 minute pentru o vizită
Potrivit regulamentului, în același timp poate intra un singur vizitator, pentru o perioadă de maximum 15 minute. Pentru fiecare pacient sunt admiși cel mult doi vizitatori în cadrul unui program de vizită.
Programul poate fi modificat, iar accesul poate fi restricționat temporar în funcție de situația epidemiologică, de specificul secției sau de alte situații justificate.
Vizitatorii trebuie să se deplaseze direct la pacientul pe care îl vizitează și nu au voie să intre nejustificat în alte saloane, secții sau spații cu acces restricționat. Personalul medical poate limita sau întrerupe vizita în timpul procedurilor și tratamentelor ori atunci când starea pacientului o impune.
Informațiile medicale trebuie solicitate exclusiv medicului curant. De asemenea, aparținătorii trebuie să păstreze liniștea, curățenia și intimitatea pacienților și să respecte indicațiile personalului.
Cât costă însoțirea unui pacient internat
Aparținătorii care dețin documente de însoțitor emise de instituții autorizate pot rămâne alături de pacient pe durata internării, cu respectarea unor condiții.
Aceștia trebuie să completeze Fișa de însoțitor la Biroul de internări, să poarte echipamentul corespunzător și să achite la casierie 22 de lei pe zi, sumă care include masa însoțitorului.
Spitalul precizează că nu pune la dispoziția aparținătorilor paturi, întrucât unitatea medicală trebuie să poată gestiona eventualele urgențe.
Reguli stricte pentru prevenirea infecțiilor
Vizitatorii trebuie să respecte indicațiile personalului medical, să poarte echipamentul de protecție recomandat și să își dezinfecteze mâinile la intrarea și la ieșirea din salon.
Accesul persoanelor care prezintă simptome de infecții acute sau boli infecto-contagioase nu este permis.
Pacienții aflați în stare critică pot fi vizitați în afara programului obișnuit numai cu acordul medicului curant, al medicului de gardă sau al medicului șef de secție și cu respectarea măsurilor de prevenire a infecțiilor.
În cazul pacienților izolați pentru boli transmisibile, vizita este permisă doar cu acord medical și cu echipament de protecție adecvat.
Ce le este interzis vizitatorilor
Regulamentul SCJU Bistrița interzice accesul copiilor sub 12 ani în calitate de vizitatori, precum și intrarea persoanelor aflate în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor psihoactive.
De asemenea, vizitatorii nu au voie:
- să intre în zone cu acces restricționat;
- să se așeze pe paturile pacienților sau pe paturile libere;
- să atingă aparatura medicală, perfuziile, pansamentele, sondele, cateterele sau alte dispozitive;
- să administreze medicamente fără acord medical;
- să aducă alimente sau băuturi care nu au fost aprobate de medicul curant;
- să introducă alcool, droguri sau produse contraindicate;
- să fumeze sau să consume alcool în incinta spitalului, inclusiv în curte;
- să filmeze sau să fotografieze pacienții fără acordul expres al acestora;
- să manifeste un comportament agresiv, amenințător sau injurios;
- să introducă flori în spital.
Obiectele personale nu trebuie lăsate nesupravegheate, spitalul precizând că nu răspunde pentru dispariția acestora.
Vizitele pot fi suspendate în anumite situații
În cazul unor situații epidemiologice deosebite, al carantinei sau al unor situații de forță majoră, conducerea spitalului poate modifica, restricționa sau suspenda temporar vizitele, în conformitate cu legislația în vigoare.
Nerespectarea regulamentului poate duce la întreruperea vizitei, solicitarea părăsirii secției sau a spitalului, intervenția personalului de pază și, după caz, sesizarea autorităților competente.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița le solicită vizitatorilor și aparținătorilor să respecte noile reguli, pentru siguranța pacienților și pentru desfășurarea corespunzătoare a activității medicale.




