ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud atrage atenția că platformele de colectare din zonele de blocuri nu trebuie transformate în locuri de abandon al deșeurilor și le reamintește cetățenilor că toate deșeurile trebuie depozitate exclusiv în containerele destinate fiecărei fracții.
Reprezentanții instituției precizează că, deși operatorul de salubritate igienizează periodic platformele de colectare, la scurt timp după efectuarea curățeniei apar din nou deșeuri abandonate lângă containere. Printre acestea se numără cutii de carton, saci cu deșeuri menajere sau materiale reciclabile lăsate pe platformă, în loc să fie introduse în recipientele corespunzătoare.
Potrivit ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, acest comportament generează numeroase probleme pentru comunitate. Deșeurile abandonate provoacă disconfort și mirosuri neplăcute, favorizează împrăștierea gunoaielor, afectează aspectul cartierelor, pot atrage rozătoare și alte animale și îngreunează activitatea operatorului de salubritate.
Instituția anunță că platformele de colectare sunt monitorizate de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Poliția Locală Bistrița. Persoanele care abandonează deșeuri în afara containerelor vor fi identificate și sancționate în conformitate cu prevederile legale.
Reprezentanții ADI Deșeuri fac apel la responsabilitatea cetățenilor, subliniind că păstrarea curățeniei depinde de implicarea fiecăruia și că este nevoie de doar câteva secunde pentru ca deșeurile să fie depuse în containerul destinat fiecărei categorii.












