Pornim de la o confuzie cultivată deliberat în spațiul public: transformarea unor etichete vagi în sperietori ideologice. Afirmația fosilei nostalgic comuniste, Ion Cristoiu, despre „userizarea guvernării” de către Ilie Bolojan , merită tocmai din acest motiv disecată cu un minim de rigoare intelectuală.
Ce înseamnă, de fapt, „userizare”?
Nu există o definiție academică, nici una administrativă, nici măcar una coerentă în discursul public. Este un termen elastic, folosit mai degrabă ca armă retorică decât ca instrument de analiză. În funcție de cine îl rostește, poate însemna „tehnocratizare”, „reformism grăbit”, „elitism urban” sau, pur și simplu, „nu ne place USR”. Cu alte cuvinte, nu desemnează o realitate precisă, ci o emoție politică.
A spune că „userizarea e rea” fără a defini termenul este echivalentul modern al strigătului „vin străinii!”: multă panică, zero conținut.
Aceeași logică se aplică și termenului de „sorosism”, construit în jurul figurii lui George Soros. Pentru unii, Soros devine un fel de personaj mitologic: omniprezent, omnipotent, responsabil pentru orice schimbare socială nedorită. În realitate, vorbim despre un finanțator de proiecte educaționale, civice și democratice, prin intermediul unor organizații precum „Open Society Foundations”. Se poate discuta critic despre impactul acestor inițiative — dar asta presupune argumente, nu incantații.
Lipsa de educație și absența gândirii critice
Când astfel de etichete prind rădăcină, problema nu mai este una politică, ci una de educație.
Lipsa gândirii critice se manifestă prin câteva reflexe simple:
• Acceptarea termenilor fără definiție – dacă sună grav, trebuie să fie adevărat.
• Personalizarea excesivă – transformarea unor indivizi în simboluri absolute ale binelui sau răului.
• Refuzul nuanței – lumea este împărțită în „noi” și „ei”, fără zone intermediare.
• Apelul la emoție în loc de argument – indignarea ține loc de analiză.
Într-un astfel de mediu, concepte precum „userism” sau „sorosism” funcționează ca niște scurtături mentale. Ele economisesc efortul de a gândi. Nu mai este nevoie să înțelegi politici publice, mecanisme economice sau reforme administrative. Este suficient să lipești o etichetă și să respingi totul în bloc.
Mistificarea ca instrument de manipulare
Mai grav este că aceste etichete nu apar întâmplător. Ele sunt utile.
Prin atribuirea unor trăsături aproape mistice („controlează tot”, „distrug valorile”, „subminează națiunea”), se creează un dușman difuz, imposibil de verificat, dar ușor de detestat. În acest fel:
• orice critică devine „atac sorosist” sau „propagandă useristă”;
• orice reformă incomodă poate fi discreditată fără dezbatere;
• orice eșec intern poate fi pus pe seama unei conspirații externe.
Este, în esență, o formă de anulare a realității prin limbaj.
Concluzie
„Userismul” și „sorosismul”, în forma lor popularizată, nu sunt concepte analitice, ci instrumente de manipulare a unei gândiri leneșe sau insuficient educate. Așa cum observa, pe bună dreptate, Paleologu, ele spun mai multe despre cei care le folosesc decât despre realitatea pe care pretind că o descriu. Este o dovadă de imbecilism cronic.
O societate care renunță la gândirea critică devine vulnerabilă nu doar la propagandă, ci și la propriile ei iluzii. Iar în acel moment, nu mai contează cine guvernează — pentru că judecata publică a fost deja suspendată.
