Compania Aquabis informează că, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță și întreținere a rețelei de apă, va fi necesară întreruperea temporară a furnizării apei potabile în mai multe localități din județul Bistrița-Năsăud, în zilele de 13 și 14 octombrie 2025.
📅 Luni, 13 octombrie 2025
Furnizarea apei va fi sistată între orele 11:00 – 15:00 (estimativ) în localitățile:
- Galații Bistriței
- Albeștii Bistriței
- Dipșa
- Tonciu
Aceasta pentru efectuarea lucrărilor la rezervorul de acumulare a apei din Galații Bistriței.
📅 Marți, 14 octombrie 2025
Apa va fi oprită în mai multe zone, după cum urmează:
- Bistrița – pe străzile Alexandru Odobescu și Ion Rațiu (total), și strada Alba Iulia (parțial), între orele 09:00 – 14:00 (estimativ);
- Reteag, pe strada Poieni, între orele 09:00 – 14:00 (estimativ).
„Rugăm consumatorii să stocheze cantitățile minime de apă necesare pentru consum și uz casnic în intervalul în care furnizarea va fi întreruptă”, transmit reprezentanții Aquabis.
Compania precizează că apariția avariilor sau lucrărilor pe rețeaua publică nu poate fi anticipată, iar în unele cazuri informarea publicului poate surveni după sistarea efectivă a alimentării cu apă.
De asemenea, în urma manevrelor pe rețea, apa potabilă poate prezenta o creștere temporară a turbidității, astfel că se recomandă ca înainte de consum să fie lăsată să curgă câteva minute pentru limpezire.
Aquabis își cere scuze pentru disconfortul creat și asigură că echipele de intervenție fac toate eforturile pentru reluarea rapidă a furnizării apei.
Pentru informații suplimentare, consumatorii pot contacta compania la numerele de telefon:
📞 0263 213 117 și 0372 742 478.




