Cum a devenit PNRR-ul pretextul perfect pentru a distruge Inspecția Fiscală și a salva rețelele de partid de la control
În România, reforma nu e niciodată ceea ce pare.
Mai ales când e scrisă în limbaj de Bruxelles și tradusă de PSD.
Reorganizarea Inspecției Fiscale din ANAF, anunțată solemn ca „jalon PNRR”, trebuia să aducă profesionalism, digitalizare și eficiență. Numai că, în stilul nostru specific, reforma a fost interpretată cu o ingeniozitate balcanică: în loc să întărim controlul fiscal, l-am demontat bucată cu bucată, ca să nu dea peste cine nu trebuie.
Și, ca prin minune, la conducerea ANAF a apărut Nica — un soi de comisar politic cu aer de tehnocrat, plantat acolo de Ciolacu și Grindeanu nu pentru a reforma, ci pentru a proteja.
Pe cine? Pe clientela politică care a primit contracte grase din fondul de rezervă al Guvernului — un fond de 65 de miliarde de lei, transformat într-o veritabilă pușculiță de partid.
Sub eticheta „sprijin pentru investiții”, acei bani au ajuns la firme de casă, conduse de rude, fini, cumnați și prieteni de combinații.
De acolo s-au scos comisioane, s-au fabricat cheltuieli fictive și s-au spălat bani, până și Excelul a început să plângă.
O parte, se pare, s-a transformat în blocuri și vile în numele soției lui Grindeanu, altă parte în investiții cu nepotul lui Ciolacu și cu pesedistul Cionca.
Când spui „dezvoltare imobiliară”, în realitate spui „evaziune în formă continuată”.
Cum se fură legal sub pretext de reformă
De ce atâta agitație să pună laba PSD pe ANAF și pe Curtea de Conturi?
Pentru că acolo se ascunde cheia imunității fiscale.
Dacă deții controlul asupra celor care verifică, poți fura liniștit.
Simplu și elegant: în loc să te ascunzi de control, îl conduci!
Așa s-a ajuns ca Inspecția Fiscală să fie împinsă într-o direcție convenabilă.
Controalele reale, cele la marile companii care rulează bani publici, au fost înlocuite cu razii la tarabe, chioșcuri și firme de familie.
Și, în timp ce miliardele se scurg prin companii afiliate PSD, ANAF-ul lui Nica descoperă, eroic, un borcan de magiun netimbrat.
Reforma de partid: prinde micul contribuabil, scapă marele hoț!
S-a mai auzit ceva de controale la firmele care lucrează pentru Ministerul Transporturilor sau CNAIR?
Nimic.
Deși acolo se află epicentrul evaziunii de TVA, acolo unde sumele colectate nu se mai plătesc niciodată la buget, ci dispar sub forma de plăți fictive către societăți de tip fantomă sau sub faldurile unei insolvențe bine regizate.
Acolo se află o bună parte din GAP-ul de TVA care face din România campioana Europei la pierderi fiscale.
Dar Nica tace.
Tace ca un om care știe exact unde se termină competența și începe cariera.
Diversiunea cu magiunul, arma secretă a prostirii populare
Cum să justifici însă această absență? Simplu: inventezi teme de presă.
Așa au apărut „marea campanie anti-evaziune din piețe”, „dosarele interlopilor cu mașini”, GAP-ul de TVA provocat de magiun și alte legende de presă menite să distragă atenția de la adevăratele găuri negre din economie.
Un circ mediatic ieftin, perfect calibrat pentru poporul spectator, care să creadă că ANAF lucrează de zor.
În realitate, ANAF lucrează doar la imagine.
Restul — la partid.
Niciun cuvânt despre taxarea inversă la TVA, soluția care ar tăia lanțul de firme-fantomă și ar opri furtul sistematic.
Pentru că, dacă s-ar aplica, s-ar închide robinetul banilor murdari care alimentează rețelele de partid.
Și atunci, mai bine desființezi Inspecția Fiscală decât să riști să-ți tai țeava proprie.
Concluzie: statul în care lupul numără oile
România de azi e un stat în care hoțul își face auditul, iar controlorul e angajatul lui.
Totul poartă sigla „reformei PNRR”, dar în esență e aceeași manevră veche: să reformăm, să dispară informația, baza de date, deținătorii informației, dar să nu se schimbe nimic, formal.
Mai exact, să se schimbe doar inspectorii care știu sau ar putea afla ceva.
Astfel, cine ar trebui să vegheze la legalitate, protejează ilegalitatea.
Cine ar trebui să recupereze prejudiciile, le ascunde sub preșul guvernamental.
Iar Nica, acest paznic al tăcerii fiscale, va rămâne în istorie ca primul șef al ANAF care a reformat inspecția… prin dispariție.
Și astfel, în România, reforma fiscală s-a transformat în cea mai sofisticată formă de evaziune politică: cu PNRR ca paravan, cu Nica la butoane și cu Ciolacu și Grindeanu ca acționari principali.
În rest, totul merge bine.
Doar bugetul sângerează!
