Și eu am ajuns acolo. Vreau liniște! Am obosit să explic, să justific, să mă micșorez ca să mă fac înțeles. Am zis: gata, aleg liniștea! Numai că, în România, liniștea nu e doar o alegere personală. E și o afacere publică.
Căci ce fac politicienii cu liniștea noastră? O scot la licitație! „Cine dă mai mult pentru tăcerea poporului?” Și hop: unul oferă o sinecură, altul o pensie specială, altul o autostradă desenată pe șervețel la birtul de pe marginea drumului. Brusc, liniștea noastră devine marfă de lux. Nu se mai găsește în farmacii, ci în dosare cu șină, în plicuri groase și în conturi off-shore.
Din liniștea mea și a voastră continuă să existe un Parlament cu peste 570 de deputați și senatori, deși poporul – cândva lucid, la referendum – a decis să fie 300. Dar ce mai contează votul, când tăcerea noastră e mai dulce decât indemnizația de ședință?
Din tăcerea noastră se nasc pensiile speciale – furt cu ștampilă din bugetul de stat. Din tăcerea noastră înfloresc sinecurile, unde odraslele și amantele stau pe scaune tapițate, cu salarii mai mari decât ale profesorilor și medicilor la un loc. Din tăcerea noastră prosperă ASF, ANCOM, ANRE și alte zeci de comitete care consumă bugetul ca pe semințe, scuipând cojile în fața contribuabilului.
Eu tac, tu taci, noi tăcem – și uite așa, liniștea noastră devine bancomatul lor non-stop. Dacă ar exista Ministerul Liniștii Cetățeanului, ar fi cel mai bogat minister din lume: cu secretari de stat care sforăie regulamentar, cu directori care dorm la program și cu șefi de cabinet care iau spor de tăcere.
Și ce mai e frumos? Că atunci când îndrăznim să facem zgomot, ni se spune: „Fiți maturi, ca Morgan Freeman! Nu vă mai agitați, alegeți pacea!” Traducerea: „Tăceți, că ne stricați combinațiile și nu mai putem să ne rotim băieții prin consilii de administrație!”
Din liniștea noastră se ridică vile, vacanțe exotice și doctoratele lor plagiate. Pe liniștea noastră se dezvoltă corupția, se fură banii din taxe și impozite și se cațără impostorii la putere. Liniștea românului se tranzacționează pe bursă mai scump decât barilul de petrol.
Și, atenție, când cineva face gălăgie, vine imediat politrucul cu aer grav: „Dom’le, dar ce atâta scandal? Hai să fim maturi, lăsați-ne să lucrăm (adică să furăm) în liniște, ca Morgan Freeman!”
Dar hai să fim sinceri: Freeman nu s-a gândit la noi. Nu știa ce înseamnă să trăiești în țara lui Iliescu, Năstase, Ciucă, Ciolacu și Grindeanu, unde liniștea e stimulent pentru hoție. Dacă ar fi fost român, Morgan Freeman ar fi primit o sinecură la ANRE, cu mașină la scară și secretară de partid, doar ca să tacă.
De aceea, în plan personal aleg liniștea – pentru că sunt sătul de zgomotul de fond. Dar în plan social aleg să fac gălăgie. Să bat în oale, să scriu pamflete, să urlu din balcon. Pentru că în România, cel mai mare act de iubire de sine nu e să taci, ci să vorbești. Cu sarcasm. Cu nerv. Cu voce tare.
Altfel, liniștea mea devine imnul lor. Și eu refuz să fiu muzicantul orchestrei de hoți.
sursa foto: google.ro
