Are și nu prea dreptate fostul economist al Băncii Naționale, Rădulescu, când susține că reducerea cheltuielilor este soluția. Da, dar e doar jumătate de adevăr. Pentru că ocolim adevăratul subiect și adevărata problemă: plusvaloarea. Știu, mulți vor strâmba din nas, zicând că termenul e de sorginte marxistă și complet perimat. Foarte bine, spuneți-i cum vreți: valoare adăugată, capital nou, randament. Oricum am boteza-o, aceasta rămâne sursa reală a unui nivel de trai decent într-o economie sănătoasă și cea care asigură baza pentru cheltuieli.
Optimizarea costurilor – adică ceea ce ne tot vând guvernanții drept „reformă” – e doar o parte a problemei. Poți tăia până la os, dar dacă nu stimulezi producția, dacă nu creezi un climat concurențial real, fără privilegii și discriminări, atunci nu faci altceva decât să generezi inflație. Simplu: dacă nu produci, totul devine mai scump, indiferent cat ai tăia din cheltuieli.
Iar peste criza producției, România mai adaugă și monopolurile care, prin corupție guvernamentală (ANRE, ASF, ANCOM, Consiliul Concurenței, etc., institutii controlate total de concernele monopoliste, asupra cărora Guvernul și Parlamentul nu mai au autoritate), au capturat toate utilitățile: apă, canal, deșeuri, energie, gaze, telefonie, internet, televiziune. Domenii întregi unde concurența a fost eliminată exact ca în comunism – prin intervenția statului. Ce diferență mai e, practic, între „planificarea centralizată” de ieri și cartelurile legalizate de azi? Și nimeni din Guvern sau clasă politică nu abordează tema monopolurilor și a consecintei acestora asupra nivelului de trai a populației. Pe nimeni nu interesează când la orice majorare de pensii ori salarii, in lipsa concurenței în piață, monopoliștii răspund prompt, prin majorări de tarife, anihilând orice majorare de venit.
Așa s-a ajuns ca PSD – artizanul principal, dar secondat cu zel de PNL și UDMR – să transforme România într-o colonie economică în care nu mai exista concurență loială și facilități reale pentru realizarea plusvalorii. Cum să nu fie o catastrofă faptul că importăm peste 70% din alimente, deși avem unele dintre cele mai fertile soluri din Europa? Cum să nu fie cinism pur să nu pricepi, ca politician după 35 de ani de tranziție, că dependența alimentară înseamnă stagnare, sărăcie și hemoragie de profit către afară?
Sigur că e necesară eficientizarea cheltuielilor bugetare. Sigur că e necesara stoparea risipei stupide făcută de ordinatorii de credite (primari, președinți de CJ, miniștri, etc.). Sigur că e nevoie de tăieri acolo unde statul e supraponderal și leneș. Dar dacă nu însoțești aceste măsuri cu o strategie reală de relansare a producției – agricole și industriale – reduci doar simptomele, nu și boala. Exemplul vecinilor Ungaria sau Polonia e grăitor: acolo au existat facilități clare pentru producători, investiții în competitivitate, nu doar în consum și au devenit furnizorii principali care au acaparat piața românească, colectand miliarde de euro din România.
România însă, manageriata catastrofal politic, a devenit doar o piață de desfacere. Toate concernele europene și toată mafia continentală se bat pe noi ca pe un spațiu golit de industrie și agronomie. Iar guvernele, indiferent de culoare, au girat 35 de ani de jaf: privatizări dubioase, trafic de resurse publice, împrumuturi externe pentru cumpărat voturi și întreținut rețelele clientelare și, mai ales, au facilitat transformarea populatiei intr-o populatie captivă de catre concernele monopoliste și samsarii de alimente. Rezultatul? Am ajuns la fundul sacului și ni se vând, pe post de soluții miraculoase, doar „tăieri de cheltuieli” și „creșteri de taxe”.
Întrebarea e simplă: la asta se reduce economia? La contabilitate meschină, fără nici o viziune? Unde e teoria, unde e modelul economic? Nu există. Totul e improvizație, cosmetizare și diletantism pur. Acesta, din păcate, e nivelul de percepție a lui Bolojan, un individ care s-a specializat doar în administrarea banilor publici alocați investițiilor, care nu înțelege ca, în fapt, componenta principală a economiei este producția, nu cheltuiala.
Adevărul e unul singur: fără producție internă suficientă pentru a asigura consumul și fără un excedent care să îți echilibreze balanța comercială, nu ai viitor. Orice reformă bazată exclusiv pe tăieri și austeritate nu face decât să amâne falimentul, nu să-l prevină.
Pe de alta parte, Guvernul, pentru a-și pune in practica metodele meschine de echilibrare a balantei comerciale prin scaderea veniturilor populației, a apelat la manipulare prin invrăjbirea categoriilor sociale. Bugetarul a devenit monstrul care „suge sângele poporului” și vinovatul pentru deficitul bugetar. În acest context hai să terminăm odată cu aceasta marotă, cu corul bocitoarelor care urlă zilnic la televizor: „Bugetarii sug sângele națiunii!”. Dacă scoatem din schemă sinecurile și armata de nepoți de partid (unde și Bolojan este membru practicant), grosul bugetarilor nici nu are salarii obscene, nici pensii „nesimțite” și nici muncă nenormata. Întreținuții și cei in plus sunt nepotii, verii, șoferii, beizadelele, amantele, unchii, mătușile, soțiile, adică armata celor adusi de politicieni în administrație. Si cum ii vei elimina? Prin aplicarea unui procent? Prin concursuri aranjate de cei care i-au angajat?
În ce priveste veniturile „nesimțite” ale bugetarilor, multe dintre leafele lor sunt rușinoase dacă le compari cu Europa. În alte țări, același funcționar își plătește ipoteca și vacanța în Grecia. La noi, abia supraviețuiește cu rate la frigiderul luat în 24 de luni fără dobândă.
Și nici măcar nu stăm rău la numărul de bugetari raportat la populație, față de media UE. Deci unde e problema? E în altă parte, domnilor: în incompetența crasă, rodul nepotismului și al unei distribuții halucinante a personalului. Avem instituții unde două secretare bat ștampila pe aceeași hârtie, avem servicii care exista pentru ca sunt amantele șefilor ori a liderilor partidelor, avem birouri și funcții pentru rude, care nu au nici o atributie reală, dar școli unde lipsește profesorul de matematică si servicii publice, cu cetățenii, unde nu-și permit nici pauză de masă.
Dar adevărata rană, ocolita elegant de cei ce administrează economia, e mult mai adâncă: randamentul economiei. Asta e adevărata problemă.
România e victimă sigură a unei politici fanarioto-feudale: am cultivat șmecheria, nu competența; hoția, nu producția; contrabanda, nu comerțul civilizat; „descurcăreala”, nu concurența loială. Politicienii au ținut sub clopot mediul economic, dar au avut grijă să deschidă larg robinetul evaziunii fiscale, a furtului TVA, a sinecurilor pentru rude, amante și verișori de gradul patru.
Și atunci, ce să vezi? Economia nu poate susține sistemul bugetar. Nu pentru că „avem prea mulți la stat”, cum urlă propagandiștii austerității, ci pentru că avem prea multă evaziune fiscală, prea mult sinecurism, prea puțină economie și prea multă prostie guvernamentală.
Ce fac guvernanții când înțeleg și li se pune în față asta? Exact ce știu mai bine: pun noi taxe pe spinarea celor care produc ceva, sufocându-i și închid ochii la contrabandă, care le finanțează, prin metode ocolite, campaniile electorale. Așa se naște miracolul fiscal românesc: crești taxele, protejezi hoția și apoi te miri că bugetul e tot gol.
Rezultatul final? O economie care nu generează venituri suficiente pentru a susține cheltuieli bugetare comparabile cu restul UE. Și atunci apare teatrul ieftin: bugetarul obișnuit e scos la tablă și certat că „mănâncă din banii țării”. De fapt, singurii care rod cu adevărat măduva bugetului sunt sinecuriștii. Ăia care stau cu contractul de stat în dinți, numără bonusurile și semnează condica doar când trec să-și ia voucherul de vacanță.
Pe scurt: problema nu e bugetarul care-ți procesează dosarul de pensie sau profesorul care-ți învață copilul tabla înmulțirii, polițistul care aleargă după hoți, inspectorul care colecteaza taxele sau militarul care se instruiește, ci clasa politică, care protejează evaziunea fiscală, întreține sinecurismul și economia subdezvoltată, făcută praf de 35 de ani de hoție și improvizație. Restul e propagandă ieftină, numai bună de aruncat în talk-show-uri, ca să nu se vorbească despre adevărații paraziți ai sistemului și despre adevărata problemă a României: economia care produce plusvaloare, distrusa de lăcomia, impostura, amatorismul și diletantismul politic.
sursa foto: google.ro
