spot_imgspot_img
AcasăEditorialRomânia, între caracatița veche și meritocrația nouă: începutul începutului! 
spot_img

Articole noi

România, între caracatița veche și meritocrația nouă: începutul începutului! 

     Avand în vedere reacția PSD și a structurilor sinecuriste pe care clasa politică coruptă le-a creat, abia acum începem să înțelegem ce structuri de tip camarilă politică și ce haită de hiene flămânde și lacome, fără scrupule, am deranjat prin votul nostru din 18 mai, cu ocazia alegerii președintelui. Societatea românească, al cărui văl a fost dat la o parte și-a scos la vedere o față a cărei hidoșenie ne depășește imaginația și ne obligă la luciditate și reacție pe măsură. Se vede clar, acum, din reacția acestei caste, devenită stat în stat, că timp de peste trei decenii, politicienii au cumpărat protecția magistraților cu privilegii scandaloase, iar magistrații le-au oferit la schimb libertatea: procese măsluite, dosare prescrise, verdicturi favorabile și, mai ales, impunitate.

      Din punct de vedere moral, a fost și este un pact al rușinii naționale: pensii speciale contra tăcere, imunitate contra obediență. Așa s-a construit o simbioză toxică între putere politică și justiție, în care statul a devenit un mecanism sofisticat de apărare a hoților și de anihilare a celor corecți. Raiul celor privilegiați și iadul celor cinstiți.

      Poporul a fost abandonat, în timp ce rețeaua și-a consolidat pozițiile în toate instituțiile: Parlament, Guvern, Parchet, Poliție, Curtea de Conturi, ANAF, SRI. Rezultatul? România de azi, în care justiția, departe de a fi oarbă, este complice, iar legea este un instrument selectiv: dură cu cetățenii și flexibilă cu elitele corupte.

      Timp de opt ani, de pildă, omul de afaceri Dragoș Anastasiu a mituit un inspector ANAF pentru a fi protejat. Rezultatul? Funcționarul a fost condamnat, dar Anastasiu a scăpat. De ce? Fiindcă același Cod Penal — croit de politicieni și „interpretat” de judecători — i-a oferit portița. Alt exemplu: PSD-istul Marian Neacșu, deși condamnat penal, este azi vicepremier. Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, prins dând mită, e tot în funcție. Lista e interminabilă și grotescă. Ne-ar mai trebui 35 de ani doar s-o scriem. Pentru că totul este controlat de crima organizată, care a devenit pupitrul de comandă politică.

      România ruptă în două!

      Astăzi, România este ruptă profund, aproape iremediabil, în două tabere.

      Pe de o parte, cohorta autointitulaților suveraniști — în realitate, nostalgici ai unei epoci în care șmecherii făceau legea, iar cetățeanul nu conta. Din această tabără fac parte AUR, PSD, POT, CUT, o parte din PNL, foști ofițeri de Securitate, Miliție, SRI, Poliție, membri PCR și, desigur, odraslele lor, care continuă să manipuleze masele ignorante printr-o retorică proletcultistă, naționalistă și antieuropeană. Sunt moștenitorii privilegiați ai statului paralel, cei care trăiesc din pensii speciale, contracte de partid și funcții fără competență.

      Pe de altă parte, România meritocratică, formată din oameni care au înțeles că viitorul acestei țări nu poate fi construit pe impostură, hoție și obediență, ci pe competență, integritate și eficiență. Din această tabără fac parte lideri politici precum Nicușor Dan, Ilie Bolojan, deputatul Miruță, foști miniștri și parlamentari ai USR, dar și sute de mii de profesioniști care nu vor să-și mai vadă munca batjocorită de o administrație sinecurizată.

      Ultimele alegeri prezidențiale au demonstrat că acest curent pro-european, pro-meritocratic, pro-democrație este, totuși, majoritar. În ciuda manipulării, a trusturilor de presă aservite și a propagandei agresive, românii au votat cu luciditate, nu cu stomacul.

      Caracatița nu moare ușor

      Dar să nu ne iluzionăm. Guvernul Bolojan, poate singurul guvern care ar putea zdruncina cu adevărat sistemul corupt, este izolat și sabotat chiar din interior. PNL, partidul care l-a propulsat pe Bolojan, votează alături de PSD și sabotează reformele. E complicele tăcut al sistemului.

      Mai mult decât atât, Guvernul actual are de înfruntat nu doar o opoziție politică ostilă, ci și o legislație impusă de fosta clasă politică, menită să protejeze rețeaua de privilegii. Zeci de legi, norme și excepții care garantează impunitate, blochează reforma și oferă scuturi juridice pentru fiecare verigă a sistemului. La asta se adaugă o administrație publică suprasaturată de sinecuri, loialități de clan și șefi fără competență, dar cu carnet de partid.

      Practic, Bolojan, Nicușor Dan și ceilalți reformatori reali se luptă cu o caracatiță politico-administrativă care controlează tot: bani, legi, funcții, procurori, contracte, voturi.

      Aceasta este marea bătălie. Și ea nu se dă între partide, ci între două viziuni despre România:

      – România lor, a clanurilor, a pilelor, a sinecuriștilor, a pensiilor nesimțite și a justiției obediente;

      – România noastră, a muncii corecte, a valorii, a regulilor egale pentru toți.

      Fără noi, ei nu pot reuși

      Pentru ca lupta să aibă o șansă reală, Bolojan, Dan și ceilalți oameni cinstiți ai politicii românești au nevoie de sprijinul nostru, al cetățenilor care au înțeles că pasivitatea e sinucidere. E nevoie de implicare, de presiune publică, de vigilență și de susținere clară. De denunțare și presiune pentru înlăturarea a tot ceea ce înseamnă imoralitate la vârful statului.

      Puterea corupților stă în indiferența noastră. În acel „nu mă interesează politica”, care se traduce, în realitate, prin „nu mă interesează cine mă fură”. Ei știu asta. Tocmai de aceea se tem de civism, de mobilizare, de lumină. Pentru că în lumină se văd toate crimele morale ale acestor trei decenii.

      Noi nu suntem nici măcar la începutul luptei. Suntem la începutul începutului. Reforma adevărată în România nu se va face în câteva luni. Va dura ani. Va presupune pierderi, atacuri, sabotaje, manipulări. Dar fără acest efort, nu va mai rămâne nimic de reformat.

      A venit vremea să alegem clar.

      Continuăm să fim spectatori, sau devenim cetățeni?

      Ne lăsăm conduși de hoți, sau începem să ne conducem singuri?

      Acceptăm România lor sau construim România noastră?

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata