Mă întorc la ceea ce spuneam și acum o lună — dar, în realitate, de treizeci și cinci de ani trăim în aceeași buclă toxică a imposturii politice. De fiecare dată când un nou guvern vine la putere, asistăm la aceeași piesă de teatru absurd: niște nulități ridicate de rețele mafiote, cu CV-uri gonflate și diplome dubioase, care n-au nimic in CV-ul profesional, se urcă pe scenă și anunță solemn că vor face „reforme”. Nimic nu e mai fals. Nimic mai periculos. Pentru că în România, reforma a devenit acoperirea perfectă pentru jaf organizat.
Cum să faci reforme cu oameni care n-au lucrat o zi în economie reală, dar decid taxele, salariile și investițiile publice? Cum să reformezi cu figuranți reciclați din partide, sinecuri sau consilii de administrație, cu diplome de la „universități” care nu rezistă la o căutare Google? Răspunsul este simplu și amar: nu poți. Iar ceea ce urmează nu este reformă, ci un masacru economic cu față contabilă.
Cum să faci reformă fiscală și economică cu oameni ca Marian Neacșu, Alexandru Nazare, Lucian Oprea și alți miniștri politruci fără nicio calificare reală, fără cariere profesionale solide în domeniul economic sau fiscal? Cum să reformezi statul cu indivizi promovați nu pentru competență, ci pentru obediență față de rețelele de partid și serviciile de influență? Nu e utopie?
• Marian Neacșu, secretar general al Guvernului și artizan al sinecurilor politice, a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese după ce și-a angajat fiica la cabinetul parlamentar. Un personaj pur funcțional în ecuațiile de putere ale PSD, fără experiență în economie, administrație sau fiscalitate, dar mereu în poziții de decizie, pentru ca a stiut sa administreze fraudulos banii partidului, in favoarea liderilor?
• Alexandru Nazare, fost ministru de Finanțe, un „tehnocrat de partid”, trecut prin mai multe funcții politice și consilii de administrație, dar fără viziune sau proiecte fiscale relevante. A girat politici de austeritate fără strategie și a contribuit activ la degradarea instituțională a ANAF. Nu are nimic în CV-ul profesional. Nici o realizare în privat.
• Lucian Oprea, numit prin rotația cadrelor în funcții-cheie, este exemplul clasic de „om de partid bun la toate” — economie, energie, infrastructură — fără a excela în niciun domeniu. Fără lucrări științifice, fără rezultate administrative, dar cu o carieră mereu în sus pe scara sinecurilor. În privat are o condamnare pentru evaziune fiscală. Asta l-a recomandat? Că a furat de la stat și a scăpat fără pușcărie?
Aceștia sunt „reformatorii” României? Nu economiști cu pedigree, nu administratori de societati performante, nu tehnocrați autentici care s-au consacrat in vreun domeniu profesional. Sunt produsul unui sistem politic care premiază obediența, nu competența. Iar când asemenea oameni ajung să decidă fiscalitatea, investițiile și reforma administrativă, rezultatul este previzibil: o farsă ambalată în jargon birocratic, menită să acopere jaful organizat.
Reforma în România: taxe mai mari, venituri mai mici și ANAF decapitat
De peste trei decenii, orice guvernare „reformatoare” începe cu două măsuri-pilot: majorări de taxe și tăieri de salarii și pensii. În paralel, se anunță „restructurarea ANAF”, un ritual cinic, perpetuu, prin care brațul de control fiscal al statului este amputat sistematic. De ce? Pentru că ANAF e singura instituție care, dacă ar funcționa corect, ar deranja mafia politică și economică. Și tocmai de aceea, fiecare „reformă” fiscală o începe cu dezorganizarea sau decapitarea ANAF, nu cu consolidarea ei.
Politicienii români — indiferent de culoare — nu vor un ANAF eficient. Vor un ANAF controlabil, intimidabil și incapabil să ajungă la firmele de casă ale partidelor. Pentru ca daca ar exista bună credință, reforma reală ar începe cu anchete fiscale la companiile de partid și cu controale la beneficiarii de contracte publice, care au comis evaziune fiscală, au solicitat insolvența să nu plătească obligațiile fiscale și au sponsorizat campaniile electorale ale politicienilor, nu cu mutarea hârtiilor și schimbarea siglelor, ori cu acuzarea stupida a ANAF că n-a colectat cât să acopere furtul clientelei politice.
Investițiile publice – găuri negre pentru jaf, nu pentru dezvoltare
Un alt slogan favorit al impostorilor este cel al „investițiilor strategice”. Care trebuie și sunt menținute cu orice preț. În realitate, cele mai multe dintre ele sunt găuri negre bugetare, menite să îmbogățească rețelele clientelare. Ceea ce în mod normal ar trebui să fie motorul dezvoltării – adică investiția publică bine gândită, cu impact real – a devenit în România vehiculul perfect pentru sifonarea banului public.
Exemple? Din belșug.
• Spitalele regionale promise din 2007, reluate în 2016, promise din nou în 2020 și 2024 – toate au rămas pe hârtie. Între timp, milioane de euro s-au cheltuit pe studii de fezabilitate și consultanță, fără ca un singur pat să fie disponibil pentru pacient.
• Autostrada Sibiu-Pitești, care trebuia să fie gata din 2016. Azi, în 2025, mai are cel puțin cinci ani până la finalizare, iar costurile au fost deja majorate de trei ori. România are 1.000 km de autostradă promiși și mai puțin de 500 construiți în 35 de ani. Restul – contracte întinse pe zeci de ani, renegocieri, penalități și comisioane ascunse.
• PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală), rebotezat în 2021 „Anghel Saligny”, este cel mai mare sistem de pompare de bani publici către firmele de partid. Sute de milioane de euro pentru trotuare care duc nicăieri, stadioane în sate fără echipe, săli de sport în comune fără copii și terenuri de fotbal în pantă.
Toate aceste investiții au un numitor comun: cetățeanul nu are niciun beneficiu direct. Doar plătește. Le plătește prin taxe mai mari, prin împrumuturi externe rostogolite pe spatele viitorului și prin inflație..Pentru că atunci când statul cheltuie fără cap și fără rezultate, inflația devine inevitabilă, iar deficitul public se transformă într-o bombă cu ceas.
Ce ne aduce „reforma” lui Bolojan? Sărăcie cu etichetă liberală
Primul efect al guvernării Bolojan a fost scăderea veniturilor populației. Salariile au fost plafonate, pensiile înghețate sau tăiate, iar inflația alimentară a explodat. Ce a crescut, în schimb? Cheltuielile statului. Deficitul bugetar. Contractele cu dedicație. Sinecurile. Numărul de consilieri, secretari de stat, șefi de agenții obscure.
Când întrebi unde sunt banii economisiți din tăieri, ți se răspunde că „e nevoie de investiții publice”. Dar acele „investiții” nu se regăsesc în viața cetățeanului: drumurile sunt proaste, spitalele subfinanțate, școlile în paragină, iar poliția fără benzină. Singura constantă este creșterea profiturilor în zona firmelor de partid, care trăiesc din contracte cu statul și nu din competiție reală.
Dacă ai tăiat salariile și pensiile, iar deficitul tot crește, înseamnă că banii s-au dus altundeva. Iar acel „altundeva” nu este decât crima organizată bugetară, pe care reforma o servește cu bani proaspeți sub masca eficienței.
Concluzie: Reforma nu este o soluție. E un pretext pentru jaf
Când mă uit în buzunar după o lună de guvernare „reformistă”, constat că am mai puțin. Mai puțin venit, mai puțină siguranță, mai puțină speranță. În schimb, statul cheltuie mai mult, mafia prosperă, iar propaganda continuă nestingherită. Pentru că reforma, așa cum o înțelege clasa politică românească, nu înseamnă modernizare, ci redistribuirea banilor de la săraci către rețelele de putere.
România nu va ieși din acest cerc vicios până nu va înțelege că fără lustrație politică, fără profesionalizarea administrației, fără destructurarea mafiei fiscale și fără eliminarea sinecurilor, orice „reformă” este doar o formă de jaf cu față legală. Adevărata reformă începe cu o întrebare simplă: cine plătește și cine profită? Dacă răspunsul e că tu plătești, iar ei profită, atunci nu trăiești o reformă. Trăiești un furt cu etichetă administrativă.
