Există momente în viața unei națiuni când adevărul, chiar rostit de guri vinovate, capătă valoare de semnal de alarmă. Nu trebuie să crezi în profet ca să recunoști că a prezis cutremurul. Și nu trebuie să fii curat ca lacrima ca să strigi: „E incendiu!”. De aceea, uneori, chiar și păcătoșii pot spune adevărul – deși nu cred în el și, cu siguranță, nu au voința de a-l pune în aplicare. Problema e că, în politică, cei care spun adevărul nu sunt întotdeauna cei care îl urmează.
Într-o țară în care cinismul a devenit doctrină politică, iar memoria colectivă nu ține mai mult decât o campanie electorală, e fascinant cum tocmai păcătoșii ne predică virtutea. Zilele acestea, un fost ministru liberal – cu vechi state în guvernarea Ponta – s-a arătat brusc indignat de PSD-iștii care atacă propriul Guvern. Motivul? Măsurile de austeritate: reducerea deficitului bugetar, tăierea posturilor de lux și eliminarea sinecurilor. Un discurs surprinzător de lucid, chiar onest. Dar, ca orice miracol politic în România, vine cu o notă de subsol: și ipocrizia poate îmbrăca hainele profetului.
Când hoțul strigă „Prindeți hoțul!”
Adevărul rostit de acest liberal e, în sine, valid: PSD urlă nu din grijă față de economie, ci de frica pierderii privilegiilor. Dar cine altcineva, dacă nu PNL, a împărțit aceleași sinecuri, a burdușit agențiile cu pile și cumetrii, a girat aceleași structuri parazitare care trăiesc din bani publici, fără nicio legătură cu interesul cetățeanului?
Ca în parabola fariseului, acest fost ministru arată cu degetul, uitând că a fost arhitectul aceluiași sistem. Nu din convingere morală vorbește, ci pentru că nu mai are acces la butoane. Adevărul nu iese la iveală când se trezește conștiința, ci când se schimbă raportul de putere.
Telefonul care sună și ipocrizia care urlă
Să fim clari: panica nu e despre țară, ci despre „ai lor”. Când se discută tăierea posturilor călduțe de la ANRE, ANCOM, ASF, Transelectrica sau Nuclearelectrica, nu se revoltă cetățeanul de rând, ci rețeaua de amante, verișori, gineri și nepoate care au transformat administrația într-o schemă piramidală de îmbogățire fără muncă. Dacă ai un salariu de 15.000 de lei pentru „coordonarea” unui departament care produce hârtii inutile, evident că intri în sevraj când se discută reducerea funcției.
Dar această realitate nu e nouă. Ce e nou e că țipă tocmai cei care au creat acest sistem. Nu e reformă. E război între taberele sinecuriste. Se ceartă nu pe principii, ci pe ultimul os.
PNL, UDMR – aceeași Mărie, altă pălărie
Declarațiile moralizatoare vin din partea unui partid care, cot la cot cu PSD și UDMR, a împins România spre un model toxic de guvernare clientelară. Când PNL și-a numit consilieri personali cu diplomă în dansuri populare sau a împărțit funcții în agenții obscure ca răsplată electorală, nimeni n-a protestat. Când UDMR și-a securizat discret oameni în sănătate, educație și administrație, iar directorul Hidroelectrica a rămas în funcție chiar dacă România a pierdut bani din PNRR, s-a păstrat o tăcere complice.
Abia când vine nota de plată și trebuie să se taie de la „ai noștri”, încep bocetele și acuzele.
Ipocrizia ca strategie de PR
Să-ți ataci propriul Guvern, din care faci parte, e o mișcare clasică de PR politic. Te delimitezi vocal, sperând că alegătorii te vor percepe ca pe reformistul incomod, nu ca pe vinovatul tăcut. În realitate, e doar luptă pentru supraviețuirea clientelei. Ideologia nu contează. Contează cine mai are acces la banul public.
Nu tot ce zboară e reformă
Adevărul spus de păcătoși rămâne adevăr. Dar trebuie să ne întrebăm cine îl spune, când îl spune și de ce. Când lupii strigă „păziți oile!”, nu e semn că moralitatea s-a întors în politică, ci că s-a schimbat ordinea la ciolan.
Eu, unul, cred în buna credință a lui Ilie Bolojan. Dar o credință cu frâna de mână trasă. Cu doza de scepticism necesară față de un om care rămâne membru al unui partid – PNL – ce nu se poate erija în salvator, cât timp a fost complice cu PSD în distrugerea statului. Nici PNL nu s-a reformat. Iar Bolojan are în propriul partid o opoziție feroce: cozile de topor pesediste care au păstrat reflexele vechi, doar că le-au vopsit în galben.
De aceea, buna credință a lui Bolojan pare reținută, ca o mașină de curse care încă are limitatorul de viteză activ.
Curajul autentic îl văd, paradoxal, la Constantin Toma, primarul Buzăului, care spune clar: Sorin Grindeanu, acum în fruntea PSD și al Camerei Deputaților, e principalul obstacol în calea reformei. Așa ceva nu veți auzi de la niciun PNL-ist. Acolo unde ar trebui să fie voce, e tăcere. Unde ar trebui ruptură, e doar mimare.
Până acum, reformele propuse de Bolojan lovesc mai ales în populație și mediul privat. Restul e PowerPoint și intenție. Nu s-a trecut încă la pachetul 2 – cel care ar distruge infrastructura electorală a PSD. Dacă reușește, va fi șah-mat pentru baronii roșii. Pentru că pierde controlul asupra principalului lor instrument de putere: fondurile prin care cumpărau primari, voturi și loialități.
Fără acele programe, bazinul electoral se prăbușește. De aceea mârâie Grindeanu, Stănescu și gașca. Simt că li se strânge lațul.
Reforma nu se face cu gura plină
Cuvintele lui Orson Welles merită tatuate pe fruntea celor care mimează reforma:
„Cei care au produs dezastrul nu îl pot repara.”
Nu pentru că n-ar ști cum, ci pentru că nu pot, moralmente, să renunțe la propriul sistem. Reforma reală înseamnă să tai în carne vie – chiar în carnea ta. Să dai afară clientela, să demolezi rețeaua de rude și favoriți. Niciun lup nu-și scoate colții singur.
Iar moralitatea nu operează cu jumătăți de măsură. Dacă vrei binele public, îl vrei cu totul. Nu te ții cu dinții de funcție după ce ai infestat sistemul cu nepoți, copii, veri, amante și șoferi ridicați la rang de consilieri. Dacă nu te retragi, ești parte din problemă. Oricât de frumos ai poza în reformator.
România nu mai are timp pentru salvatori ipocriți.
Ori faci, ori pleci.
Ori tai din carne, cum face Radu Miruță, ori ne lași în pace, măcar să murim fără să fim păcăliți și de ultima speranță.
