Să nu ne pierdem în subtilități tehnocrate. Când Bolojan a început reforma cu ANAF și pensionarii contributivi, n-a fost vorba nici de strategie, nici de morală, nici de reformă fiscală adevărată. A fost, mai degrabă, un fel de vendetă personală cu iz de butic de cartier: „N-ați iubit bonul fiscal? Las’ că vă arăt eu cum se face reformă!”
Dacă pensionarii care au muncit o viață și inspectorii ANAF ajung inamicii principali ai stabilității bugetare, în timp ce adevărații vampiri bugetari – agenții inutile, consilii de administrație pline de fini și cumnați, companii de stat cu zero profit și mii de șefi – rămân intangibili, înseamnă că avem o problemă gravă la capătul lanțului de decizie. Sau, mai exact, o inversare periculoasă a priorităților: tăiem de la cei care muncesc și aduc bani, ca să nu deranjăm pe cei care doar semnează condica.
Răzbunarea micii evaziuni: ANAF plătește polițele
Am o bănuială care mă roade. Și o spun cu toată responsabilitatea unui fost om din sistem: sper că faptul că Bolojan a început tăierile cu ANAF nu e o reminiscență din vremurile în care era buticar și – așa se spune – nu era foarte prieten cu casa de marcat. Pentru că, cine a lucrat în control fiscal știe: cei mai mari dușmani ai ANAF-ului sunt micii evazioniști. Nu multinaționalele. Nu marile grupuri mafiote. Ci micii patroni care visează noaptea controale și bonuri nefiscalizate.
Iar discursul premierului la adresa ANAF miroase a ranchiună personală. Ca și cum și-ar fi spus: „Dacă tot am ajuns șeful reformei, hai să mă răzbun pe cei care m-au stresat când vindeam baterii de chiuvetă înainte de a fi uns politic, prefect.” Ei bine, nu așa se face politică fiscală. Așa se fac reglări de conturi.
CASS pe pensiile contributive? Neconstituțional e puțin spus
Dacă ai un pic de bun-simț juridic și citești decizia Curții Constituționale privind pensiile contributive, înțelegi un lucru simplu: nu le poți diminua prin impozitare, pentru că sunt un drept câștigat. Dar ce contează Constituția când ai nevoie de un titlu de presă și două miliarde în plus la buget, smulse de la cei care nu mai pot ieși în stradă?
Să taxezi pensiile oamenilor care au contribuit o viață întreagă e ca și cum ai cere chirie de la cineva care și-a construit singur casa. Dar, mă rog, trăim în România. Aici, drepturile câștigate sunt văzute ca slăbiciuni, iar furtul bugetar – ca strategie națională.
Reforma economică: tragem frâna, poate accelerăm
Într-o logică paralelă cu orice manual de economie, Guvernul Bolojan a decis că scăzând veniturile și crescând taxele vom ieși din criză. Nu contează că scade consumul, scade PIB-ul, scade colectarea TVA. Important e să „dăm un semnal piețelor” – de parcă piețele n-ar fi deja pline de legume și vânzători fără casă de marcat.
E un fel de tratament economic tipic românesc: pacientul are anemie severă, dar noi îl tratăm cu sânge rece și scădere de calorii.
Reforma pompieristică: heirupism fără cap și coadă
Să fim sinceri: da, cheltuielile bugetare trebuie tăiate. Dar nu așa. Nu cu sabia în orb și fără niciun studiu de impact. Dacă vrei să fii serios, începi cu depolitizarea administrației, eliminarea clientelei din contractele publice, tăierea indemnizațiilor de la consiliile de administrație. Ai voie, ca guvern, să reglementezi asta prin hotărâri. Nu-ți trebuie Parlament.
Dar Guvernul Bolojan n-a făcut nimic din ce ținea strict de el. Niciun cuțit pe agențiile guvernamentale. Nicio reducere la CNAIR, aflată sub binecuvântarea eternului Grindeanu. Nicio reformă reală în aparatul administrativ. În schimb, tăiem din veniturile celor care, culmea, chiar mai lucrează.
Profesioniști cu pedigree vs. politruci cu diplome de protocol
Așa cum am spus-o de multe ori: eu cred în profesioniști cu pedigree, nu în politicieni crescuți pe coclauri de partid. Cred în cei care au confirmat în privat, care au construit ceva, au generat plusvaloare. Nu poți deveni un bun administrator doar plimbând hârtii prin sediul partidului și aplaudând la conferințe de presă.
Comuniștii au încercat același model: au pus activiști de partid să conducă fabrici. Rezultatul? Cinci decenii pierdute față de Occident. Iar noi, de 35 de ani, repetăm rețeta, cu sfințenie: punem în fruntea sectoarelor economice oameni care n-au văzut o balanță contabilă în viața lor, dar știu să zâmbească la televizor.
Ca în filmele cu proști. Doar că nu râde nimeni.
Urmează Apocalipsa
Și, ca să fie tacâmul complet, ce urmează pentru populație e cu adevărat devastator: impozitarea în funcție de valoarea de piață a imobilelor. Adică o „corectare” care va însemna, în multe cazuri, o creștere de zece ori a impozitului anual.
Asta, desigur, în timp ce șmecherii politici continuă să dreneze bani publici prin contracte cu dedicație, învârtite între clanuri locale și firme de casă, fără nicio răspundere. Justificarea? „Reformăm statul.” E ca la Revoluție: se trage, se moare, dar nimeni nu e vinovat. Niciodată.
Concluzie: o reformă de imagine, nu de sistem
Nu aplaud. Nu mă entuziasmez. Reforma lui Bolojan e, până acum, o combinație între PR politic și terapie de șoc aplicată greșit. A început cu cei care aduc bani și a ocolit cu grijă pe cei care doar consumă. A ignorat cauza și a pedepsit simptomul. A preferat să fie dur cu cei slabi și blând cu cei puternici.
Hemoragia bugetară nu se oprește cu CASS pe pensii. Se oprește cu curajul de a lovi în administrația locală infestată de nepotism, în companiile de stat falimentare, în cele 250 de agenții inutile și în evaziunea fiscală protejată legal.
Când voi vedea hotărâri de guvern reale, publicate în Monitorul Oficial, care ating aceste caracatițe, atunci voi fi primul care își scoate pălăria. Dar până atunci, tot ce văd e un fost buticar care încearcă să administreze o țară ca pe o tarabă, cu ură față de fisc și cu planuri scrise pe spatele bonului nefiscalizat.
