Creșterea taxelor anunțată de Guvernul Ciolacu nu este doar rezultatul unei incompetențe administrative sau al incapacității cronice de a atrage fonduri europene. Este, mai grav, o decizie născută din rea-credință și complicitate cu un sistem corupt care sufocă România de peste trei decenii.
Două soluții ignorate deliberat
Guvernul avea (și încă are) două pârghii majore prin care ar putea echilibra bugetul și atinge ținta de deficit bugetar de 3%:
1. Atragerea fondurilor europene, prin proiecte viabile, transparente și lipsite de ingerință politică. Însă banii europeni au un „defect major”: sunt greu de furat. Nu se pot sifona cu aceeași lejeritate ca fondurile naționale. De aceea, România rămâne repetentă la acest capitol.
2. Reducerea cheltuielilor publice, începând cu investițiile inutile, inoportune sau pur și simplu absurde. Să ne gândim, spre exemplu, la autostrăzile și drumurile locale ale lui Grindeanu, unde găsim una dintre cele mai mari găuri negre bugetare. Sau la proiectele megalomanice ale baronilor locali: două stadioane și o sală polivalentă în Timișoara, un oraș care nu are nicio echipă în primele trei ligi de fotbal. Sunt lucrări care n-au altă logică economică decât sifonarea banilor publici.
Sinecurile – o formă de mituire instituționalizată
Pe lângă aceste cheltuieli, bugetul este sufocat de o altă categorie parazitară: sinecurile și sinecuriștii. O adevărată armată de votanți angajați fictiv, folosiți pentru a susține partidele aflate la putere. Aceștia nu sunt funcționari publici, ci soldați ai interesului de partid, recompensați cu salarii nemeritate din bani publici. Această formă de mituire instituționalizată a devenit pilonul central al supraviețuirii politice în România.
Un guvern de marionete
Guvernul Ciolacu nu va reuși să respecte ținta de deficit bugetar pentru că nu este liber. Este captiv într-un mecanism politic unde deciziile nu se iau în Palatul Victoria, ci în birourile celor care își adjudecă contractele publice. Miniștrii și premierii sunt marionete, iar păpușarii sunt aceiași, de zeci de ani.
Reducerea cheltuielilor publice? Ar însemna sinucidere politică. Când banii nu mai ajung la mafia clientelară, guvernanții sunt înlocuiți. Rapid și fără menajamente.
Concluzie
Așadar, creșterea taxelor nu este o măsură de salvare a economiei, ci o soluție disperată de a alimenta un sistem bolnav. În loc să fie tăiată risipa, se cer și mai mulți bani de la cei care muncesc cinstit. În loc să se reformeze administrația, se protejează sinecurile. În loc să se atragă bani europeni, se preferă împrumuturile scumpe și taxarea excesivă.
Nu este vorba despre incompetență. Este vorba despre interese. Complicități. Rea-credință.
Și atâta vreme cât păpușarii rămân la butoane, nimic nu se va schimba. Doar marionetele.
