Uitați-vă în jur și în oglindă! E valabil și pentru pentru mine, bineînțeles. Ce vedeți și de ce sunteți mândri? Ați realizat multe în viață, nu? Aveți proprietăți imobiliare (case, autoturisme, firme, bani, terenuri, bijuterii, tablouri, etc.). Vă petreceți concediile și weekend-urile în locuri feerice, luxoase, cheltuind sume pe care unii nu le economisesc într-o viață și sunteți mândri, lăudând-vă, ostentativ, cu asta. Aveți diplome de licență, masterate, doctorate, obținute fără niciun efort intelectual, pe care le fluturați pentru impresie, in fata tuturor, fie ei și academicieni. Le-ați obținut pentru voi și pentru copiii, amantele, ori nepoții voștri, chiar dacă sunt retardați intelectual ori leneși cronici. V-ați „aranjat” copiii, obținându-le, prin intermediul „cunoștințelor” și prietenilor (care vă sunt obligați), posturi „călduțe” și bănoase la stat. Cu un pic de efort, fler și „sacrificiu”, ați reușit să întrați în politică, unde totul se rezolvă mai simplu și mai ușor. Ați devenit vanitoși și orgolioși, pentru că politica v-a „recompensat” cu poziție socială și poziția socială cu notorietate, hrănindu-vă orgoliul cu încrederea în sine că ați reușit pentru că sunteți deștepți și aveți valoare. În concluzie, ați reușit în viață și de aceea sunteți mândri, adică infatuați, ceea ce vă dă dreptul să priviți de sus și cu superioritate pe cei care doar supraviețuiesc de pe-o zi pe alta. Și ce dacă sunteți cinici și nepăsători? V-ați câștigat, pe merit, acest drept, nu? Ați riscat și v-ați zbătut când alții erau nepăsători, nu? Ceea ce sunteți e, de fapt, rezultatul „concurenței pentru supraviețuire, nu? De ce să fiți vinovați că sunteți oportuniști? Cum să nu vă credeți mai deștepți decât cei din jur dacă ați reușit? Aceleași condiții și oportunități le-au avut și ei! De ce n-au profitat? De ce să vă mustre conștiința când n-ați făcut altceva decât să valorificați oportunitățile? N-ar fi făcut toți la fel? Da, asta e logica societății de azi, caracterizată atât de corect și profund de Nicolae Steinhard, după ani de suferință epuratoare, pricinuită de o societate bolnavă de oportunism, pentru vina de a crede în adevăr și a demasca minciuna. Citiți și reanalizați-vă reușitele prin prisma a ceea ce spunea Steinhardt despre oportunism, adică despre „descurcareală”, pentru că ceea ce suntem (și sunt), e, în cea mai mare parte și în cele mai multe cazuri de „reușite”, efectul „descurcărelii”, nu al concurenței valorii. „Descurcăreala”, din păcate, e ca un titlu nobiliar, în societatea românească. Iată ce spunea Steinhardt analizând verbul, „a se descurca. „Descurcă-te! Mă refer la din ce în ce mai folositul şi mai răspânditul verb „a se descurca”, unul dintre cele mai abjecte şi mai odioase din lexicul românesc. A-i spune cuiva: „descurcă-te” înseamnă a lansa o invitaţie la mită, şperţ, minciună, linguşire, făţărnicie, furt. „Descurcă-te” înseamnă, de fapt, fă ce ştii, orice-ar fi, numai să iasă treaba ori să existe aparenţa că a ieşit. „Descurcă-te” este expresia verbală, activă şi nocivă a supremei şmecherii… Mărturisesc că este un subiect care mă obsedează. Simt şmecheria cum târcoleşte în jurul nostru, asemenea unui duh rău şi cum vrea să ne prindă în laţul ei pe care-l cred ireversibil. Noi, pe vremea noastră, aveam un verb, poate la prima vedere analog cu „a se descurca”: verbul „a răzbate.” Numai că „a răzbate” avea cu totul altă conotaţie şi ducea la cu totul alte valori. Răzbătător era omul care, prin muncă şi capacitatea sa, înfrunta şi înfrângea greutăţile vieţii, izbutind să le străbată până la o împlinire a sa”.
Deci, în concluzie, „a te descurca”, adică a reuși în viață prin metode imorale, așa cum le definește Steinhard, înseamnă „cel mai abject și mai odios” mod de parvenire în societate. Aveți motiv să fiți (sa fim) mândri, nu?
