spot_imgspot_img
AcasăAnchetăPrimăria Rodna sau unde rămân ”blocate” milioane de lei din lucrări publice
spot_img

Articole noi

Primăria Rodna sau unde rămân ”blocate” milioane de lei din lucrări publice

In Județul Bistrița, mai exact pe raza comunei Comunei Rodna, se petrec lucruri cel puțin interesante. Lucrări estimate la peste 8 milioane de lei, pentru care s-au semnat procese verbale de recepție la terminarea acestora, au rămas neplătite de către instituție, invocându-se articole de lege care nu au nicio legătură cu realitatea, ci mai degrabă, cu mofturile unui primar.

Departamentul de Investigații a intrat în posesia unor documente oficiale care arată cum o companie care a câștigat o licitație de proiectare și executare a infrastructurii rutiere forestiere din comuna Rodna, este prejudiciată fățiș de primarul acestei localități, care consideră că înțelegerile contractuale nu trebuie respectate. Probabil pentru că așa-s primarii, când se apropie alegerile și mai vor încă un mandat? O întrebare pertinentă, ținând cont de cazurile extrem de numeroase de edili corupți, care ni se raportează săptămânal. Compania în cauză, fiind de bună credință, a efectuat aproape toate lucrările din fonduri proprii, valoarea contractului ridicându-se la peste 8 milioane de lei, cu TVA. O sumă destul de serioasă, din care până în prezent s-a încasat doar câteva sute de mii de lei, deși primăria a semnat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor chiar în vara acestui an. Când MIS GRUP, compania despre care facem referire, a cerut primăriei Rodna în primăvara acestui an, ajustarea prețurilor aferente materialelor de construcții, în conformitate cu Ordonanța 15/2021, pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică, brusc, comunicarea cu edilul comunei și ajutoarele acestuia a început să fie greoaie. S-a mai putut comunica doar pe bază de notificări, sesizări, somații și altele asemănătoare și, până în prezent, situația a rămas neschimbată .

Angajații primăriei, probabil la recomandarea primarului Grapini, au început să o „scalde”, pe românește. Au tras de timp cât de mult au putut pentru orice somație plată solicitată de MIS GRUP, motivând că, de fapt, ei nu refuză plata, dar actele au fost primite prea târziu și termenele au expirat și că birocrație și că să vedeți că o să fie bine și n-o să fie rău… Pentru multe companii românești, neîncasarea unor sume atât de consistente poate duce la faliment în doar câteva luni. Zeci sau, probabil, sute de oameni care și-au făcut treaba atunci când au curățat, nivelat și asfaltat drumurile Rodnei, au ajuns în prezent ”la mâna” domnului Iosif Grapini, un personaj politic mic, cu aspirații mari. Săptămâna următoare, Departamentul de Investigații va realiza o anchetă la fața locului, pentru a aduce în atenția publicului cele petrecute și pentru a semnala organelor competente neregulile pe care le vom descoperi. Din câte ni s-a adus la cunoștință, ne așteptăm să găsim un om gospodar, responsabil, transparent, conform declarației de avere. Sperăm ca și rudele dânsului să fie la fel de transparente, fără combinații, scheme, afaceri dubioase sau alte lucruri referitoare la gestionarea banilor publici

Dan G. Cimpoeru

Material preluat de pe : departamentuldeinvestigatii.ro

link material: https://departamentuldeinvestigatii.ro/2023/12/07/primaria-rodna-sau-unde-raman-blocate-milioane-de-lei-din-lucrari-publice/

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata