spot_imgspot_img
AcasăAnchetăCandidatul PNL la primăria Târlișua, țepar categoria grea
spot_img

Articole noi

Candidatul PNL la primăria Târlișua, țepar categoria grea

În prima parte v-am prezentat, în mare, povestea lui Ioan Rus, candidatul din partea PNL pentru scaunul de primar la Primăria Târlișua. În acest material vă și exemplificăm „calitățile” sale de nivel înalt, care i-au pus patalamaua de țepar și i-au adus în cârcă încă un dosar penal pentru înșelăciune.

Rus a țepuit de-a lungul timpului mai multe persoane din diferite categorii sociale sau de vârstă. Cel puțin sub incidența legii a intrat după ce a țepuit mai mulți bătrâni cărora ar fi trebuit să le obțină pensiile (2018-2020), unde a fost și judecat și pus sub control judiciar timp de 60 de zile, așa cum am arătat în primul articol, dar a dat țepe și în Italia, unor depozite de materiale de construcții și a făcut să dispară banii după o strângere de fonduri pentru un caz social.

Italiano vero di Tarlisua

Ioan Rus a absolvit Școala Vieții la categoria Țepar de Strung și nu s-a lăsat cu una, cu două. După țeapa pe care le-a dat-o mai multor bătrânei în colaborare cu o firmă din Târgu Lăpuș, a fost judecat și pus sub control judiciar pentru înșelăciune, Rus a trecut barierele gândului și granițelor României, adică în Italia, unde a început un business care a țepuit mai mulți români de bună credință.

Având o firmă de transport, candidatul la Primăria Târlișua a început să ducă bani și pachete în străinătate, însă pachetele se pierdeau misterios pe drum. Ce făcea mai exact? Primea pachetele cu haine, mâncare sau bani, transporturile erau și plătite, iar în final Rus le făcea dispărute. Din anumite surse ni se confirmă că exact așa erau abordați după țeapă: „Am pierdut pachetele”.

 Mulți oameni nu-și mai vedeau nici mâncarea, nici hainele și nici banii după ce Rus orchestra transportul România-Italia.

Tot în Italia, interlopul ar fi găsit un italian cu o firmă de construcții cu intenții reale de a investi în România, iar italianul a căzut pradă vrăjelii lui Ioan Rus, astfel încât a început demersurile de a se muta în țara noastră.

Cum l-a prins pe Dumnezeu de picior când a aflat, Rus i-a tras și la ăsta o țeapă cât el: Italianul a trimis tiruri de marfă, și-a mutat sediul social în România,  iar din toată afacerea fierul și materialele au ajuns să fie vândute, iar italianul țepuit de bani.

În România, Rus a dat țepe mai multor depozite de materiale de construcții, a țepuit și un primar din județ care deține un magazin și inclusiv s-a dus atât de jos încât să anunțe că se organizează o strângere de fonduri pentru un caz umanitar în comuna Spermezeu, iar cei 25.000 de lei strânși au ajuns tot în buzunarul propriu.

Dacă în campania electorală precedentă aveam un singur liberal certat cu legea, adică Traian Ogâgău, acum avem mai mulți, printre care și cel de la Târlișua. Ce părere are Ioan Turc, încă președinte de filieră județeană, de aceste lucruri făcute de colegul său de partid? Dar oare ce poate spune candidatul de la județ „cu mâinile curate”, Robert Sighiartău?

Citește mai mult: https://www.decisiv.ro/2024/06/06/ioan-rus-candidatul-pnl-pentru-primaria-tarlisua-cu-dosar-penal-pentru-inselaciune/

Foto: Facebook

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata