spot_imgspot_img
AcasăEditorialFostul consilier personal al primarului recunoaște că i-a livrat lui Ioan Turc...
spot_img

Articole noi

Fostul consilier personal al primarului recunoaște că i-a livrat lui Ioan Turc multifuncționala second-hand de 80.000 euro!

Ziar la negru și alte publicații au tot scris de achiziția cu cântec a unei mașini multifuncționale second-hand de Primăria Bistrița. Multifuncționala, veche de 17 ani, a costat 80.000 de euro! Respectiva „măgăoaie” a fost folosită doar o dată în cinci luni!

Sursele noastre susțineau că măgăoaia a fost achiziționată de Primăria Bistrița chiar de la fostul consilier personal al primarului, totodată acesta fiindu-i și fin sau ceva de genul.

Demersurile noastre jurnalistice pentru o anchetă a organelor abilitate, având în vedere că era vorba de bani publici, s-au lovit de un zid. O liniște suspectă. Insistența Ziar la negru a avut un rezultat surprinzător zilele trecute.

Sătul probabil să tot citească de măgăoaie, fostul consilier personal al primarului Ioan Turc, domnul Costy Știr, a recunoscut într-un mesaj adresat redacției că el este furnizorul multifuncționalei! Deci, este oficial! Ioan Turc, pe bani publici, a făcut o afacere cu fostul său consilier personal!

În apărarea sa, Costy Știr spune că a fost penalizat și cu 17.000 lei pentru că a livrat-o cu întârziere!

Mărturisirea sa, conștientă sau împodobită cu teamă, conține și un pasaj care ne oferă dovada unei relații foarte apropiate cu actualul edil al Bistriței. Costy Știr îl pomenește pe Ioan Turc ca fiind…Neluțu

Costy Știr a alergat alături de primar în toată campania electorală din 2020, atât in municipiu cât și pe sate, iar pentru munca sa, în buna tradiție a promisiunilor cu nemiluita făcute de Turc către terți, a fost numit consilier personal! N-a stat mult în funcție, probabil pentru că afacerile se fac altfel: unul în sistem, altul în afara sistemului.

Prietenia, coeziunea care va să zică, se susține cu bani, iar asta am învațat-o de la UE, nu degeaba există Programul Național de Redresare și Reziliență care ne ajută țara. Doar că Primăria Bistrița nu este UE, iar susținerea cu bani a privaților nu poate fi făcută cum te taie capul și din interese suspecte!

Afacerea cu „măgăoaia” are și o altă latură, periculoasă pentru primarul Bistriței. Parlamentul tocmai a ratificat legea conform căreia abuzul în serviciu nu mai are prag! Asta înseamnă că Ioan Turc poate fi incriminat și pentru un prejudiciu de 1 leu!

Desigur, Costy Știr vorbește în mesajul său de calitățile și costurile unei multifuncționale, veche de 17 ani, dorind să expună subliminal că prețul de 80.000 euro este un chilipir, iar cetățenii Bistriței ar trebui să-i spună: sărut măna, boierule!

Conform unei reguli de bun simț, publicăm tot mesajul. Domnul Știr ne-a avertizat: „Fiți corect, domnule Negru!”.

Suntem. Rămân câteva întrebări:

1. Dacă presa nu se sesiza vizavi de această afacere, nu cumva domnul Știr punea batista pe țambal?

2. Nu este o coincidență stranie că afacerea cu măgăoaia a fost făcută între primar și apropiatul său din campanie, ulterior consilier personal, devenit apoi dealer de mașini second-hand?

3. Prețul de 80.000 pentru o mașină veche de 17 ani nu pare exagerat pentru instituțiile de control ale statului? Că doar nu este avion…

4. Costy Știr a făcut o afacere cu profit, bănuim asta, dar vizavi de folosirea banilor publici cine trebuie să dea cu subsemnatul?Răspunsul îl găsim în mesajul domnului Știr: „NELUȚU”! De la primăria Bistrița.

Instituțiile statului au acum declarația domnului Știr. Normal aceasta ar fi prima filă dintr-un dosar. Pentru orice leuț din banii publici cheltuit aiurea cineva trebuie să răspundă!

sursa: ziar la negru

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata