Noi blocuri din Beclean vor fi reabilitate termic. Au fost semnate contractele de finanțare pentru loturile 2 și 3

0
16

Reabilitarea termică a blocurilor din orașul Beclean continuă, după ce au fost semnate contractele de finanțare pentru Loturile 2 și 3, iar pentru Lotul 4 urmează în scurt timp aceeași etapă. Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Moldovan.

Edilul a precizat că noile contracte permit demararea unei noi etape a programului de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe, investiție care urmărește creșterea confortului locatarilor și reducerea consumului de energie.

„Avem undă verde pentru o nouă etapă de reabilitare termică a blocurilor din orașul Beclean, fiind semnate contractele de finanțare pentru Lotul 3 și Lotul 2, iar imediat și pentru Lotul 4”, a transmis primarul Nicolae Moldovan.

Potrivit acestuia, lucrările de reabilitare termică contribuie atât la reducerea costurilor cu încălzirea pentru proprietari, cât și la modernizarea aspectului orașului și la creșterea eficienței energetice a clădirilor.

Primarul a mai anunțat că programul de reabilitare termică va continua și în perioada următoare, astfel încât cât mai multe blocuri de locuințe din Beclean să beneficieze de investiții destinate îmbunătățirii condițiilor de locuire.

„Programul de reabilitare termică va continua pentru toți locuitorii orașului. Mulțumim tuturor pentru încredere!”, a transmis Nicolae Moldovan.

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.