Compania Aquabis anunță sistarea temporară a furnizării apei potabile, luni, 12 ianuarie 2026, din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de distribuție.
Potrivit informării transmise de operator, apa va fi întreruptă în intervalul orar 11:30 – 16:00 (estimativ), total, în localitățile Prundu Bârgăului și Tiha Bârgăului, pentru efectuarea lucrărilor de remediere.
Reprezentanții Aquabis precizează că o echipă de intervenție se află la fața locului și depune toate eforturile necesare pentru reluarea alimentării cu apă în cel mai scurt timp posibil. Totodată, compania subliniază că avariile apărute pe rețeaua publică nu pot fi anticipate, iar în unele cazuri anunțarea întreruperii poate avea loc după sistarea efectivă a furnizării apei.
În urma manevrelor efectuate pe rețeaua de distribuție, există posibilitatea apariției unor modificări ale parametrilor calitativi ai apei, respectiv creșterea turbidității. Consumatorii sunt sfătuiți ca, înainte de utilizare, să lase apa să curgă câteva minute pentru limpezire.
AQUABIS își cere scuze față de consumatori pentru disconfortul creat și pune la dispoziție, pentru informații suplimentare, numerele de telefon ale Dispeceratului: 0263 21 31 17 și 0372 74 24 78.




