Trăim într-un teatru absurd, în care piesele se joacă fără scenariu, iar actorii principali – politicienii – au uitat de mult că joacă pentru un public. Scena ultimelor zile confirmă fără echivoc ceea ce simțim tot mai acut: între clasa politică și popor s-a căscat o prăpastie insurmontabilă. De o parte, cetățeanul tot mai împovărat, mai confuz și mai revoltat; de cealaltă, politicienii – niște siluete îngâmfate care vorbesc mult, promit enorm și fac nimic pentru cetățean.
Cinci trăsături definesc și sintetizează perfect esența politicianului român: aroganța, lipsa de empatie, cinismul, lăcomia și tupeul. Acest „pachet complet” de trăsături toxice a reușit să dizolve orice urmă de moralitate, decență sau bun-simț din spațiul public. Sub masca grijii pentru țară, politicienii noștri trăiesc într-o realitate paralelă, în care ei sunt buricul pământului, iar restul – decor sau masă de manevră.
Aroganța le dă impresia că li se cuvine totul. Că funcțiile sunt moșteniri genetice, că instituțiile statului le sunt proprietate personală, iar cetățeanul, un „asistat” cu drept de vot, nu cu demnitate.
Lipsa de empatie le permite să taie cu seninătate ajutoare sociale, să închidă spitale, să crească taxe și prețuri în timp ce își votează pensii speciale și privilegii aberante, fără nicio tresărire și fără vreo mustrare de conștiință.
Cinismul îi face să țină discursuri despre „moralitate” și „binele public” în timp ce acoperă fraude, susțin nulități în funcții-cheie și își cumpără liniștea cu bani publici.
Lăcomia e nemărginită. Nu există suficient pentru pofta lor de privilegii, amante întreținute, vile, mașini de lux și excursii în „misiuni oficiale”.
Tupeul este poate cea mai importantă resursă naturală a politicianului român. Cu el sfidează anchetele, batjocoresc legile, insultă inteligența publicului și se victimizează fără rușine.
Abia când ajung în pușcărie sau sunt măturați de la putere de votul furiei populare, descoperă că nu sunt zei, ci oameni goi pe dinăuntru, cu CV-uri fabricate și conștiința atrofiată.
A crede sincer într-un politician român – fără să-ți pui mâna pe portofel și cealaltă pe Constituție – nu e doar o naivitate. E o formă de automutilare civică. Într-o țară în care impostura este recompensată, iar competența e marginalizată, încrederea oarbă e combustibilul care alimentează corupția, sărăcia și stagnarea.
