România bordurată: cum s-au îngropat miliardele în asfalt, șpăgi și iluzii de modernizare!

      România este astăzi un vast șantier electoral, unde lucrările publice nu mai urmăresc confortul cetățeanului, ci contul firmelor de casă și portofelele clientelei politice. De la stadioane în comune fără echipe, la trotuare „modernizate” de trei ori pe an, la spitale renovate doar pe hârtie și centre turistice construite în pustiu – țara noastră pare prizoniera unui sistem perfect calibrat pentru risipă, comisioane și contracte atribuite cu dedicație. Un paradis al bordurii, cu miros de ciment și para-ndărăt.
       Aceasta nu este o întâmplare. Este opera politică a PSD, un partid care a transformat investițiile publice într-un sistem de hrănire a propriilor rețele clientelare. Și-a făcut prozeliți printre liberali și udemeriști, formând o frăție transpartinică a comisionului, unită nu de ideologie, ci de apetit. Iar când au simțit că fondurile europene pot curge în valuri, au acționat fără scrupule: au scos din joc orice tentativă de reformă reală și au înlocuit buna guvernare cu „buna împărțeală”.
      USR-ul? A fost eliminat tocmai pentru că deranja. Pentru că vorbea despre transparență, licitații corecte și digitalizare. Prea periculos pentru o clasă politică ce își trage seva din opacitate, haos legislativ și inginerii bugetare. A fost neutralizat ca un virus care risca să afecteze sistemul imunitar al corupției.
      Adevărul crud? Toată această luptă politică pe care o vedem la televizor, între „stânga” și „dreapta”, între „patrioți” și „progresiști”, nu este altceva decât o luptă pentru controlul lucrărilor publice. Nu pentru idei, nu pentru viziuni, nu pentru cetățean. Ci pentru cine semnează contractele și cine încasează comisioanele.
       Și de aici decurge și tupeul exponenților PSD: Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Alfred Simonis – fețele noi ale vechii corupții – se simt azi invincibili pentru că au în spate bani, rețele și instituții infiltrate.
      Se comportă ca niște moșieri ai secolului XXI, care cred că țara le aparține pentru că o gestionează ca pe o moșie personală.
      Iar Klaus Iohannis, președintele „lucrului bine făcut”, va rămâne în istorie nu pentru reforme sau viziune, ci pentru compromisul fatal care a conectat PSD la banul european, reinstalându-l în centrul puterii. A fost momentul în care România a ratat definitiv trenul unei modernizări reale.
      Dar din această realitate toxică se poate ieși. Ilie Bolojan și Nicușor Dan – două figuri care încă mai au credibilitate în ochii unui electorat sătul de spoială – nu vor convinge prin promisiuni, ci prin fapte concrete:
      Este esențială impunerea unui sistem profesionist de evaluare a oportunității lucrărilor publice, realizat de un organism apolitic, controlat de Parlament, nu de Guvern.
      Atribuirea trebuie să fie transparentă, condiționată de necesitate demonstrabilă, impact social și randament economic.
      Iar recepția lucrărilor publice trebuie complet scoasă din mâinile beneficiarului politic și transferată către comisii independente, alcătuite din specialiști privați acreditați, reprezentanți ai societății civile și ai comunității locale, cu răspundere pecuniară directă.
      Și mai ales: viza finală a recepției să fie acordată de Ministerul Finanțelor și Curtea de Conturi, nu de o semnătură obedientă din primărie sau minister.
      O astfel de recepție profesionalizată și dublu-validată ar opri sifonarea banilor publici și ar elimina para-ndărătul, acest cancer sistemic al investițiilor publice.
      Iar fără profituri neimpozitate și șpăgi mascate, puterea reală a mafiei PSD și a acoliților săi ar dispărea. Pentru că această mafie nu trăiește din voturi sincere, ci din contracte grase și complicități tăcute.
      Este un principiu simplu, dar esențial:
      Dacă lucrările publice sunt făcute pentru cetățeni, atunci cetățenii trebuie să fie parte din decizie și control.
      Până atunci, România va continua să fie o țară unde „modernizarea” se măsoară în borduri schimbate anual, iar dezvoltarea înseamnă ambuteiaje, praf, nervi și miliarde pierdute.
      Nu suntem o țară săracă.
      Suntem o țară în care hoții au confiscat viitorul și-l vând la preț de licitație.